Vâlve și holoangări în viața căutătorilor de aur din Apuseni. Legenda făpturii care arăta unde se află filonul de metal prețios
În zona Munților Apuseni se păstrează încă vestitele legende despre vâlve și holoangări. Vâlva este în credinţa populară o fiinţă supranaturală, un spirit sau un duh al unui anumit fenomen meteorologic – vâlva vânturilor, animal – vâlva lupilor, scrie Ziare.com .
Vâlvele pot fi bune sau rele, depinde de omul care se întâlneşte cu ele şi respectul pe care îl arată faţă de fiinţa supranaturală. Termenul de holoangăr provine din germană însemnând, dacă ne referim la mineri, persoane care se ocupau cu extragerea clandestină a aurului, respectiv furtul aurului din mină.
”Holoangării nu erau altcineva decât cunoscători foarte buni ai minelor şi mineritului, erau mineri grupaţi în cete de 2-4 inşi care acţionau noaptea. Dacă se întâmpla ca în timpul unui şut (schimb de lucru) cineva să găsească un filon cu mult aur, acesta era noroit, să nu se vadă, iar noaptea se duceau şi intrau în mină, ajungând prin galerii până la locul respectiv după care pincuiau cu dalta şi văntălăul bucăţile de piatra cu aur şi plecau. De obicei se mascau şi se fereau să se întâlnească cu alte cete de holoangări. Era şi obiceiul unor mineri care, găsind un filon mai bogat în ortul unde lucrau, să se laude la cei din jur, suficient ca să fie tras de limbă unde lucrează şi peste noapte cei care erau buni cunoscători al galeriilor subterane să-l fure”, afirmă Vasile Ursu, profesor pensionar din comuna Bucium.
Pentru băieşii din Țara de Piatră, mina a fost locul liniştit de muncă, dar și o inestimabilă sursă de legende, inclusiv cea legată de Vâlva Băii, un spirit protector al minei care îi însoțea ascuns pe băieși în adâncul muntelui.
Personaj mitologic
Vâlva Băii este un personaj mitologic care apare în legendele din Ţara Moţilor din Munţii Apuseni. Până nu demult, când minele încă nu erau închise și Apusenii erau principala sursă de extragere a aurului din România, bătrânii locului povesteau despre fapte uluitoare făcute de o făptură frumoasă care apare celor mai norocoşi dintre ei în adâncurile pământului şi care le arată drumul spre filoanele de aur mult dorite de toţi, sau le prezice o întâmplare ori îi atenţionează de o nenorocire care are să se întâmple. Această făptură mitică a căpătat numele de Vâlva Băii.
Înfăţişările Vâlvei erau multiple: fată frumoasă, moşneag, soldat, copil mic, babă, cântat de cocoş, pitic, bătaie de orologiu sau clopote. Minerul sfătuit de Vâlvă unde să sape găseşte aur de parcă ar fi fost pus cu mâna acolo. Ea pretinde păstrarea cu strictețe a secretului.
Mai demult, se spune că au fost nişte mineri pe baie (galerie minieră). Ei au mers să muncească acolo iar când a venit ora prânzului au mers să mănânce. Dintr-o dată a apărut o pisica neagră. Doi dintre ei au vrut să-i dea de mâncare şi restul nu au vrut. Au spus că nu-şi termină ei mâncarea pe pisica. După câteva zile, dintre mineri implicaţi la acel prânz doar cei doi care hrănit pisica au mai ieşit la văzul soarelui, iar minerii spun că pe ceilalţi i-a omorât pisica aceea, care era, de fapt, Vâlva Băii.
Ajutor pentru oamenii săraci
Minerii cred că fiecare mină de aur îşi are valva proprie şi atunci când nu mai găsesc aur consideră că a plecat Vâlvă Băilor de la ei. Se mai spune despre Vâlvă că ajută oamenii săraci.
O altă variantă a legendelor vorbeşte de vâlve care s-au îndrăgostit de băieșii tineri şi le-au devenit soţii, dar că astfel de relaţii erau legate cu secret de moarte: dacă băieșul ar fi dezvăluit cuiva că nevasta sau mândra lui e vâlva, ar fi plătit cu viaţa.
Imaginea unor fete frumoase, dar aducătoare de blesteme şi nenorociri, şi anume a ielelor, însoţeşte şi ea miturile cu comori: se spune că dansează în noaptea de Sânziene pe locul unde stă aurul îngropat în Țara Moților, dar că de blestemul lor scapă doar minerul care le priveşte dansul printr-un ban de aur găurit, altfel, pedeapsa este nebunia.
