Vasile Blaga, denunțat de Darius Vâlcov la DNA (rechizitoriu)

Vasile Blaga, denunțat de Darius Vâlcov la DNA (rechizitoriu)

Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov le-a declarat procurorilor DNA că Vasile Blaga, co-președinte PNL, a făcut intervenții pentru ca firma Tehnologica Radion, administrată de Theodor Berna, să câștige contracte de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din județul Olt.

Detalii despre acest caz apar în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA, prin care Darius Vâlcov a fost trimis în judecată pentru trafic de influență.

"Astfel, inculpatul Vâlcov Darius a arătat că, în anul 2009, a fost chemat de Vasile Blaga la sediul central al Partidului Democrat Liberal și i-a spus, confidențial, că știe că în Olt se va licita pentru niște lucrări de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare, transmițându-i, fără echivoc, că alocarea în viitor a fondurilor pentru unele lucrări la Primăria Slatina se va face sub condiția ca SC Tehnologica Radion SRL să câștige licitațiile. Prin urmare, inculpatul trebuia să intervină pentru anularea licitațiilor, scopul urmărit fiind acela ca SC Tehnologica Radion SRL, prin reprezentantul său Berna Theodor, să câștige toate cele 3 licitații", se arată în rechizitoriu.

"În justificarea interesului manifestat de Vasile Blaga, inculpatul Vâlcov Darius Bogdan a arătat că avea cunoștință că Berna Theodor a fost consilier personal al președintelui României, că Tehnologica Radion SRL era condusă 'din umbră' de către greii PDL de la acea vreme, 'printre care se afla și domnul Vasile Blaga'. În contextul acestei întâlniri, inculpatul Vâlcov Darius Bogdan a primit de la Vasile Blaga numărul de telefon al lui Berna Theodor, spunându-i-se să-l contacteze că este așteptat. Astfel, l-a sunat pe Berna Theodor și s-a întâlnit cu acesta la sediul Tehnologica Radion SRL, unde s-au purtat discuții despre posibilitățile tehnice și financiare ale societății, martorul lăsându-l să înțeleagă că știe 'cine este și din partea cui vine'. În perioada 2009-2010, în cadrul unor întâlniri regulate cu Vasile Blaga, atât la partid, cât și în Slatina, cu ocazia unor vizite la blocurile care erau reabilitate și cu ocazia inaugurării unora dintre ele, acesta s-a interesat permanent de Tehnologica Radion SRL", mai spun procurorii.

Darius Vâlcov a mai declarat la DNA că, despre solicitarea lui Vasile Blaga de a sprijini câștigarea licitațiilor, i-a relatat și administratorului public de la acea dată, Minel Prina, aspect confirmat de acesta din urmă.

Astfel, Minel Prina a susținut la DNA, atât cu prilejul audierii, cât și cu prilejul confruntării cu Darius Vâlcov, că în anul 2009 fostul ministru de finanțe i-a spus că Theodor Berna este reprezentantul lui Vasile Blaga și că trebuie să ajute Tehnologica Radion SRL să câștige licitațiile la SC Compania de Apă Olt SA.

"Rezultă acceptarea de către inculpatul Vâlcov Darius a propunerii de a-și exercita influența reală — ce decurgea din calitatea de primar al municipiului Slatina și de președinte al organizației PDL Olt — pe lângă membrii comisiei de licitație din cadrul autorității contractante SC Compania de Apă Olt SA, respectiv pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor în legătură cu respingerea contestațiilor formulate de ceilalți participanți la licitație, exercitarea influenței fiind justificată de condiționarea de către Vasile Blaga — secretar general al PDL și ministru în funcție în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale la data respectivă — a atribuirii fondurilor pentru Primăria Slatina, în schimbul sprijinirii SC Tehnologica Radion SRL să câștige licitațiile pentru reabilitarea și extinderea lucrărilor rețelelor de apă și canalizare", se mai arată în rechizitoriu.

Motivul pentru care Vasile Blaga ar fi intervenit la Darius Vâlcov era că Tehnologica Radion nu îndeplinea criteriile pentru a câștiga licitațiile din județul Olt.

Un reprezentant al companiei SC BIFF International SRL, care a participat la licitațiile pentru lucrările din Slatina, Scornicești-Potcoava și Drăgănești-Piatra Olt, a declarat că Tehnologica Radion nu a îndeplinit criteriile pentru a câștiga cele 3 licitații și că, după procedura licitațiilor și epuizarea căilor de atac în instanță, a discutat personal cu Darius Vâlcov în biroul acestuia, iar fostul primar i-ar fi spus că nu va putea să execute lucrările, întrucât licitațiile trebuiau câștigate de Tehnologica Radion, "firmă care este controlată de domnul Vasile Blaga, prin fiica acestuia".

La dosar există și o declarație a lui Theodor Berna în legătură cu intervențiile lui Vasile Blaga.

"La momentul înțelegerii cu Vâlcov Darius eu îl cunoșteam pe Vasile Blaga, despre care pot spune că în anul 2009 era secretar general al Partidului Democrat Liberal. Nu pot preciza dacă acesta deținea și vreo funcție în vreun minister. Cert este că îmi amintesc că am discutat cu un membru din eșalonul 2 al PDL, fiind posibil ca unui dintre aceștia să fie Liga Dan sau Popescu Florian. Este posibil ca aceștia să fi discutat cu Vasile Blaga, dar după ce eu am luat legătura cu Vâlcov Darius nu am mai întrebat prin cine s-a discutat cu Vâlcov Darius, aceasta în situația în care nu au discutat ei direct. Pe aceste persoane la care am făcut referire le-am întrebat dacă pot să ia legătura cu primarul din Slatina pentru că știam că urmează să fie efectuate niște lucrări de canalizare sau chiar se publicase anunțul de participare pe SEAP", a spus Theodor Berna.

Procurorii notează că declarația lui Darius Vâlcov cu privire la intervențiile lui Vasile Blaga este credibilă, având în vedere că la testul poligraf, la întrebarea "Minți atunci când susții că Vasile Blaga este cel care te-a pus în legătură cu Theordor Berna?", la care Vâlcov a răspuns "Nu", s-a constatat că răspunsul acestuia "nu a provocat modificări specifice comportamentului simulat". AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!