Vaccinurile antigripale au ajuns în farmacii. Care sunt serurile și cât costă

Vaccinurile antigripale au ajuns în farmacii. Care sunt serurile și cât costă

Vaccinurile gripale au ajuns în farmacii și se prezintă în două variante, anunță Beatrice Speteanu, farmacist şi membru al Asociaţiei Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor din România.

Copil în timp ce este vaccinat

Vaccinurile antigripale pot fi cumparate din farmacii. Foto: Shutterstock

Dr. Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie al Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, a transmis că în septembrie ar trebui vaccinaţi copiii care fac acest vaccin pentru prima dată în viaţă. Populaţia generală se poate vaccina în luna octombrie, a mai spus specialistul, reţetele putând fi eliberate încă din această lună.

Cât costă vaccinurile gripale

„În farmacie deja am primit primele variante de vaccin gripal, cel care este administrat prin injecţie, pentru adulţi şi pentru copii, două variante momentan, cu tulpinile din anul acesta, Vaxigrip şi Influvac. Aşteptăm să vină şi varianta intranazală pentru copii. Reţete şi cereri deja au început să vină, din păcate majoritatea părinţilor încă îl aşteaptă pe cel intranazal care va fi într-o cantitate limitată, cum este în fiecare an”, a precizat Beatrice Speteanu.

Vaxigrip costă 68 de lei, Influvac are un preţ impus de 64,48 lei, iar Fluenzul (vaccinul intranazal pentru copii) va fi puţin mai scump, anunță farmaciștii. „ În jur de 124 de lei, dar acolo fiind pentru copii, majoritatea îl vor lua în regim compensat 100%”, a mai spus specialistul.

Medicul epidemiolog Emilian Popovici a precizat că anul trecut am avut un vaccin cu patru componente: două virusuri A și două B. Anul acesta, în schimb, s-a remarcat că una dintre tulpinile B este inactivă și s-a renunțat la ea. „Practic, acum vom găsi în farmacie vaccinuri cu trei componente: două virusuri A și doar un virus B”, a mai precizat medicul epidemiolog.

Unde se poate face vaccinarea

Vaccinarea se poate face în cabinetul medicului de familie, dar și în farmacii. „Există farmacişti vaccinatori. Avantajele sunt că nu se pierde lanţul de frig, odată ce vine vaccinul în farmacie, pacientul vine cu reţetă fie compensată, fie la liber, se aşteaptă cele 20 de minute cât este scos afară la temperatura normală, să poată să fie administrat. Astfel nu există riscul ca acel vaccin să fie transportat în condiţii care nu sunt optime şi,de asemenea, este mult mai uşor pentru pacient să vină să aleagă o farmacie unde se poate vaccina, să-i fie mai la îndemână, în intervalul lui orar”, a precizat Beatrice Speteanu.

În acest moment, cea mai accesibilă variantă este prin cabinetele medicilor de familie, completează ideea și dr. Gindrovel Dumitra. „Într-adevăr există şi posibilitatea de vaccinare în farmacii, dar pentru vaccinurile cumpărate, adică o persoană care îşi cumpără vaccinul şi nu primeşte o reţetă compensată. Farmaciile care sunt înrolate în acest program sunt totuşi destul de limitate, dar există”, a spus medicul.

Cine se poate vaccina gratuit

Se pot vaccina gratuit copiii cu vârsta de la 6 luni până la 18 ani, gravidele, persoanele care au vârsta de peste 45 de ani şi suferă de diferite boli cronice. De asemenea vaccinul antigripal este gratuit şi pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, chiar dacă nu au afecţiuni medicale. În cazul celor cu vârsta de peste 45 de ani şi mai mică de 65 de ani, care nu suferă de nicio boală şi vor să se imunizeze vaccinul, este compensat 50%.

„Pacientul se prezintă doar cu reţeta compensată sau gratuită în farmacie şi ridică vaccinul. Avantajele pentru reţetele pentru copii sunt că nu necesită nici cardul de sănătate, medicii pediatri de obicei trimit reţetele pdf părinţilor, care vin cu ele în farmacie, le printăm şi astfel este totul mult mai uşor, astfel încât să permită accesul tuturor la vaccinare”, spune farmacistul.

Când trebuie să-i vaccinăm pe copii

Perioada ideală de vaccinare este între 15 septembrie și 15 octombrie, spun medicii. „Copiii au început să intre în colectivitate, acum vor apărea tot felul de viroze şi nu ne referim neapărat la cele cauzate de virusul gripal, astfel încât se va amâna foarte târziu vaccinarea. Copilul trebuie să fie sănătos în momentul vaccinării, cel mai propice moment este acum, când nu există viroze, suntem sănătoşi. Dacă perioada gripală se va depăşi şi va continua în februarie martie, poate să fie necesară încă o doză, dar acum este momentul optim”, a explicat Beatrice Speteanu, preşedinte AFTAP.

Dr. Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie al Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, a explicat că deja a început campania de vaccinare antigripală şi că în luna septembrie ar trebui imunizaţi copiii care fac pentru prima dată în viaţă vaccinul. „Deja există vaccinuri în farmacii în acest moment şi deja campania de vaccinare a început. În luna septembrie este de preferat să începem vaccinarea cu acei copii care necesită 2 doze, adică este vorba despre copiii între 6 luni şi 8 ani care primesc pentru prima dată în viaţă vaccinul gripal, şi atunci protecţia în cazul acestora se obţine după cea de-a doua doză”, a precizat acesta. „Recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este ca protecţia să fie obţinută până la sfârşitul lunii octombrie, acestea sunt termenele pe care ni le propunem, astfel ca la momentul apariţiei primelor cazuri de gripă care se întâmplă de obicei în noiembrie – decembrie protecţia să existe”, a mai declarat specialistul.

Vaccinarea adulților, în luna octombrie

Populația generală, mai spune dr. Gindrovel Dumitra, ar trebui să primească vaccinul gripal începând cu luna octombrie. „Nu este prea devreme să-l facem, perioada optimă este luna octombrie, da, putem prescrie reţetele acum, dar vaccinarea să o facem undeva în luna octombrie. De ce? Pentru că mai există încă un aspect foarte important. Vârful de sezon în România este undeva în lunile ianuarie, februarie, martie, poate chiar aprilie, şi avem nevoie de o protecţie care să dureze până la momentul respectiv”, a precizat medicul.

Însă campania de vaccinare trebuie să continue pe tot parcursul sezonului gripal: „Adică cei care nu pot fi vaccinaţi în octombrie se vor putea vaccina şi în noiembrie, decembrie şi mai departe, ianuarie, februarie, dar cu cât ne îndepărtăm de momentul debutului sezonului gripal cu atât eficacitatea vaccinului va fi mai scăzută deoarece este posibil să te îmbolnăveşti înainte de a primi vaccinul”.

Care este protecţia dată de vaccin

„Este, fără discuţie, variabilă. Eu evit să dau o cifră, pentru că protecţia este considerată raportată la un obiectiv specific. De exemplu, dacă mă întrebaţi cât persistă anticorpii, e demonstrat că acest lucru e undeva în jurul a 12 luni. Dar protecţia împotriva infecţiei, împotriva formelor severe sau împotriva decesului comportă valori diferite şi este variabilă de la an la an şi mai este dependentă de încă un lucru, foarte important, şi anume capacitatea virusului de a se transforma în cursul unei epidemii, astfel încât, da, vom avea un număr mai mare de cazuri undeva în primăvară şi inclusiv la persoane vaccinate însă formele nu vor fi severe”, a explicat Dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie şi coordonatorul Grupului de Vaccinologie al SNMF.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O imagine cât o mie de cuvinte...

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă

4 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

5 „Are 36 de kilometri și nu mai pornește, vă vine să credeți?”