Vămile Giurgiu-Ruse și Calafat-Vidin, blocate din cauza protestelor agricultorilor din Bulgaria

Vămile Giurgiu-Ruse și Calafat-Vidin, blocate din cauza protestelor agricultorilor din Bulgaria

Agricultorii bulgari protestează astăzi față de decizia Adunării Naționale de a relua importurile de produse agricole din Ucraina, scrie Radioul Național bulgar. Trecerea pe podurile de peste Dunăre dintre România și Bulgaria, pe la Giurgiu-Ruse și Calafat-Vidin, este blocată din cauza protestelor, după cum anunță Poliția de Frontieră Gurgiu.

Protest al agricultorilor bulgari împotriva importurilor de cereale FOTO Shutterstock

Protest al agricultorilor bulgari împotriva importurilor de cereale FOTO Shutterstock

Un comunicat al Poliției de Frontieră anunță că traficul este restricționat pe ambele sensuri. De altfel, în postarea Poliției de Frontieră Giurgiu este menționat că „în cursul acestei zile, autoritățile bulgare au informat ITPF Giurgiu cu privire la faptul că, începând cu ora 10:00, vor fi desfășurate acțiuni de protest ale producătorilor de cereale bulgari, în zona adiacentă PTF Ruse-Giurgiu și PTF Vidin-Calafat. Vor fi actualizați periodic timpii de așteptare în funcție de evoluția protestului.

În prezent, timpul mediu de așteptare la Vama Giurgiu-Ruse este de peste o oră, potrivit portalului Trafic online al Poliției de Frontieră, punctul de trecere al frontierei fiind marcat cu roșu. Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să folosească aplicația Trafic on-line pentru a se informa.

Protestul agricultorilor bulgari

Presa bulgară scrie că agricultorii bulgari vor bloca mai multe drumuri, iar marți vor protesta în fața clădirii Consiliului de Miniștri din Sofia.

Directorul executiv al Camerei Agrare Bulgare, Svetlana Boyanova a declarat : ''Industria insistă ca decizia de a renunța la interdicția de a importa produse ucrainene să fie reconsiderată. Ne așteptăm ca statul să creeze condiții, astfel încât să putem căuta piețe'', potrivit Radioului Național bulgar.

Premierul bulgar Nikolai Denkov, spunea sâmbătă că nu va negocia cu teroriștii, referindu-se la agricultorii bulgari care protestează, însă, la câteva ore distanță a declarat că îi invită pe cultivatori ''la o întâlnire ulterioară'' și că speră că aceștia vor răspunde. Momentan, nu există un răspuns la invitația primului ministru bulgar.

Premierul bulgar Nikolai Denkov FOTO EPA EFE

Premierul bulgar Nikolai Denkov FOTO EPA EFE

"Respect munca oamenilor care produc produsele pe care le consumăm cu toții. Sunt întotdeauna gata să lucrez cu aceia dintre ei care doresc să colaboreze cu guvernul pentru a găsi împreună soluții la problemele lor. Sunt gata să le cer scuze acestor oameni dacă s-au simțit afectați, chiar dacă cuvintele mele nu au fost adresate lor", a declarat prim ministrul Denkov, ca răspuns la întrebarea unui reporter despre declarația sa controversată, potrivit căreia organizațiile agricole implicate în protestul planificat "se comportă ca niște teroriști", scrie Sofia Globe.

Protestatarii cer Guvernului bulgar să prelungească restricțiile pentru importul cerealelor din Ucraina. Proteste sunt programate pentru luni, 18 septembrie și pentru marți, 19 septembrie.

Protesul producătorilor de cereale vine în contextul în care Comisia Europeană a decis vineri, 15 septembrie, să nu mai prelungească interdicția de import al cerealelor și oleaginoaselor ucrainene și după data aceasta.

Comisia Europeană a analizat datele referitoare la impactul exporturilor a 4 categorii de produse agricole pe piața UE. Aceasta a concluzionat că, datorită activității Platformei de coordonare și a măsurilor temporare introduse la 2 mai 2023, au dispărut denaturările pieței în cele 5 state membre care se învecinează cu Ucraina. O atitudine constructivă a tuturor participanților la platformă a contribuit la rezolvarea unor probleme concrete și a asigurat că exporturile către țările terțe din afara UE sunt fluide și chiar în creștere”, scrie în comunicatul de presă emis de Comisia Europeană.

De altfel, instituția precizează că Ucraina a fost de acord să introducă orice măsuri legale (inclusiv, de exemplu, un sistem de licențe de export) în termen de 30 de zile pentru a evita creșterile bruște de cereale.

Până atunci, Ucraina trebuie să instituie, începând cu 16.09.2023, măsuri eficiente de control al exportului a 4 grupe de mărfuri pentru a preveni orice denaturare a pieței în statele membre învecinate. Ucraina va prezenta un plan de acțiune platformei cel târziu până la închiderea activității de luni, 18 septembrie 2023. Comisia Europeană și Ucraina vor monitoriza situația prin intermediul platformei pentru a putea reacționa la orice situație neprevăzută. Comisia Europeană se va abține de la impunerea oricăror restricții atât timp cât măsurile eficiente luate de Ucraina sunt în vigoare și funcționează pe deplin”, adaugă comunicatul instituției europene.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...