„Văd cam zece persoane pe săptămână”/„Migranții au adus o lume a vrăjitoriei”
Două camere mici în sacristie. O încăpere în bisericile catolice unde preotul se pregătește pentru liturghie. Un pat mic cu un cearșaf mov, câteva scaune, pe pereți un crucifix, Maica Domnului și Sfântul Arhanghel Mihail. Pe masă, o față de masă verde cu inscripția „avec Marie, rendons grâce a Dieu” și o mică imagine: „Ea este Fericitul Eustochio, protectorul celor aflați în necazuri spirituale”.
Exorcizările milanezilor au loc în biserica Sfântului Toma, cel care nu credea dacă nu vedea, printre palatele de lux și finanțe de pe via Broletto, scrie cotidianul Corriere della Sera.
Din când în când sună telefonul mobil și părintele Gianfranco Macor trebuie să răspundă: voci îndurerate care ajutor, nu știu ce să facă, sunt bolnave…
„Văd cam zece persoane pe săptămână. Dar cei care trebuie urmăriți în mod constant, în această perioadă, sunt foarte puțini: șapte-opt în total”, exăplică el.
Părintele Macor are 83 de ani și este unul dintre cei nouă preoți din dieceză ”împodobiți cu evlavie, știință, prudență, integritate” cărora arhiepiscopul Scola, în urmă cu doisprezece ani, le-a cerut ajutor pentru ”credincioșii care se simt într-un fel posedați de rău”.
„Serviciul meu este unul de consolare pentru cel care suferă. Și primul lucru este să înțeleg dacă ar putea fi vorba de o problemă psihiatrică sau psihologică. În acest caz, trimit persoana respectivă la un specialist. Deși nu este întotdeauna ușor. Mulți psihiatri sunt deschiși față de noi. Dar Ordinul Psihologilor, nu, iar cei dintre ei care se ocupă de problema diavolului ar putea ajunge în proces”, spune preotul.
Dacă problema este spirituală, spune Don Macor, semnele sunt clare: „Unu, este aversiunea față de biserică, față de sacru. Persoana este incapabilă să se roage, să intre în biserică, în momentul împărtășirii se simte blocată sau blasfemiază. În timpul exorcizării strigă ‘preot de c…t, cine te crezi?!”, sau te flatează. Uneori, credincioșii fac lucruri pe care în mod normal nu știu să le facă, cunosc fapte pe care nu le pot cunoaște, vorbesc limbi pe care nu le cunosc”, spune preotul.
El relatează despre un caz la Milano, într-un caz de divorț din 2017, în care martorii au relatat despre o femeie zveltă care ridica bănci grele, iar judecătorul a scris în cele din urmă în sentință despre o „forță deosebită, ceva care depășește realitatea naturală”. Părintele Gianfranco are grijă să nu trivializeze: „În mentalitatea multora trece ideea că totul și întotdeauna este vina diavolului. Vrăjile, blestemele, ritualurile. Dar acestea sunt aproape întotdeauna superstiții, lucruri de Wanna Marchi. Periculoase, să fim bine înțeleși: oamenii se bazează pe ele pentru că nu cred în Isus și – fie că vin azi, fie că vin mâine – anumite practici riscă într-adevăr să deschidă ușile răului. Diavolul, însă, are propriile sale moduri de a se manifesta. Cu tentații zilnice , care se joacă în general cu fragilitatea noastră. Și apoi cu adevărate supărări, care provoacă tulburări nocturne, sentimente de apăsare, dureri fizice inexplicabile. Sau cu obsesii, care duc la dispreț față de sine și față de ceilalți, la dorința de sinucidere. În sfârșit, mai sunt și posesiunile. Cele mai rare”, explică el.
Milano nu este ostatica lui Satan, spune părintele Macor.
„Dar, cu siguranță, nu seamănă cu unele locuri din Sardinia, ori Sicilia. Sau Torino, care are o mare tradiție anti-clericală. Am urmărit un tânăr cuplu care a avut de-a face cu sataniștii milanezi. Sunt o lume închisă, ca societățile secrete. Au diferite locuri, diferite modalități prin care se întâlnesc: o librărie în centrul orașului care organizează cursuri ezoterice, migranții care au adus o lume a vrăjitoriei, la Busto Arsizio există o școală de șamanism sud-american… Multe activități se nasc ca mișcări holistice, pentru a da bunăstare, dar sub ele se ascunde altceva: ceva care pornește de la yoga și în realitate te împinge spre meditații transcendentale care te amăgesc să crezi că te poți elibera, să îl elimini pe Isus din viața ta”, explică preotul.
De șase ani, în fiecare lună, un grup cu trei psihologi și un psihiatru examinează cazurile cele mai grave cu părintele Macor. Fără exorcizări prin telefon: „Unii oameni le fac. Eu nu le fac. Pentru că, dacă există o reacție deosebită, violentă, nimeni nu-i conține pe credincioșii care își pot face rău lor sau altora. La unul mare, am chemat odată șase persoane ca să fie gata să mă ajute”, spune el.
Are foarte multe povești: ”Femeia pioasă care cere un har, nu-l obține, iar apoi își dezlănțuie ura față de sacru: țipetele la mormântul unui sfânt, scuipatul pe relicve, nevoia de rugăciuni puternice.
Sau doamna care pe canapea „tremură ca un șarpe”, universitarul care într-o noapte de Halloween se rătăcește, se întoarce acasă și din acel moment nu mai vrea decât să se sinucidă.
Tânărul de 14 ani care ajunge într-un cerc satanist: „Într-o seară, la ora zece, vine și îmi spune: ai grijă, don, că știu că vin la tine…”.
Există, de asemenea, un tip care, în timpul exorcizărilor, se ridică și încearcă să-l atace pe părintele Gianfranco: „Dar de fiecare dată se oprește la distanță. Nu poate ajunge la mine, nu poate pune mâna pe mine. Eu nu mă sperii. Pentru că sunt autorizat de episcopul meu și, prin urmare, am garanția protecției Domnului””, spune preotul.
