Val de ironii despre reinstaurarea cultului muncii din plăcere, propusă de Călin Georgescu: „Am mai avut așa ceva. Se numea comunism”

Val de ironii despre reinstaurarea cultului muncii din plăcere, propusă de Călin Georgescu: „Am mai avut așa ceva. Se numea comunism”

Reinstaurarea cultului muncii din plăcere, propusă în programul de guvernare publicat de Călin Georgescu, a stârnit un val de ironii pe rețelele sociale. Unii români și-au amintit de „munca patriotică” din anii de comunism.

Agricultură de subzistență. Comuna Bătrâna. Foto: Daniel Guță. Adevărul

Agricultură de subzistență. Comuna Bătrâna. Foto: Daniel Guță. Adevărul

Una dintre temele programului de guvernare publicat pe pagina politicianului Călin Georgescu a stârnit un val de controverse pe rețelele sociale. Ce înseamnă „reinstaurarea cultului muncii din plăcere” s-au întrebat numeroși români, pe platforma Reddit.

Cum văd românii „reinstaurarea cultului muncii din plăcere”

„Mă uitam din curiozitate pe programul de guvernare al lui Călin Georgescu. Programul menționează printre altele, reinstaurarea cultului muncii din plăcere” și pune accent, în principiu, pe agricultura tradițională. Mi-este clar că acest "cult al muncii din plăcere" se referă la munca agricolă de subzistență și slab calificată, în care românii de rând vor lucra din greu pe câmp, cu bucurie patriotică, în timp ce alții vor profita. Nu știu voi, dar eu prefer să fiu plătit bine, nu să mi se spună că bucuria muncii este o compensație suficientă”, a fost mesajul unui român, care a stârnit un val de comentarii ironice.

„Cu el în frunte la muncile câmpului. Eu sunt curios dacă a pus mâna pe o sapă vreodată în viața lui de bugetar, dacă a plivit vreodată vreo brazdă sau dacă a făcut vreodată curățenie la animale”, se întreabă un alt român.

Nostalgia muncii câmpului este destul de întâlnită la români, mai ales în cazul celor care nu au practicat-o vreodată, observă un alt internaut.

„Toți cei care n-au smuls o buruiană și nu au cules un știulete de porumb în viața lor romantizează munca agricolă. Eu aveam de cules un petec de teren cu porumb și o mică vie în adolescență și încă am coșmaruri. Acum ceva ani a plouat zdravăn, tataia nu a săpat porumbul la timp și a crescut o buruiană deasă de mai bine de doi metri prin tot porumbul. Am cules trei zile prin tuneluri de buruieni, în caniculă. Ieșeam verde de acolo. Și nu mai vorbesc de mâncărimile cumplite de piele, care după un timp deveneau dureroase. O să îmi amintesc de weekend-ul ala și pe patul de moarte. Cu siguranță nu m-am simțit în armonie cu natura”, spune un alt tânăr.

O româncă își amintește de vacanțele petrecute la țară și de faptul că se visa fermier, însă realitatea vieții la sat a dezamăgit-o.

Amintirile românilor despre muncile câmpului

„Am fost lăsat de trei ori la țară câte o săptămână și era să mor de fiecare dată. Odată, în prostia mea de orășeană, am vrut să mângâi puii abia fătați ai unei scroafe, care a luat-o razna și voia să mă omoare. În plimbările mele pitorești am intrat fix într-o mlaștină, un fel de nisip mișcător, doar că era noroi și nu mai puteam ieși. Cu cât mă zbăteam, cu atât mă afundam mai mult. M-au salvat câțiva oameni. Apoi, am fost fugărită de un roi de albine. În fanteziile mele nu percepeam nivelul muncii fizice de la țară și sângele rece care îți trebuie spre exemplu să sacrifici animale sau de câți oameni ai nevoie de a ține o fermă”, spune aceasta.

Nimeni nu muncește din plăcere la câmp, crede un alt român.

„Am mai avut așa ceva. Muncă la câmp sâmbăta și duminica, fără nicio plată. Sâmbătă era zi de lucru, transformată în muncă patriotică, obligatorie. Duminica se numea muncă voluntară, tot obligatorie. Luni mergeam din nou la munca normală. Atunci se numea comunism”, spune un alt român.

Cât de greu poate fi, se întreabă ironic, un alt internaut.

„Vrea să muncim pământul dacic strămoșesc, în timp ce el, ca și un prim bugetar șef de stat comunist, se va plimba cu prima doamnă prin lume. Îl invit să ne ajute la vară, la fân, că tot nu avem oameni”, spune acesta.

Păi ori este muncă de plăcere ori este reinstaurarea unui cult, se întreabă un alt român.

„Am un vecin care toată viața și a petrecut-o în București, avea salariu bun și studii bune. Când s-a mutat lângă noi, ne povestea despre cum vrea să semene porumb, grâu, cum vrea să cosească terenul ca să țină oi, capre, gâște etc. Omul a încercat, dar după câteva luni a rămas doar cu câteva gâște în ogradă, pentru ca era prea greu. Viața la țară este frumoasă, dar în ziua de azi nimeni nu merge de plăcere, la 40 de grade, să adune fânul de pe câmp și nimănui nu îi convine să nu poată pleca de acasă mai mult de câteva ore că nu are cine hrăni și curăța la animale”, spune un alt român.

„Vei munci și îți va plăcea”, concluzionează un alt utilizator al platformei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Era un informator foarte sârguincios” / „Nu aveți idee cât e de diabolic” / Noi dezvăluiri despre Călin Georgescu făcute de foști colegi de facultate

2 Pe asta cu vila de 650.000 de euro a lui Grindeanu, care miroase a Nordis, ați citit-o?

3 VIDEO Ce aveți în imagine câștigă 14.300 de euro pe lună de la statul român

4 Avangarde, sondaj ciudat aruncat pe piață... / Cine i-o fi întors cheița lui Pieleanu?

5 Priviți, așa era structurată Geția, „noua Românie” pe care Rusia o punea la cale cu trădătorii reținuți de DIICOT / Sfat al înțelepților, Consiliu al bă…