Atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie a declanșat un război care ar putea afecta mai mult decât Fâșia Gaza. Vârtejul de violență care a fost lansat atrage noi participanți: grupul libanez Hezbollah este deja atras în conflict și, se pare, nici Iranul nu intenționează să rămână pe margine - țara încearcă să coordoneze acțiunile frontul anti-israelian, susține orientalistul Nikita Smaghin, care a explicat pentru Meduza.io modul în care se construiesc relațiile în axa oponenților Israelului.

Militanții Hamas sunt cei mai radicali dușmani ai Israelului. Ei depind în mare măsură de sprijinul iranian, dar nu sunt controlați complet de Teheran.

Militanții Hamas au lansat actualul val al violenței. Aceasta și alte grupuri din Fâșia Gaza au fost de multă vreme în fruntea luptei împotriva Israelului. Ei sunt cei mai aproape de inamic - sunt și cei mai radical, explică analistul.

O trăsătură distinctivă a Hamas este că militanții săi sunt gata nu numai să ducă o luptă ireconciliabilă împotriva Israelului, ci și să se sacrifice în această luptă. Grupul a folosit în mod repetat atacatori sinucigași care s-au aruncat în aer în Israel. Lansările de rachete din Fâșia Gaza pe teritoriul israelian au devenit regulate. Ele sunt invariabil însoțite de un răspuns decisiv din partea Israelului. Drept urmare, atât membrii Hamas, cât și civilii din apropiere sunt uciși. Iar grupul percepe aceste sacrificii ca pe o parte integrantă a luptei.

Terenul fertil pentru un astfel de radicalism este creat de starea dezastruoasă a Fâșiei Gaza, care este de fapt blocată de Israel și Egipt. Șomajul la 46% (și în rândul tinerilor - 62%), sărăcia la 81,5%, combinată cu o populație foarte tânără (majoritatea rezidenților au sub 25 de ani ) creează un amestec exploziv - și fundamentalismul înflorește în Gaza. Lupta continuă a făcut ca războiul cu un rival evident mai puternic să devină norma și chiar sensul existenței pentru mulți locuitori ai Fâșiei. Numai în ultimii 15 ani, Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au condus patru operațiuni militare în Gaza: în 2008, 2012, 2014 și 2021.

În același timp, Hamas este mult mai prost înarmat decât Armata Israeliană, ca și majoritatea structurilor paramilitare din Orientul Mijlociu, care sunt susținute de Iran. Acest lucru se datorează și blocadei și controlului israelian asupra a ceea ce se întâmplă în sector. Principalele componente ale arsenalului Hamas sunt armele de calibru mic și rachetele fabricate local, care nu sunt deosebit de precise. Grupul încearcă să compenseze dezechilibrul tehnic prin numărul de rachete lansate, cât și de oameni dispuși să se sacrifice.

Hamas are relații foarte dificile cu Iranul. Teheranul încearcă să fie centrul de coordonare pentru toate forțele anti-israeliene. Cu toate acestea, Hamas, deși acceptă de bunăvoie ajutor, nu urmează întotdeauna instrucțiunile iranienilor. Un exemplu de manual a fost războiul civil din Siria, unde Teheranul a fost în mod clar de partea lui Bashar al-Assad. Cu toate acestea, Hamas, în ciuda presiunilor din partea iraniană, s-a opus Damascului. Diferențele ideologice (Hamas - sunit, Iran - șiit, Assad - alauit) și reticența grupului din Gaza de a fi implicat într-un „război străin” au jucat și ele un rol. Cu alte cuvinte, Hamas este un beneficiar de ajutor din partea Iranului, dar nu foarte controlabil.

De fapt, rațiunea de a fi a Hamas în ultimii ani a fost menținerea puterii în Gaza prin promovarea urii față de Israel și folosirea ajutorului de la donatori - nu numai pentru a continua lupta, ci și pentru a sprijini populația civilă din Fâșie, care este complet dependentă de politicile grupului radical. Printre acești donatori, pe lângă Iran, se numără Qatar, Turcia și multe organizații internaționale de caritate . Teheranul iese în evidență pe această listă nu datorită volumului de sprijin, ci pentru că nu își ascunde cooperarea militaro-tehnică cu Hamas. Pentru a continua să primească asistență iraniană, grupul trebuie să mențină gradul de confruntare cu Israelul, motiv pentru care au loc atacuri regulate, explozii, lansări de rachete și operațiuni de sabotaj, explică analistul pentru meduza.io.

Cu toate acestea, atacul din 7 octombrie 2023 a depășit activitățile „obișnuite” ale Hamas. „Succesul” sângeros al operațiunii, care, se pare, a fost neașteptat pentru modul de acțiune al grupul în sine, a devenit un punct de neîntoarcere pentru partea israeliană, ceea ce nu este fără motiv să comparăm acțiunile militanților Hamas cu atacurile teroriste din Statele Unite, la 11 septembrie 2001. Determinarea cu care Israelul este acum hotărât să distrugă tot ceea ce este asociat indirect cu Hamas sugerează că Hamas poate fi adus în pragul dispariției. Și singurul lucru care îl poate salva astăzi de la distrugerea completă este intervenția altor jucători regionali.

Va risca Hezbollah?

Hezbollah a redus gradul de confruntare cu Israelul până pe 7 octombrie. Dar sprijinind Hamas, militanții libanezi au fost pe punctul de a se implica deplin în război.

Hezbollah, sau Partidul lui Allah, a fost creat în 1982 de Corpul Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC), o parte de elită a armatei iraniene, ca răspuns la invazia Libanului de către Israel . Organizația a devenit primul exemplu în care Iranul își formează propriile forțe proxy în Orientul Mijlociu; Teheranul a replicat ulterior această experiență în alte țări, cu diferite grade de succes.

Inițial, Hezbollah a fost oarecum asemănător cu Hamas în ceea ce privește metodele sale de luptă împotriva Israelului și a practicat, printre altele, răpiri și atentate sinucigașe. Cu toate acestea, pe măsură ce organizația a devenit o forță politică cu drepturi depline în Liban, metodele radicale au dispărut din ce în ce mai mult în fundal. Pe de o parte, Hezbollah s-a concentrat asupra agendei libaneze, ocupând locuri în parlament și funcții ministeriale, precum și obținerea controlului asupra activelor financiare din țară. Pe de altă parte, a intrat într-un război lung și sângeros în Siria de partea Iranului și a lui Bashar al-Assad.

Drept urmare, Hezbollah s-a transformat într-o structură care, în primul rând, are ceva de pierdut și, în al doilea rând, nu este încă interesată de Israel. Organizația nu și-a abandonat poziția anti-israeliană, dar practic a încetat să atace țara vecină. Cu toate acestea, Israelul nu a oprit atacurile asupra Hezbollah, încercând să răspundă oricărei amenințări potențiale, cum ar fi redistribuirea oamenilor sau a echipamentelor. Loviturile au vizat în primul rând instalațiile Hezbollah din Siria și coloanele sale de aprovizionare din Irak. Armata israeliană s-a bucurat de superioritate militaro-tehnică, sperând că Hezbollah și aliații săi iranieni nu vor putea proteja aceste ținte și nu vor îndrăzni să răspundă - în acest caz, contrarăspunsul israelian ar fi prea serios.

Întregul front anti-israelian simte că este necesar să acționeze acum, altfel va fi prea târziu

Atacul din 7 octombrie a creat o nouă realitate în care Hezbollah, ca parte a frontului anti-Israel și aliat direct al Hamas, nu a putut rămâne pe margine. Cu toate acestea, în ciuda declarațiilor amenințătoare, organizația libaneză își târăște, evident, picioarele. Desigur, aceasta este și o forță radicală anti-israeliană, dar spre deosebire de Hamas, Hezbollah-ul de astăzi nu este pregătit să-și trimită luptătorii la o moarte sigură doar pentru a continua lupta. Prin urmare, în primele zile după operațiunea Hamas, participarea grupării libaneze s-a limitat la atacuri cu mortiere pe teritoriul israelian și la incursiunea mai multor militanți pentru a-și manifesta solidaritatea cu Hamas. În același timp, Hezbollah nu și-a asumat responsabilitatea nici măcar pentru aceste acțiuni „modeste” și a susținut că radicalii Hamas care se află în Liban au fost în spatele lor.

Cu toate acestea, Israelul a luat imediat măsuri de răspuns în cadrul tacticilor tradiționale de descurajare. Aceasta implică identificarea „liniilor roșii” clare și răspunsul prompt și ferm dacă acestea sunt depășite. Tactica a funcționat de zeci de ani. În acest caz, „linia roșie” – lovituri pe teritoriul israelian – a fost depășită, așa că IDF a început lovituri masive împotriva pozițiilor Hezbollah din Liban.

Situația actuală nu poate fi numită obișnuită. Prin urmare, disproporționalitatea răspunsului Israelului poate împinge militanții libanezi la o escaladare suplimentară. Dacă Hezbollah a vrut cu adevărat să scape cu participarea simbolică la conflict, acum va fi mai dificil să facă acest lucru. Loviturile provoacă daune semnificative organizației, distrugându-i infrastructura. Există o pâlnie a violenței, când răspunsul provoacă o reacție și mai puternică - și mai departe în ascensiune. La aceasta se adaugă și un sentiment al importanței momentului: întregul front anti-israelian simte că este necesar să acționeze acum, altfel va fi prea târziu. Drept urmare, Hezbollah a lansat atacuri masive cu rachete pe teritoriul israelian, susține orientalistul , Nikita Smaghin.

Situația nu a atins încă punctul fără întoarcere, iar „frontul libanez” nu a fost încă deschis. În același timp, Hezbollah are un potențial militar semnificativ mai mare decât Hamas. Aceasta este o structură cu arme grele și mii de luptători, dintre care mulți au fost antrenați în luptă în Siria. Dacă Hezbollah este pe deplin implicat, Israelul nu va trebui doar să lupte pe două fronturi, ci va trebui să înfrunte un inamic mult mai puternic.

Teheranul se teme de o ciocnire directă cu Israelul

Iranul se poziţionează drept principalul luptător împotriva sionismului în Orientul Mijlociu. Dar retorica amenințătoare nu este susținută de acțiuni - Teheranul se teme de o ciocnire directă cu Israelul.

Fondatorul Republicii Islamice, Ayatollahul Khomeini, a văzut Israelul drept avangarda expansiunii occidentale în Orientul Mijlociu. Totuși, sloganul „Moarte Israelului”, adoptat de regimul iranian, avea și o sarcină pragmatică. Extinderea revoluției islamice, promovată de Iranul șiit, provoacă neîncredere în rândul sunniților, care alcătuiesc majoritatea în Orientul Mijlociu. Și lupta împotriva sionismului trebuia să devină un slogan care unește musulmanii împotriva unui inamic comun.

Dar Iranul nu a reușit să obțină sprijin peste tot. Sondajele arată că populația țărilor din Orientul Mijlociu nu are încredere în Teheran. Cu toate acestea, conceptul de „Moarte Israelului” pentru politicienii iranieni moderni se adresează și mai mult publicului din afara Iranului.

Cert este că baza politică și ideologică a Republicii Islamice este mult mai complexă și descentralizată decât cea a Hezbollah și, mai ales, a Hamas. Linia anti-Israel este doar una dintre multele componente ale acestei baze. Spre deosebire de oamenii din Gaza, iranienii nu trăiesc și nu au trăit niciodată în război perpetuu cu Israelul.

În același timp, elita țării s-a îndepărtat de mult de gradul de radicalism care era inerent sistemului în primii ani de după revoluția islamică de la sfârșitul anilor 1970. Astăzi, în Iran, argumentele raționale sunt din ce în ce mai câștigătoare. De exemplu, înțelegerea că, în cazul unei ciocniri directe cu Israelul, Iranul riscă să primească o lovitură colosală, inclusiv utilizarea armelor nucleare (nu este un secret că Israelul este singurul proprietar al unor astfel de arme în Orientul Mijlociu).

Combinația dintre ideologia anti-israeliană și stabilirea pragmatică a obiectivelor a condus Teheranul la o strategie de a pune presiune asupra inamicului în prima linie, dar cu mâinile greșite. Iranul se străduiește în toate modurile posibile să evite conflictul direct cu Israelul, dar oferă bani, arme și „sfaturi valoroase” grupurilor din Fâșia Gaza și Hezbollah. Faptul că Teheranul nu își controlează pe deplin forțele proxy îi permite să nege de fiecare dată implicarea directă în acțiunile aliaților săi. Acest lucru s-a întâmplat și de această dată: pare foarte probabil ca partea iraniană să nu fi știut exact când și la ce scară Hamas va ataca Israelul. În același timp, nimeni nu neagă că Republica Islamică îi ajută pe militanții Hamas cu arme și sfaturi în dezvoltarea operațiunilor.

Teheranul vede, de asemenea, presiunea asupra Israelului ca pe o strategie de apărare împotriva Statelor Unite. În teorie, americanii pot lovi Iranul, dar nu le vine prea la îndemână. Cu toate acestea, mandatarii Iranului pot oricând să ofere o lovitură puternică Israelului, principalul aliat al SUA în regiune.

Situația din Iran în sine este complicată de faptul că cetățenii obișnuiți, în cea mai mare parte, sunt absolut indiferenți față de agenda israeliană. În plus, mulți sunt în mod deschis iritați de încercările de a explica problemele interne din țară ca pe o „urmă israeliană”. Această problemă pentru autorități a devenit mai acută pe fondul crizei de legitimitate care a devenit evidentă în timpul protestelor din toamna anului trecut.

Iranienii nu sunt interesați de ce se întâmplă între palestineni și israelieni

În timp ce autoritățile iraniene lăudau Hamas și atacul din 7 octombrie, diaspora iraniană a lansat o campanie online, „Iranienii sunt alături de Israel” ( #IraniansStandWithIsrael ). Au existat, totuși, mitinguri cu artificii organizate de guvern în sprijinul palestinienilor. Cu toate acestea, atitudinea generală a iranienilor față de ceea ce se întâmplă nu este deloc atât de clară pe cât și-ar dori Teheranul. Și conducerea țării, având în vedere aceste sentimente, este forțată să nu escaladeze conflictul cu Israelul.

Cu toate acestea, lipsa de acțiune amenință Iranul cu pierderea statutului său de forță principală în lupta împotriva sionismului. Chiar dacă în condițiile unei astfel de crize autoritățile Republicii Islamice nu se arată în niciun fel, mulți din lumea musulmană vor înțelege că „Moarte lui Israel” este un slogan ipocrit, în spatele căruia nu există nicio dorință de a lua o hotărâre. Mai mult decât atât, Israelul efectuează deja lovituri preventive pe teritoriul sirian, unde se află forțele iraniene. Teheranul poate considera necesar să răspundă. Desigur, este mai bine - cu mâinile Hezbollah sau ale altcuiva.

Indiferent dacă Hamas a vrut sau nu, cu atacul său din 7 octombrie a dus confruntarea cu Israelul la un nou nivel, declanșând o reacție în lanț care ar putea face ca luptele să se extindă dincolo de Fâșia Gaza. Hamas în sine nu va supraviețui, cel mai probabil, acestei etape. Hezbollah este în pragul unui război major cu perspectiva unei invazii israeliene a Libanului. Și Iranul, în toată această „piramidă” anti-israeliană, este încă cel mai îndepărtat de participarea directă la conflict, dar este și implicat în ceea ce se întâmplă prin împuterniciții săi – iar acest lucru poate duce la consecințe neașteptate, onchide orientalistul orientalistul , Nikita Smaghin.