Vai, a luat pisi COVID și-i pute la minister! „Avem un pişat de spirt pe etaj“

Vai, a luat pisi COVID și-i pute la minister! „Avem un pişat de spirt pe etaj“

Pisi Andreea Maioreanu, fostă campioană la squash, a fost diagnosticată cu COVID-19. aceasta lucrează în cadrul Ministerului Fondurilor Europene şi este nemulţumită de măsurile de prevenţie care au fost luate în cadrul instituţiei. 

Pisi este fiica lui Andrei Maioreanu, vicepreşedinte al PSD Gorj şi fost secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei.

Andreea susţine că boala de care suferă nu este o simplă răceală. Ea a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook pri care îşi expromă revolta faţă de cei care nu respectă măsurile minime de protecţie, dar şi pentru că în interiorul ministerului în care lucrează nu au fost luate măsuri suplimentare:

„Sunt testată pozitiv la infecţia cu SARS- COV-2 şi NU, NU e doar o răceala (sau cel puţin pentru mine nu este). M-am ferit, m-am spălat, nu am ieşit şi tot a dat carcaletele ăsta cu mine de pământ. Şi acum mă întreb eu dacă suntem nişte imbecili noi ăştia care am avut cât de cât grija şi tot am păţit-o? Sau cei pe care îi doare în rect şi ne-au sfidat şi ne sfidează în continuare? Să nu poţi să renunţi la micile tale plăceri pentru a ajuta o lume întreaga mi se pare că tu eşti ăla slab dintre noi, pentru că te domină orice este superficial şi doar asta îţi mai aduce fericire în neprihănirea-ţi.

Câteva aspecte vă zic şi v-am lăsat:

1. Mediul în care lucrez a sfidat cel mai mult limitele umanităţii, nu s-au luat măsuri, avem un pişat de spirt pe etaj, am colcăit toţi acolo ca gândacii de bucătărie până când am bubuit unul cate unul. Pe lângă astea, empatia acolo este sub zero. Trăiască fondurile!

2. Am fost şi eu la dansuri când era mişto şi îmi plăcea, dar renunţi la unele lucruri ca sa ai grija de cei dragi, eu aşa am fost educată. Ce crezi, mă? Ăştia încă se mai duc gură în gură, să fiu a naiba zici că se termină lumea şi mori nefrecangit la kizomba şi bachata. Efectiv nu v-a pasat de alţii, de voi clar nu vă interesează pentru ca organele reproducătoare vă târâie pe voi, nu voi pe ele. Marş!

3. Nu e doar o răceală. Eu ziua eram ok, seara mi-a făcut Covideanu un Brutality ca în Mortal Kombat de încă văd bastonaşe şi mănânc doar ca să umflu' maţu', căci toată mâncarea e aidoma unui şlap de cauciuc. Nu vă mai bateţi joc de oameni, deja o face sistemul! Eu am un organism cât de cât ok, mai un sport, mai o vitamină, pot să fac un test, pot să iau un tratament, dar sunt alţii care crapă din nepăsarea voastră. Vreţi vacanţe din nou şi libertate şi tot ce a fost normal? Aveţi naiba grijă, nu ne întemniţează masonii sau cine naiba vreţi, cum o facem noi înşine!

4. Eu nu scriu pe aici ca să se hăhăie lumea, o fac pentru ca în masa asta mizeră de informaţii greşite si de manipulare absolut grotească, poate mai sunt şi câţiva de-ai mei întregi la cap care mai citesc şi altceva în afara de 5G, fără botniţe si dejecţii de genul“, a transmis Andreea Maioreanu pe pagina sa de Facebook. 



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”