Vâlcea: Bătrân din Berislăveşti, arestat după ce şi-ar fi bătut fratele până l-a omorât

Vâlcea: Bătrân din Berislăveşti, arestat după ce şi-ar fi bătut fratele până l-a omorât

Un bărbat de 67 din comuna Berislăveşti a fost arestat preventiv după ce şi-ar fi ucis în bătaie fratele în vârstă de 71 de ani, au anunţat, luni, procurorii vâlceni.

Potrivit unor surse judiciare, cei doi bătrâni locuiau în aceeaşi casă, decesul victimei survenind, sâmbătă, în urma numeroaselor lovituri cu pumnii şi cu diferite corpuri contondente aplicate de inculpat în decurs de două zile.

"Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în perioada 11-12.02.2022, inculpatul a aplicat victimei, fratele său, în repetate rânduri, numeroase lovituri cu corpuri dure şi cu pumnul pe toată suprafaţa corpului, provocându-i multiple echimoze, excoriaţii, plăgi şi fracturi care au condus la decesul victimei în data de 12.02.2022", se precizează în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Inculpatul a fost reţinut de poliţişti sâmbătă şi prezentat duminică instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru omor asupra unui membru de familie, măsură aprobată de judecătorii Tribunalului Vâlcea. Cercetările în acest caz continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele. AGERPRES / (AS - autor: Ramona Dincă, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”