Val de sinucideri în rândul oligarhilor ruși/Vicepreședintele companiei Novotek s-a spânzurat, după ce și-a ucis soția și fiica

Val de sinucideri în rândul oligarhilor ruși/Vicepreședintele companiei Novotek s-a spânzurat, după ce și-a ucis soția și fiica

Cadavrul vicepreședintelui gigantului rusesc Novotek, Serghei Protosenia, a fost găsit la reședinția acestuia din Costa Brava, Spania. Bărbatul a fost găsit spânzurat, în timp ce soția și fiica sa au fost găsite și ele moarte în pat, relatează presa spaniolă . Cazul este șocant de asemenător cu cel al fostului vicepreședinte al Gazprombank, care a fost descoperit mort alături de soția și fiica sa minoră, într-un apartament din Moscova, în urmă cu doar câteva zile.

Serghei Protosenia și soțiaFoto: Twitter

Presa spaniolă susține că, potrivit anchetatorilor, Serghei Protosenia s-ar fi spânzurat cu halatul în grădina reședinței din Costa Brava, după ce și-a ucis soția și fiica cu toporul și cuțitul. Ar fi vorba despre o crimă domestică, potrivit primelor investigații citate de presa din Spania.

Aceștia au găsit la fața locului un topor și un cuțit pline de sânge.

Cei trei și-au petrecut perioade lungi la cabana din Lloret de Mar, iar acum se pregăteau de Paștele Ortodox.

Investigațiile inițiale ar indica faptul că bărbatul și-ar fi ucis soția și fiica cu un topor în timp ce dormeau , iar apoi s-ar fi s-a spânzurat în grădină.

Sergei Protosenia avea o avere de peste 400 de milioane de euro și, deși era înregistrat la Girona, reședința lui obișnuită era în Franța.

Serghei Protosenia, soția sa Natalia și fiica lor adolescentă în vârstă de 18 ani au călătorit la Girona și l-au lăsat pe celălalt fiu al familiei la reședința sa din Franța.

Fiul a fost cel care a alertat autoritățile spaniole pentru că mama lui nu a răspuns la telefon.

Poliția s-a prezentat la vila din Lloret de Mar marţi după-amiază şi a constatat decesul celor trei persoane. Agenții au găsit-o pe mama într-o cameră, pe fiică în alta, și pe ambele cu răni de înjunghiere. În grădina casei, Serghei Protosenias a fost găsit spânzurat, împreună cu un topor și un cuțit cu urme de sânge.

Bărbatul a avut o funcție înaltă în Novatek, o companie importantă care se dedică distribuției de gaze, fiind de mai bine de șapte ani vicepreședinte al Consiliului de Administrație.

Marți, Vladislav Avaev, fost vicepreședinte al Gazprombank, a fost găsit mort într-un apartament din Moscova alături de soția și fiica sa minoră, relatează TASS.

”Conform versiunii preliminare, Avaev și-a ucis soția și fiica și s-a sinucis”, a declarat o sursă apropiată de anchetă pentru TASS, una dintre agențiile de presă ale statului rus, adăugând că mobilul crimei ar putea fi o dispută familială.

Presa rusă a scris anterior că trei persoane, inclusiv o fată, au fost găsite ucise într-un bloc de apartamente de pe strada Universitetsky Prospekt din Moscova și că procurorii au deschis un dosar penal pentru omor.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”