„Vă garantez că la cel puțin 50% cancerele ar fi mai mici sau deloc!”

„Vă garantez că la cel puțin 50% cancerele ar fi mai mici sau deloc!”

Onco-nutriționitul Marius Văduva a explicat care este alimentul pe care dacă oamenii l-ar consuma frecvent cel puțin 50% dintre cancere ar fi mai mici sau deloc. El a făcut această descoperire în momentul în care încerca să o ajute pe soția lui să se vindece de cancer.

Este vorba despre pește sau cel puțin despre suplimentele alimentare cu Omega 3. "O tumoare de 14 centimetri a soției mele, în 2014, ne-a dat viața peste cap... Și am luat decizia atunci să începem să ne uităm la corp, în primul rând la corpul ei. Fiind vegetariană de 20 de ani - și vegană! - cu 4 ani înainte de a face această tumoare. Dacă un om care consumă apă plată și ceai, niciodată suc, niciodată cafea, niciodată alcool, face o tumoare de 14 centimetri, atunci noi, ăștialalți, care mai gustăm?", a declarat Marius Văduva.

Acela a fost momentul în care a început să studieze și să urmărească tiparul altor pacienți diagnosticați cu cancer. Iar la toți, găsea același lucru comun: un dezechilibru uriaș în raportul de Omega 3 și Omega 6. "Acum s-ar traduce așa acest vegetarianism. Corpul uman nu produce acizi grași. Acizii grași vin doar din surse alimentare. După cum vedeți, toate plantele pe care le-a mâncat soția mea, fierte sau nefierte, toate au o cantitate foarte mare de acizi grași Omega 6.

Acizii Omega 3 într-o cantitate necesară corpului uman, raportul este 1:3, la o moleculă de Omega 3 trebuie să ai 3 de Omega 6. Soția mea avea 1:31 în momentul în care a avut cancer. Pe Google dacă dai acum căutare, o să descoperi că Omega 6 este procancerigen, proinflamator, dacă există în cantitate mare în organism", a explicat specialistul, care arată că alimentul care conține cea mai mare cantitate de Omega 3 este peștele.

"Soția mea, fiind vegetariană, în fiecare zi din viața ei a băgat Omega 6. Acum mănâncă pește. Copiilor mei le dau ulei de pește. Așa cum primeam noi, pe vremea răposatului, când primeam ulei de pește zilnic. Nu cred că în vremurile moderne părinții mai dau copiilor ulei de pește", a mai spus Marius Văduva.

"Dacă astăzi s-ar pune în practică, vă garantez că la cel puțin 50% cancerele ar fi mai mici sau deloc. Dar acest factor de Omega 3 din corpul uman, pe care nu putem să-l primim din vegetale, ci numai din sursă de pește, în mod special, mai există posibilitatea să-l iei din uleiul de in sau din uleiul de măsline, dar nu se asimilează bine", a adăugat onco-fitoterapeutul.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”