Vacanțele dintre vacanțele președintelui Iohannis

Vacanțele dintre vacanțele președintelui Iohannis

A stârnit multa indignare stirea sifonata in toata media despre concediul presedintelui Iohannis la Munchen si in Tenerife. Unii au pus mana pe ciomag, altii au adoptat pozitia "nu ca spun, dar vreau sa zic", adica nu criticam deschis, dar ilustram stirea cu imagini paradisiace si cu informatii despre tara care arde si scaderea salariilor, scrie Ioana Ene Dogioiu pe  Ziare.com .

Adica, in subtext, ia uite ce face presedintele tau, pe unde boiereste el, in timp ce tu astepti cu inima cat un purice fluturasul de salariu. Doamne fereste sa fi fost si vreun viscol sau alt necaz mare!

Mie abordarea aceasta mi se pare de un populism grosier. Nu am nicio problema cu vacantele unui om, cat timp ele sunt facute cu bani curati, lucru de care in acest moment nu am niciun motiv de suspiciune rezonabila in cazul dlui Iohannis.

Ba chiar as remarca faptul ca presedintele a ales o perioada extrasezon, deci in principiu mai ieftina, in timpul unei vacante scolare, deci avand, probabil, in vedere cursurile dnei Iohannis, nu a inchiriat vreo vila inconjurata cu ziduri uriase, ci un hotel deschis, fie el unul extrem de luxos, motiv pentru care a si fost fotografiat.

Da, este foarte adevarat ca presedintele este obligatoriu insotit de SPP-isti a caror deplasare este decontata de institutie. Da, sunt bani publici, insa suma este totusi derizorie la nivel de tara. Se risipesc, chiar se fura de-a dreptul sume incomparabil mai mari decat deplasarea unor SPP-isti in Tenerife.

De ce nu isi face presedintele vacantele in tara si alege vacante in strainatate? Probabil din motivul pentru care un numar imens de romani nu-si mai fac vacantele in Romania: serviciile sunt scumpe si proaste. Ca nu face un exercitiu ipocrit de patriotism prost inteles (de tipul ce-i romanesc trebuie promovat oricat de prost ar fi), mie mi se pare din nou un motiv de lauda.

Deci pe mine nu ma intereseaza unde isi face presedintele vacantele si consider ca are dreptul sa faca alegerile care il fac fericit.

Pe mine ma intereseaza ce face presedintele intre vacante. Si din acest punct de vedere Klaus Iohannis ma nemultumeste profund.

Dl Iohannis nu avea ce sa faca daca era in tara in timpul acestei crize a salariilor. Nu are nicio competenta in materie. Sigur ca nici chemarea unor responsabili la Cotroceni n-ar fi stricat, dar pe fond nu cred ca schimba ceva.

Dar in iunie, presedintele a promulgat fara obiectii legea salarizarii bugetarilor, desi ea a stranit inca de pe atunci criticile sindicatelor.

Era la final de sesiune parlamentara. Poate se lasa cu sesiune extraordinara, dar era posibil si ca reexaminarea sa fie lasata pe toamna, ceea ce ar fi dat mai mult timp de analiza. Presedintele putea incerca macar sa o atace la CCR. Nu a facut nimic din toate acestea.

Vedem ca guvernul se uita ca iepurele in faruri la aceasta criza. Chiar nu stie de unde sa o apuce si singura strategie este sa dea vina pe cei care aplica legea si sa corecteze aberatii cu unele si mai mari. Poate ca daca presedintele nu se repezea sa o desemneze pe dna Dancila, in pofida evidentei incompetente, un PSD intrat in fibrilatii si un Liviu Dragnea impins in criza de autoritate ar fi fost nevoiti sa vina cu cineva mai apt sa faca fata sarcinii guvernarii, ceea ce poate ca s-ar fi vazut si in criza actuala.

Cu atat mai mult ar fi fost de asteptat de la presedinte sa impuna exigente majore, avand in vedere ca a criticat topaiala si bulversarea pe care urma sa o genereze "revolutia fiscala".

Nu e suficient ca din timp in timp sa mai iesi cu niste critici ca sa fie sigura lumea ca mai esti in viata. Este esential ca in putinele ocazii cand ai ocazia sa incerci sa schimbi ceva, sa faci tot ce iti este in putinta pentru asta, nu sa te grabesti asa de tare sa semnezi decretul incat nici nu mai astepti sa primesti copie a actului de identitate si iei un CV pe internet.

Sper din tot sufletul ca termenul maximal pentru instalarea noului guvern dat de Klaus Iohannis, adica 1 februarie, ca graba nebuna cu care a acceptat-o pe dna Dancila si pe care a tot invocat-o mereu, fara a o explica, nu tineau tocmai de vacanta aceasta care nu trebuia ratata din motive derizorii ca lupta cu dictatura lui Liviu Dragnea.

Asa s-a votat, n-are ce face presedintele, mai ales ca nu-l ajuta nici PNL, spun unii. Pentru felul in care s-a votat raspunde si presedintele, in primul rand pentru ca a promulgat fara obiectii, ba chiar cu entuziasm, legea alegerilor locale care prevede alegerea primarilor intr-un tur, adica sursa raului.

In campanie, PNL a stat agatat de pulpana unui Dacian Ciolos in rolul lui Godot si a consimtit astfel la propria emasculare politica pentru ca liberalii erau convinsi ca asta e vrerea de la Cotroceni. Daca era, a fost o strategie mizerabila, daca nu era, presedintele ar fi trebuit sa se faca bine inteles.

Daca PNL a ajuns un partid molusca este pentru ca si Klaus Iohannis l-a vrut asa, extrem de temator fiind sa nu apara vreun lider concurent. Partidul l-a urmat. A vrut-o pe Alina Gorghiu, a primit Alina Gorghiu. A vrut Dacian Ciolos, a primit Dacian Ciolos. Dar dupa ce impingi partidul pe scari, nu poti sa-l intrebi de ce alearga.

Asadar, problema mea nu sunt vacantele oficiale ale presedintelui. Problema mea sunt vacantele uriase dintre vacantele oficiale. Problema mea este lipsa de viziune si curaj a presedintelui, faptul ca pare a nu-l interesa decat al doilea mandat.

Si, daca ma intrebati, nu spectrul suspendarii, ci momeala non-combatului in 2019 cred ca este arma forte a lui Liviu Dragnea in relatia cu un Klaus Iohannis naiv in politica si cinic cu propriul electorat. 
 

 



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…