Vânzările de autoturisme Dacia pe piața franceză au crescut cu 34,1% în luna septembrie

Vânzările de autoturisme Dacia pe piața franceză au crescut cu 34,1% în luna septembrie

Un număr de 6.775 de autoturisme noi marca Dacia au fost înmatriculate în Franța în luna septembrie 2014, în creștere cu 34,1% față de cele 5.051 de unități înmatriculate în perioada similară din 2013, arată datele publicate miercuri de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA), transmite Wall Street Journal.

Vânzările auto în Franța se îndreaptă spre prima creștere anuală în 2014, după patru ani de declin, conform datelor CCFA. Luna trecută, înmatriculările au urcat cu 6,3%, la 151.101 vehicule, după un declin de 3% în august.

Vânzările PSA Peugeot Citroen, cel mai mare producător auto francez septembrie au crescut cu 17,3% în septembrie, în timp ce grupul Renault a raportat un avans de 5,3%, sprijinit de cererea în creștere pentru Dacia.

Luna trecută, înmatriculările grupurilor Volkswagen și Toyota au scăzut cu 3,5% și, respectiv, 14,5%, în timp ce vânzările Nissan au crescut cu 27,3%, ale Ford cu 7,8%, ale BMW cu 16%.

Un număr de 79.136 de autoturisme Dacia au fost vândute pe piața franceză în perioada ianuarie-septembrie 2014, în creștere cu 21,2% față de cele 65.290 de unități din perioada similară a anului trecut. O creștere procentuală mai mare au înregistrat doar vânzările de autoturisme Lancia (62,1%) și Jeep (38,3%). Cu toate acestea, în termeni de unități vândute, în primele nouă luni, Lancia a vândut doar 5.159 de autoturisme în Franța iar Jeep 1.214 de unități.

Înmatriculările de autoturisme pe piața franceză au înregistrat o creștere de 2,1% în perioada ianuarie-septembrie 2014, la 1.337.327 vehicule, a anunțat CCFA.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit în opt ani un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…