USR solicită Ministerului Sănătăţii să ia măsuri pentru vaccinarea antigripală a tuturor persoanelor vulnerabile
Uniunea Salvaţi România solicită Ministerului Sănătăţii să ia toate măsurile pentru ca, în contextul pandemiei de COVID-19, să fie vaccinate antigripal în timp util toate persoanele din categoriile vulnerabile.
"În timp ce reprezentanţii MS se laudă cu tranşele de doze de vaccin antigripal care ajung în ţară şi cu faptul că au fost comandate de două ori mai multe doze decât anul trecut, medicii de familie se plâng că sunt asaltaţi de pacienţi şi că la ei nu ajung respectivele doze. De asemenea, vaccinul antigripal este de negăsit şi în farmacii spre a fi cumpărat 'la liber'. Potrivit datelor oficiale furnizate de autorităţi, până la data de 25 octombrie au fost vaccinate antigripal doar 323.098 persoane din grupele de risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii", susţine USR într-un comunicat de presă.
Conform aceleiaşi surse, Ministerul Sănătăţii a anunţat că statul a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin antigripal, din care au fost livrate circa 900.000, restul urmând să ajungă în cursul lunii noiembrie. USR atrage atenţia însă că, spre comparaţie, Belgia a cumpărat tot 3 milioane de vaccinuri, ţară cu o populaţie de până în 12 milioane de locuitori. Austria, cu mai puţin de 9 milioane de locuitori, a achiziţionat 1,25 milioane de doze, iar Ungaria, cu o populaţie la jumătate faţă de România, 1,3 milioane de doze.
"Este esenţial să fie vaccinate toate categoriile vulnerabile: cadre medicale, femei însărcinate, persoane peste 65 de ani, copii, bolnavi cronici, etc. Pe de o parte, e greu de distins clinic între gripă şi COVID-19 şi vor fi confuzii. Pe de alta, vom ajunge să internăm concomitent bolnavi de gripă şi de noul coronavirus în spitale COVID-19, astfel că vom îmbolnăvi de gripă pacienţii care au doar COVID-19", declară senatorul USR Adi Wiener, medic de profesie.
Potrivit comunicatului, în sezonul 2019-2020, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile a declarat 73 de decese confirmate cu virusul gripal, număr de aproape trei ori mai mic decât în sezonul anterior.
"Sezonul 2020-2021 ar putea arăta, însă, mult mai rău, dacă nu se iau măsurile necesare. Lucru asupra căruia a atenţionat, de altfel, şi Comisia Europeană, prin vocea comisarului european pentru sănătate, Stella Kyriakides, în urmă cu mai puţin de două săptămâni", precizează USR. AGERPRES