UTA Arad, victorie zdrobitoare cu Gloria Buzău. Arădenii rămân în prima ligă!
Arădenii au deschis balul cu golul marcat de Virgiliu Postolachi în minutul 16, echipa a reușit să câștige barajul în eșalonul de elită cu Gloria Buzău, cu 5-1 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, în manșa secundă.
Foto: www.uta-arad.ro
UTA Arad s-a impus prin golurile marcate de Virgiliu Postolachi (16, 80), Andrei Chindriș (49, 65) și Philip Otele (89), respective Valentin Alexandru (68), după ce în tur scorul a fost egal, 0-0.
Cei de la Gloria Buzău au avut prima ocazie a partidei, în minutul 5, dar portarul arădenilor Florin Iacob, a respins mingea șutată de Dudu din lovitură liberă de la circa 30 de metri.
Este o victorie clară care onorează echipa arădenilor, aceștia au fost periculoși încă din prima parte a meciului, primul moment fiind min. 14, la o ieșire hazardată a portarului Denis Rusu, dar Abeid a trimis în bară din unghi.
Așa cum spuneam, în minutul 16, UTA a deschis scorul, prin Postolachi, dintr-o lovitură cu capul, după un corner. Gazdele au ratat alte două ocazii până la pauză, prin Claudiu Keșeru (40) și Desley Ubbink (42).
Echipa pregătită de Mircea Rednic și-a sporit avantajul în min. 49, tot după un corner, Andrei Chindriș, lăsat nemarcat, a reușit să marcheze. Fundașul Chindriș a reușit dubla (65), când a marcat cu capul după un corner executat de Paul Anton.
Valentin Alexandru a reușit să aducă golul onoare pentru buzoieni la min. 68, cu un șut de la 24 metri, din lovitură liberă. UTA a mai marcat prin Postolachi (80), după ce Stahl a interceptat o pasă greșită a lui Rusu, și prin Otele (89), cu un șut de la 20 de metri.
UTA Arad a ratat două bune oportunități prin Postolachi (66, 90+2), victoria arădenilor fiind una pe deplin meritată. UTA se menține în Superligă, în timp ce FC Argeș a retrogradat în eșalonul secund în urma meciurilor de baraj. CS Mioveni și Chindia Târgoviște au retrogradat direct în liga secună, iar Politehnica Iași și Oțelul Galați au promovat direct. Dinamo a promovat în Superligă în urma barajului.
AFC UTA Arad - Gloria Buzău 5-1 (1-0), Arena ''Francisc Neuman'' – Arad
Au marcat: Virgiliu Postolachi (16, 80), Andrei Chindriş (49, 65), Philip Otele (89), respectiv Valentin Alexandru (68).
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti);
arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); al patrulea oficial: Rareş George Vidican (Satu Mare)
Arbitru video: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitru asistent video: Stelian Slabu (Braşov) Observatori: Octavian Şovre (Satu Mare) - CCA, Felix Grigore (Bucureşti) - FRF
Sursa: adevarul.ro