Vaccinarea antigripală diferențiată, cheia protecției împotriva gripei și a complicațiilor sale severe

Vaccinarea antigripală diferențiată, cheia protecției împotriva gripei și a complicațiilor sale severe

În România, acoperirea vaccinală împotriva gripei a rămas mult sub recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care vizează o rată de 75% în rândul populațiilor vulnerabile.

Lidija Milicevic jpg

În sezonul gripal 2023-2024, potrivit datelor Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, sub 6% din populația generală a fost vaccinată, în scădere față de sezonul precedent. Situația este și mai îngrijorătoare pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, unde acoperirea vaccinală a fost de doar 19,6%, semnificativ mai mică decât ținta stabilită de OMS[1]. În acest context, vaccinarea antigripală diferențiată devine esențială pentru a oferi protecție eficientă persoanelor cu risc crescut de complicații severe. Dr. Lidija Milicevic, Head of Vaccines Sanofi România, explică de ce strategia de vaccinare adaptată pentru categoriile vulnerabile este cheia protejării sănătății publice și a prevenirii spitalizărilor cauzate de gripă.

Gripa sezonieră continuă să fie o boală respiratorie severă, cu potențialul de a cauza complicații periculoase, în special pentru vârstnici sau pacienții cu afecțiuni cronice. În România, statisticile indică o rată alarmantă de spitalizări și decese în rândul acestor grupuri vulnerabile. Spre exemplu, în sezonul gripal 2023-2024, am avut un număr crescut de cazuri de gripă, îngrijorător fiind faptul că majoritatea deceselor, respectiv 71 din 101, au fost în rândul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani1. Prevenția prin vaccinare este cea mai eficientă măsură de protecție.

„Gripa nu este doar o infecție banală, ci poate provoca complicații grave, inclusiv exacerbarea bolilor cronice. Este esențial să înțelegem că gripa nu afectează toate persoanele la fel. De aceea, vaccinarea antigripală diferențiată este cheia pentru a proteja grupurile cele mai expuse la complicații severe, cum ar fi vârstnicii și pacienții cu boli cronice. Pentru aceste categorii, riscul de spitalizare și chiar de deces este mult mai ridicat comparativ cu restul populației, iar o strategie de vaccinare adaptată fiecărei nevoi poate face diferența între viață și moarte,” explică Dr. Lidija Milicevic, Head of Vaccines Sanofi Romania.

Impactul devastator al gripei asupra vârstnicilor

Pentru vârstnici, gripa nu înseamnă doar câteva zile de febră și tuse, ci poate duce la complicații precum pneumonie, insuficiență respiratorie sau chiar infarct miocardic ori accident vascular cerebral. Acest lucru este atribuit unui sistem imunitar slăbit, cauzat de imunosenescență și fragilitate, ce apar odată cu înaintarea în vârstă[2]. Totodată, vârstnicii au adesea comorbidități care îi fac mai vulnerabili la gripă și la complicațiile asociate acesteia, incluzând spitalizări din cauza evenimentelor cardiovasculare și pneumoniei[3][4].

Datele arată că două treimi dintre spitalizările cauzate de gripă la nivel global implică persoane de peste 65 de ani[5]. Iar doar 1 din 3 persoane cu vârsta peste 70 de ani, spitalizată cu o infecție acută cum este gripa, se recuperează integral după 1 an[6].

Mai mult, gripa și complicațiile sale pot duce la un declin funcțional și la pierderea autonomiei la vârstnici. 3 din 20 persoane se confruntă cu o invaliditate severă persistentă care poate duce la instituționalizare pe termen lung în azile destinate seniorilor17.

„Pentru vârstnici, gripa reprezintă mult mai mult decât o simplă răceală. Din cauza slăbirii naturale a sistemului imunitar odată cu înaintarea în vârstă, aceștia sunt mult mai expuși riscului de complicații severe, cum ar fi pneumonia sau afecțiunile cardiovasculare. O infecție gripală poate destabiliza echilibrul fragil al sănătății lor, iar recuperarea este adesea dificilă și de durată. În plus, gripa poate avea un impact major asupra capacității lor de a rămâne independenți,” explică dr. Milicevic. „Vaccinarea diferențiată, printr-un vaccin cu doză mare de antigene, oferă o protecție sporită și poate preveni aceste complicații grave, ajutându-i să își mențină calitatea vieții.”

Pacienții cronici, vulnerabili în fața gripei

Pe lângă vârstnici, persoanele cu afecțiuni cronice reprezintă o altă categorie la risc. Persoanele cu diabet, boli cardiovasculare sau afecțiuni respiratorii au un risc mult mai mare de a dezvolta complicații grave dacă contractează virusul gripal. Gripa poate agrava aceste afecțiuni preexistente, ducând la spitalizări sau chiar la deces.

Studiile au arătat că în primele trei zile după o infecție gripală, un adult peste 40 de ani are un risc de 8 ori mai mare de a face un accident vascular cerebral și de 10 ori mai mare de a suferi un infarct miocardic[7]. După o infecție gripală, 74% din pacienții cu diabet zaharat prezintă valori glicemice crescute. De asemenea, gripa poate agrava simptomele astmului bronșic și poate declanșa acutizări, chiar și în cazuri ușoare sau bine controlate[8] [9].

„Pentru aceste persoane, vaccinarea este crucială. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă o acoperire vaccinală de 75% pentru categoriile vulnerabile, însă, din păcate, România nu a atins încă acest obiectiv,” subliniază Dr. Lidija Milicevic​. „În România, provocarea majoră este legată de creșterea ratei de vaccinare, care rămâne sub media europeană. Acest lucru face ca anumite segmente ale populației, în special vârstnicii și persoanele cu boli cronice, să fie mult mai expuse la complicațiile severe ale gripei. De asemenea, există și o dezinformare persistentă în rândul publicului, ceea ce contribuie la neîncrederea în vaccinuri. În fiecare sezon gripal, ne concentrăm pe educarea publicului și pe facilitarea accesului la vaccinuri. Oamenii trebuie să înțeleagă nu doar importanța protejării propriei sănătăți, ci și a celor din jur – comunitatea în ansamblu beneficiază atunci când ratele de vaccinare cresc,” a adăugat aceasta.

Vaccinarea diferențiată, un pas esențial pentru protecție

Organizația Mondială a Sănătății și alte instituții de sănătate publică recomandă cu insistență vaccinarea antigripală pentru persoanele aflate în grupele de risc, iar Sanofi România susține aceste eforturi prin furnizarea de vaccinuri inovatoare și prin campanii de conștientizare destinate publicului larg. Vaccinurile gripale trebuie nu doar să prevină infecția cu virusul gripal, ci și să protejeze dincolo de gripă, împotriva complicațiilor severe ale acesteia, precum pneumonia, infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral. Cu evoluția tehnologică rapidă, viitorul vaccinurilor gripale se conturează ca fiind extrem de promițător.

„Investim constant în dezvoltarea de vaccinuri care să răspundă mai bine la nevoile specifice ale populației. De exemplu, tehnologiile noi ne permit să adaptăm vaccinurile pentru a acoperi un spectru mai larg de tulpini gripale, ceea ce îmbunătățește protecția oferită de vaccinurile noastre. În plus, lucrăm pentru a face vaccinarea mai accesibilă și mai facilă. Toate aceste inovații au ca scop îmbunătățirea sănătății publice și reducerea impactului gripei asupra sistemului de sănătate,” spune dr. Milicevic.

În contextul în care România are o populație îmbătrânită și un sistem medical deja supraaglomerat, vaccinarea persoanelor din categoriile la risc devine o prioritate pentru prevenirea cazurilor severe și reducerea poverii asupra spitalelor.

„Să nu subestimăm gripa! Este o boală care poate avea consecințe foarte grave, mai ales pentru cei vulnerabili. Fie că vorbim de vârstnici sau pacienți cronici, vaccinarea nu este doar un mijloc de protecție individuală, ci și un instrument de protecție colectivă. Cu cât mai mulți dintre noi ne vaccinăm, cu atât reducem circulația virusului și protejăm comunitatea. Este un gest simplu, dar care poate salva vieți,” transmite aceasta.

„Indiferent de vârstă sau starea de sănătate, este important să ne protejăm și să protejăm pe cei din jurul nostru. Cu ajutorul vaccinării diferențiate, putem adapta protecția fiecăruia la nevoile sale specifice, ceea ce reprezintă un pas major în direcția unei sănătăți publice mai bune,” încheie dr. Lidija Milicevic.

[1] CNSCBT - Analiza evoluţiei gripei, a infecţiilor respiratorii acute (ARI) şi a infecţiilor respiratorii acute severe (SARI) în sezonul 2023-2024

[2] Centers for Disease Control and Prevention. https://www.cdc.gov/flu. Accesat în: septembrie 2024

[3] Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Studiul arată că ratele de spitalizare și riscul de deces din cauza gripei sezoniere cresc odată cu vârsta în rândul persoanelor de 65 de ani și peste: https://www.cdc.gov/flu/spotlights/2018-2019/hopitalization-rates-older.html . Accesat în 09/19/2023

[4] Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Persoane cu risc ridicat de complicații ale gripei: https://www.cdc.gov/flu/highrisk/index.htm. Accesat în 09/19/2023

[5] CDC. Epidemiology and Prevention of Vaccine-Preventable Diseases. Hamborsky J, Kroger A, Wolfe S, eds. 13th ed. Washington DC: Public Health Foundation; 2015

[6] Boyd CM, et al. J Am Geriatr Soc. 56(12):2171-2179 (2008)

[7] Warren-Gash C, Blackburn R, Whitaker H et al. Infecții respiratorii confirmate de laborator ca declanșatori pentru infarctul miocardic acut și accidentul vascular cerebral: o analiză serială autocontrolată a cazurilor din seturile naționale de date din Scoția. Eur Respir J. 2018; 51(3):1701794

[8] Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Gripa și persoanele cu astm. 2019; Disponibil la https: www.cdc.gov/flu/highrisk/asthma.htm

[9] Schwarze, J., Openshaw, P., Jha, A., Del Giacco, S. R., Firinu, D., Tsilochristou, O., ... & Skevaki, C. (2018). Povara gripei, prevenirea și tratamentul în astm bronșic - O revizuire de către grupul de lucru EAACI Influenza în astm. Allergy, 73(6), 1151-1181

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 LIVE Referendumul pentru integrarea europeană și modificarea Constituției Republicii Moldova a trecut! / Maia Sandu conduce cu 42% în primul tur al prez…

2 „E cea mai sigură bancă. Nu are cum să intre în faliment” / Gigi Becali a dezvăluit unde își ține banii

3 BREAKING Maia Sandu, victorie zdrobitoare în Republica Moldova

4 O creatoare OnlyFans s-a culcat cu 158 de bărbați în două săptămâni. Mama sa îi face curățenie în dormitor după filmări

5 Francis Fukuyama / „Putin a folosit tactica «salamului». Singura opțiune de victorie e ca armata ucraineană să ocupe Moscova și să-l detroneze”