Usyk – Fury, năucitor în Arabia Saudită: „meciul secolului“ a unificat centurile „greilor“ după 25 de ani VIDEO

Usyk – Fury, năucitor în Arabia Saudită: „meciul secolului“ a unificat centurile „greilor“ după 25 de ani VIDEO

Boxerul ucrainean Oleksandr Usyk l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci având ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea, disputat duminică la Riad.

Usyk l-a lovit puternic pe Fury. FOTO: Facebook

Usyk l-a lovit puternic pe Fury. FOTO: Facebook

Doi dintre arbitrii judecători i-au acordat victoria lui Usyk (115-112, 114-113), în timp ce al treilea l-a văzut învingător pe Fury (114-113).

Usyk, care deţinea centurile cu diamante ale versiunilor WBA, WBO şi IBF, şi-a adăugat în palmares şi centura WBC, care i-a aparţinut până acum britanicului.

Pugilistul ucrainean este primul campion necontestat al categoriei regină a boxului, după britanicul Lennox Lewis, care a reuşit această performanţă în 1999, la Las Vegas (SUA), după victoria în faţa americanului Evander Holyfield. În acel moment existau însă doar trei centuri ale "greilor''.

"Este un moment mare, o zi mare", a declarat Usyk (37 de ani) după victorie, declarându-se "pregătit pentru o revanşă".

"Ucrainenii lovesc puternic!'', a salutat pe Telegram preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, adresând "felicitări campionului".

Oleksandr Usyk a obţinut cu această ocazie a 22-a sa victorie în tot atâtea lupte susţinute ca profesionist, în timp de Tyson Fury a suferit primul eşec din cariera sa, după 34 de victorii şi un egal. Britanicul, în vârstă de 35 de ani, a descris meciul de la Riad drept o "o luptă fantastică", estimând însă că merita să câştige în faţa lui Usyk, iar decizia arbitrilor ar fi putut fi influenţată de contextul geopolitic al războiului din Ucraina.

VEZI REZUMATUL DUELULUI USYK - FURY

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…