Vasilescu (BNR): Dezbaterea care a pornit după anunţarea deciziei CCR arată că lucrurile iar o iau pe panta populismului
Dezbaterea care a pornit după anunţarea deciziei Curţii Constituţionale a României în cazul Legii de repatriere a rezervei de aur a României arată că lucrurile iar o iau pe panta populismului, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR.
"Cu privire la decizia Curţii Constituţionale, nicio vorbă. E decizia Curţii Constituţionale. Bună, rea, asta este! Cu privire la dezbaterea care deja a şi pornit după ce s-a anunţat decizia, observ că lucrurile iar o iau pe panta populismului", a spus Adrian Vasilescu, întrebat despre decizia Curţii Constituţionale a României în cazul Legii de repatriere a rezervei de aur a României.
El a afirmat că Banca Naţională nu a făcut obiecţii cu privire la proiectul de lege, ci că instituţia a făcut obiecţii cu privire la drumul proiectului de lege pentru că există obligativitatea consultării Băncii Centrale Europene.
"Ce a spus Guvernatorul pot să redau cu exactitate. A spus "chiar ne-am dori să aducem aurul în ţară pentru că aurul îl ţinem la Londra, îl ţinem în străinătate pentru că el este acolo un factor de creştere a încrederii în ţară. Însă contestările, discuţiile care s-au purtat, poveştile care s-au spus pe marginea acestei realităţi, aurul din străinătate, au făcut ca dintr-un factor de încredere să fie un factor de neîncredere". Şi ajungem la situaţia din bancul cu ciobanul de dinainte de 89. Un cioban din zonele de oierit unde se câştiga bine şi care având banii la CEC s-a dus la un moment dat să îi ia înapoi. A făcut formele, s-a dus într-un colţ după ce a luat banii, i-a numărat şi a venit înapoi la ghişeul CEC şi a zis "Ei, acum pentru că am văzut că sunt toţi luaţi-i înapoi şi ţineţi-i mai departe!". E bine să se numere odată aurul acesta şi să se vadă că e tot pentru că şi astăzi s-au spus imediat tot felul de vorbe aiurea că nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu aurul acesta", a declarat Adrian Vasilescu.
De asemenea, Vasilescu a precizat că în spaţiul public s-a avansat ideea că aurul ar fi trebuit să aducă beneficii României de 800 de milioane de euro din speculaţii financiare cu aur.
"În ce lege a acestei ţări scrie că Banca Naţională trebuie să facă speculaţii cu aurul? Scrie în vreo lege că Banca Naţională trebuie să aducă profit de pe urma acestui aur? Singurul profit este încrederea în ţară. România este a 31-a ţară din lume care are aur monetar. Această cantitate de aur monetar este o rezervă a Băncii Naţionale şi o rezervă a României care îi asigură încrederea în România şi acesta este singurul scop. Cum să socoţi că trebuie să aducă 800 de milioane de euro? De unde tâmpenia asta? E o tâmpenie!", a spus Adrian Vasilescu.
În context, el a precizat că prin speculaţii cu aurul există pericolul ca metalul preţios să fie pierdut.
Curtea Constituţională a României a respins , miercuri, sesizarea PNL şi USR asupra actului normativ pentru modificarea articolului 30 din Legea 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Liberalii au contestat în aprilie la Curtea Constituţională actul normativ iniţiat de parlamentarii PSD Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae care vizează limitarea rezervelor de aur ale ţării din străinătate.
Liderul PNL, Ludovic Orban, preciza, la momentul sesizării CCR, că PNL nu îşi doreşte ca aurul României să fie transformat în "ghiuluri şi inele".
Într-un discurs susţinut la Cluj-Napoca în luna februarie a acestui an, viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, a declarat că România deţine în prezent cu peste 50% mai mult aur decât avea la sfârşitul anului 1989, respectiv 103,7 tone de aur, 60% din această rezervă aflându-se la Banca Angliei, iar ea foloseşte la asigurarea şi menţinerea credibilităţii externe a ţării ca partener solvabil. AGERPRES