Vânzarea de avioane americane F-16 către Turcia a fost aprobată oficial

Vânzarea de avioane americane F-16 către Turcia a fost aprobată oficial

Vânzarea de avioane de luptă americane F-16 către Turcia a fost "aprobată" de Congresul american, punând capăt unor luni de negocieri între Washington şi Ankara, a anunţat duminică ambasadorul SUA în Turcia.

Avioane F-16

Avioane F-16

''Decizia (...) Congresului de a aproba achiziţionarea de către Turcia a 40 de avioane F-16 şi 79 de kituri de modernizare este un mare pas înainte'', a salutat ambasadorul Jeff Flake, într-un mesaj publicat de ambasada americană la Ankara pe reţeaua de socializare X, citat de AFP, scrie Agerpres.

La 26 ianuarie, guvernul american şi-a dat acordul pentru această vânzare, în valoare de 23 de miliarde de dolari, la trei zile după ce Ankara a ratificat aderarea Suediei la NATO.

Congresul american, notificat în aceeaşi zi cu privire la vânzarea solicitată de Turcia, a avut la dispoziţie un termen de cincisprezece zile - expirat de acum - pentru a se opune acesteia.

Înainte de a da undă verde, Statele Unite au aşteptat ca instrumentele de ratificare de către Turcia a aderării Suediei la NATO să fie depuse fizic la Washington, a declarat un oficial american, reflectând natura extrem de sensibilă a negocierilor care au dus la acest acord.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, care a blocat timp de 20 de luni intrarea Suediei în Alianţa Atlantică , condiţionase aderarea Suediei de aprobarea "simultană" de către Statele Unite a vânzării de avioane de vânătoare F-16 către ţara sa.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda