Vanghelie scapă de arestul la domiciliu

Vanghelie scapă de arestul la domiciliu

Magistrații de la Curtea de Apel București au admis miercuri o cerere a primarului suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Vanghelie are mai multe obligații: să nu depășească limita teritorială a județului Ilfov și a municipiului București, decât cu încuviințarea instanței; să nu se apropie de ceilalți inculpați, de martori, experți și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale; să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit faptele; să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Decizia este definitivă.

Inițial, Vanghelie a fost arestat preventiv în luna martie, după care a fost eliberat pe 10 iulie și plasat în arest la domiciliu.

El a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea a nouă infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu și șapte infracțiuni de spălare de bani.

În același dosar, au fost trimiși în judecată Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie), Sorin Ștefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL, și omul de afaceri Marin Dumitru, toți sub control judiciar.

Potrivit DNA, în perioada 2006 — 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din București, ajutat de Mircea-Sorin Niculae și parțial de Laura Ciocan, a solicitat și primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un "comision" de 20% din încasări).

Aceste foloase au fost pretinse și primite de Vanghelie pentru atribuirea de către Primăria sectorului 5 și serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziții publice firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru, dar și pentru a dispune efectuarea plății lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală este de aproximativ 738.019.000 de lei).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…