„Vă dați seama, deschideam ușa și exploda aia”/Grenadă descoperită la casa familiei Andreei Tonciu
Este alertă majoră în Bucureşti, după ce o grenadă a fost găsită legată de poarta casei familiei Andreei Tonciu. Potrivit tatălui ei, dispozitivul exploziv era legat cu sârmă de clanţa uşii. Poliţia a intervenit de urgenţă şi a izolat zona.
Totul a început de seara trecută, în jurul orei 23:00, când sora Andreei Tonciu a ajuns acasă şi a găsit o grenadă legată de poartă. Iniţial, a crezut că este vorba despre o glumă proastă, aşa că a aruncat-o pe trotuar şi a intrat în casă.
Ulterior, în această dimineaţă, când tatăl ei a plecat la serviciu, a văzut acea grenadă pe trotuar, şi-a adus aminte ce i-a povestit fiica lui seara trecută şi a decis să sune la poliţie.
În GALERIA FOTO de mai jos puteţi vedea mai multe imagini cu grenada şi cu locul în care a fost descoperită, împânzit de poliţişti.
"Vă dați seama, deschideam ușa și exploda aia"
"La 11 a venit, era o grenadă legată de poartă, de mânerul porţii cu o sârmuliţă. Am vorbit cu băieţii şi au spus că este într-adevăr o grenadă. Deci nu e joacă. Eu nu m-am certat cu nimeni în viaţa mea. Soţia, la fel, Copiii, nici atât nu ştiu de unde poate să fie. O glumă foarte proastă, dar e proastă, proastă.
Vă daţi seama, dacă nu venea, fii-mea acasă, dimineaţă deschideam uşa şi exploda aia. Era cu o sârmă legată de un inel şi cu o sârmă de mânerul uşii. Cum apăsam mânerul porţii, exploda", a spus tatăl Andreei Tonciu.
"În această dimineață, 29 mai 2024, în jurul orei 08.00, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 12 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, cu privire la faptul că, în dreptul unui imobil din Sectorul 3, pe trotuar, s-ar afla un proiectil.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind luată măsura restricționării traficului pe toată strada.
Totodată, s-a procedat la evacuarea elevilor și a personalului didactic, aflați în școala din proximitate.
De asemenea, lucrătorii din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale si ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sosiți la adresă, au ridicat dispozitivul, comunicând faptul că acesta nu prezintă niciun pericol.
La acest moment, activitățile sunt în dinamică, fiind efectuată cercetarea la fața locului.
Verificările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în vederea stabilirii situației de fapt", se arată în comunicatul Poliţiei Capitalei.