Valeriu Zgonea s-a întâlnit cu ambasadorul SUA (surse)
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a avut miercuri o întrevedere cu ambasadorul SUA, Hans Klemm. Potrivit unor surse parlamentare, Zgonea a avut o întâlnire informală cu diplomatul american în biroul său de la Camera Deputaților.
"Cei doi au avut o discuție de coordonare ca urmare a vizitei pe care Zgonea a făcut-o luna trecută în Statele Unite. Întâlnirea care a ținut în jur de jumătate de oră trebuia să aibă loc cu mai multe zile în urmă, dar a fost reprogramată din cauza programului încărcat al Parlamentului din ultima vreme", au precizat, pentru AGERPRES, sursele citate.
Președintele Camerei urmează să mai aibă miercuri întâlniri cu ambasadorii Rusiei și Marii Britanii la București, iar joi se va vedea cu ambasadorul Algeriei.
Întâlnirea cu ambasadorul Federației Ruse, Oleg Malginov, are ca scop pregătirea vizitei în România, săptămâna viitoare, a vicepreședintelui Dumei de Stat. AGERPRES