Vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer, sigur şi eficient la adolescenţi, potrivit studiului clinic

Vaccinul împotriva COVID-19 produs de Pfizer, sigur şi eficient la adolescenţi, potrivit studiului clinic

Pfizer Inc şi BioNTech SE au anunţat miercuri că vaccinul lor anti-COVID-19 este sigur şi eficient şi produce un răspuns robust de anticorpi la copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, rezultate care deschid astfel calea pentru solicitarea unei autorizări de urgenţă în Statele Unite pentru această categorie de vârstă în următoarele săptămâni, informează Reuters.

Pfizer speră ca vaccinările în cazul acestei grupe de vârstă ar putea începe înaintea următorului an şcolar, a declarat într-un comunicat Albert Bourla, director executiv al Pfizer.

Vaccinul Pfizer este autorizat deja pentru a fi utilizat de la vârsta de 16 ani. Noul studiu oferă primele date despre eficienţa vaccinului în cazul adolescenţilor de vârstă şcolară.

În cadrul unui studiu care a cuprins 2.260 de adolescenţi cu vârste între 12 şi 15 ani, au existat 18 cazuri de COVID-19 în grupul care a primit un ser placebo şi niciunul în grupul care a primit vaccinul, ceea ce înseamnă o eficacitate de 100% în prevenirea COVID-19, a mai precizat compania în comunicat.

Vaccinul a fost bine tolerat, cu efecte secundare în conformitate cu cele observate la grupa de vârsta 16-25 din studiul pentru adulţi. Nu au fost enumerate efectele secundare la grupul mai tânăr, dar efectele adverse în cazul studiului pentru adulţi au fost în general de la uşoare la moderate şi au inclus dureri la locul injecţiei, cefalee, febră şi oboseală.

Cele două companii au studiat, totodată, un subgrup de adolescenţi pentru a măsura nivelul de anticorpi care neutralizează virusul la o lună după administrarea celei de-a doua doze şi au descoperit că acel nivel este comparabil cu cel înregistrat în cadrul studiului pentru grupa de vârstă 16-25 de ani din cadrul studiului pivot la adulţi.

Albert Bourla a spus că Pfizer intenţionează să solicite autorizare de urgenţă din partea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite ''în săptămânile următoare şi din partea altor agenţii de reglementare din lume, în speranţa de a demara vaccinările la acest grup de vârstă înainte de începerea următorului an şcolar''.

Săptămâna trecută , companiile Pfizer şi BioNTech au administrat primele doze de vaccin într-o serie de studii vizând testarea vaccinului la copiii mai mici, urmând ca, în cele din urmă, serul să poată fi administrat de la vârsta de şase luni.AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!