Va guverna Israelul Fășia Gaza? Ce spune armata israeliană

Va guverna Israelul Fășia Gaza? Ce spune armata israeliană

Statutul Fâşiei Gaza după incursiunea terestră planificată de Israel asupra enclavei palestiniene va constitui o „problemă globală” care va trebui discutată de politicienii israelieni şi de alte ţări, a declarat marţi un purtător de cuvânt al armatei israeliene, potrivit Reuters, preluat de Agerpres .

Israelul bombardează Fâșia Gaza după atacul Hamas din 7 octombrie FOTO PROFIMEDIA

Israelul bombardează Fâșia Gaza după atacul Hamas din 7 octombrie FOTO PROFIMEDIA

Întrebat dacă armata israeliană intenţionează să rămână să guverneze în Gaza după invazia terestră, contraamiralul Daniel Hagari a răspuns: „Am avut tot felul de deznodăminte”, adăugând: „Cabinetul discută de asemenea despre cum ar putea arăta asta..., este o problemă globală despre cum va arăta situaţia în această regiune".

Hagari a declarat că armata a „prezentat un plan operaţional” cabinetului israelian, dar nu a dat detalii.

„Gaza se învecinează cu alte ţări...Aşa că atunci când spunem lucruri despre statutul final, ele vor combina ordinele de la nivel politic şi cele de la nivel militar”, a mai spus Hagari.

Purtător de cuvânt al armatei israeliene: Faza următoare a războiului ar putea să difere de aşteptări

Armata israeliană se pregăteşte pentru faza următoare a campaniei sale împotriva Fâşiei Gaza, dar planurile ar putea să nu corespundă cu aşteptările multora privind o ofensivă terestră iminentă, a declarat marţi un purtător de cuvânt al armatei israeliene, transmite Reuters.

„Ne pregătim pentru etapele următoare ale războiului. Noi nu am spus care vor fi acestea. Toată lumea vorbeşte despre ofensivă terestră. Ar putea să fie ceva diferit”, a afirmat locotenent-colonelul Richard Hecht în briefingul regulat de presă.

Regele Iordaniei: Regiunea e pe marginea prăpastiei

„Întreaga regiune este pe marginea prăpastiei", a avertizat regele Abdullah al II-lea al Iordaniei cu ocazia unei vizite la Berlin, unde a purtat discuții cu cancelarul Olaf Scholz.

Liderul german, care se va deplasa în Israel săptămâna următoare, a făcut apel la prevenirea unei escaladări în Orientul Mijlociu: „Avertizez în mod expres Hezbollah și Iranul să nu intervină în conflict”.

Regele Abdullah al II-lea, care are puteri extinse în calitate de monarh al Iordaniei, a declarat că amenințarea extinderii războiului este cât se poate de „reală”

Totodată, el a avertizat împotriva tentativelor de a „împinge” refugiații palestinieni în Egipt sau Iordania. „Aceasta este o linie roșie, pentru că eu cred că acesta este planul anumitor... suspecți obișnuiți de a încerca să creeze fapte împlinite pe teren", a spus el.

Un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) estimează că în Gaza s-au înregistrat 2.800 de morți și 11.000 de răniți, din care jumătate sunt femei și copii. OMS a declarat că au avut loc 115 atacuri asupra unităților sanitare din Gaza.

Biroul Națiunilor Unite pentru drepturile omului a declarat marți că asediul Israelului asupra Fâșiei Gaza și ordinul de evacuare a acesteia ar putea reprezenta transfer forțat al civililor, care, potrivit legislației internaționale, este considerată crimă de război.

Hamas a cerut eliberarea a „6.000 de prizonieri de sex masculin și feminin din închisorile israeliene” în schimbul ostaticilor. Un purtător de cuvânt al Hamas a declarat că există „aproximativ 200-250” de prizonieri israelieni în Gaza, un număr mai mare decât cel recunoscut de autoritățile israeliene, și anume 199.

Israelul pregăteşte un asalt terestru asupra Fâşiei Gaza, controlată de Hamas, ca răspuns la atacul mortal al grupării islamiste asupra oraşelor din apropiere şi a kibbutzurilor din sudul Israelului, la 7 octombrie.

În 2005, Israelul s-a retras din Fâşia Gaza, pe care o capturase de la Egipt în 1967. Israelul a impus o blocadă în 2007, când gruparea Hamas a preluat controlul asupra enclavei. Singurul punct de trecere spre Gaza care nu este controlat de Israel se învecinează cu Egiptul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!