Vaccinul indian anti-COVID-19 Covaxin a avut o eficacitate medie de 78% în studiul clinic din faza a treia

Vaccinul indian anti-COVID-19 Covaxin a avut o eficacitate medie de 78% în studiul clinic din faza a treia

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de laboratorul indian Bharat Biotech, Covaxin, are o eficacitate medie de 78%, conform rezultatelor preliminare ale studiului clinic de fază a treia, a anunţat miercuri producătorul, relatează agenţia EFE.

Eficacitatea împotriva formelor grave de COVID-19 a fost de 100%, cu un impact asupra diminuării spitalizărilor, în timp ce eficacitatea faţă de infecţia asimptomatică a fost de 70%, potrivit companiei Bharat Biotech. La studiul clinic au participat 25.800 de voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 98 de ani, monitorizaţi la mai mult de două săptămâni după ce au primit a doua doză de vaccin.

În mijlocul celui de-al doilea val de infectări, cu un record de circa 300.000 de noi cazuri de COVID-19 confirmate în India numai în ultimele 24 de ore, în rândul grupului de voluntari s-au înregistrat în total 127 de cazuri simptomatice, de unde rezultă o eficacitate medie a vaccinului Covaxin de 78%.

''Covaxin a demonstrat un istoric excelent de securitate în testele clinice pe oameni şi în folosirea în situaţii de urgenţă'', a declarat directorul executiv al Bharat Biotech, Krishna Ella, în timp ce directorul general al Consiliului Indian pentru Cercetări Medicale, Balram Bhargava, care a participat la dezvoltarea vaccinului, susţine că acesta din urmă ''funcţionează bine împotriva majorităţii variantelor virusului SARS-CoV-2''.

Acesta este al doilea studiu preliminar asupra eficacităţii vaccinului indian, primul studiu, publicat pe 3 martie, indicând o eficacitate medie de 81%.

Compania Bharat Biotech a anunţat săptămâna aceasta creşterea capacităţii de producţie până la 700 de milioane de doze pe an, cea actuală fiind de 150 de milioane de doze pe an.

Deşi nu se cunosc deocamdată studii independente despre eficacitatea vaccinului Covaxin, acesta a fost deja autorizat în Mexic, Iran, Paraguay, Guatemala, Nicaragua, Guyana, Venezuela, Botswana şi Zimbabwe, iar preţul unei doze este cuprins între 15 şi 20 de dolari. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…