Usturoiul, remediu împotriva căderii părului

Usturoiul, remediu împotriva căderii părului

Usturoiul, pe numele său științific allium sativum, are numeroase virtuți terapeutice. El este, printre altele, o soluție excelentă pentru activarea creșterii părului și oprirea căderii acestuia. Fiind un concentrat de aminoacizi, vitamine, minerale și oligoelemente (alicina acționează ca un puternic antibacterian), usturoiul face astfel minuni în privința părului, informează sâmbătă metronews.fr.

În cartea "L'ail malin"(Usturoiul vicelan), Alix Lelief-Delcourt dă o rețetă de pregătit acasă pentru cei care pot ignora mirosul neplăcut al usturoiului. Se curăță și se zdrobesc cinci căței de usturoi, se adaugă 50 de mililitri de ulei de măsline, se amestecă și se lasă una-două zile la temperatura camerei. Amestecul se aplică la rădăcina părului, se masează pielea capului și se lasă masca 30-60 de minute pe păr. Apoi se spală cu șamponul obișnuit. Pentru evitarea mirosului intens și neplăcut, pe păr se poate pulveriza oțet de cidru, mirosul atenuându-se în câteva minute.

Stimulând microcirculația, usturoiul redă vitalitatea rădăcinilor părului, îi stimulează creșterea și contribuie la stoparea căderii firelor de păr. Un alt avantaj este faptul că, datorită calităților sale antibacteriene, însănătoșește pielea capului și scade cantitatea de mătreață, încheie metronews.fr. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!