Vâlcea: CJ a pierdut definitiv procesul cu Prefectura privind repartizarea bugetului; CJ va propune un nou proiect de buget
Consiliul Judeţean Vâlcea va propune un nou proiect de hotărâre pentru repartizarea către primării a sumei de 27,3 milioane lei, după ce Prefectura Vâlcea a câştigat definitiv în instanţă anularea hotărârii adoptate de for în luna februarie, a anunţat luni preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Curtea de Apel Piteşti a respins luni, ca nefondat, recursul depus de CJ Vâlcea faţă de decizia Tribunalului Vâlcea care a admis cererea prefectului Tiberiu Costea de anulare a Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 46 din 18.02.2020, privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumei de 27.316 mii lei din fondul la dispoziţia CJ Vâlcea.
Soluţia pronunţată luni de Curtea de Apel Piteşti este definitivă.
Preşedintele CJ Vâlcea consideră că soluţia pronunţată în cauză de Curtea de Apel Piteşti "creează un precedent periculos pentru toate administraţiile din România".
"La Curtea de Apel Piteşti, doi dintre cei trei magistraţi, care au soluţionat recursul formulat de Consiliul Judeţean Vâlcea, au menţinut soluţia Tribunalului Vâlcea prin care s-a admis cererea Prefectului Judeţului Vâlcea, iar cel de-al treilea magistrat, cu opinie separată, a apreciat că se impune modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii formulate de prefect. În accepţiunea Legii bugetului de stat pe anul 2020 modalitatea de repartizare a fost lăsată la aprecierea consiliilor judeţene, care deţin un drept constituţional de apreciere administrativă autonomă asupra oportunităţii luării deciziilor. Prin reţinerea de către instanţele competente cum că actele administrative adoptate în sensul menţionat anterior ar fi insuficient motivate, acesta fiind motivul principal pentru care s-a formulat cererea, apreciem că se creează un precedent periculos pentru toate administraţiile din România", a declarat Rădulescu.
Preşedintele CJ Vâlcea a afirmat că primăriile au inclus în buget banii repartizaţi de CJ şi au cheltuit o parte din sume.
"Subliniem acest aspect, raportat şi la faptul că toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Vâlcea şi-au însuşit modalitatea de repartizare a sumelor la dispoziţia Consiliului Judeţean, incluzându-le în bugetele lor locale, cu consecinţa că Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea a şi repartizat aceste sume prin Trezoreriile locale, iar primăriile au cheltuit o parte din acestea. După motivarea soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, Consiliul Judeţean Vâlcea va supune dezbaterii şi aprobării un nou proiect de hotărâre privind modalitatea de repartizare a sumei de 27.316 mii lei şi să sperăm că acesta va fi considerat suficient motivat şi nu va fi din nou atacat", a adăugat Constantin Rădulescu.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Vâlcea, din luna mai, prefectul a solicitat ca repartizarea fondurilor să se facă "pe criterii transparente şi verificabile iar hotărârea CJ a fost atacată întrucât "atât din actul respectiv, cât şi din documentele premergătoare ce au fost puse la dispoziţie la solicitarea prefectului, nu rezultă care a fost, în concret, suma centralizată în urma consultărilor UAT-urilor din judeţ, aşa cum în mod imperativ dispune legea, fundamentarea şi algoritmul urmat de forul judeţean pe baza cărora s-a făcut repartiţia efectivă a sumelor către unităţile administrativ-teritoriale din judeţ". AGERPRES