USR și-a stabilit candidații cu care deschide lista pentru europarlamentare. Cine e pe primele locuri
Biroul Național al USR a decis, vineri, la propunerea președintelui Cătălin Drulă, ca lista de candidați ai partidului pentru alegerile europene să fie deschisă de Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu și Vlad Botoș.
Elena Lasconi va deschide lista USR pentru europarlamentare FOTO USR
Lista completă a candidaților USR (43 în total) pentru alegerile europene va fi stabilită printr-un proces electoral intern de către membrii partidului. Biroul Național a stabilit vineri calendarul alegerilor interne, iar lista finală va fi lansată oficial la Consiliul Alianței Liberalilor și Democraților Europeni (ALDE Europe), care va avea loc în premieră la București, pe 20 octombrie.
„USR va trimite la Bruxelles oameni cu experiență în administrație, fonduri europene, politică externă și negociere. Iar polul de dreapta din jurul USR va propune o listă comună de candidați care să îi reprezinte cu cinste”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă.
Potrivit sursei citate, USR va continua să lucreze pentru construcția unui pol de dreapta, ca alternativă la PSD-PNL, dar și la AUR.
Cine sunt oamenii de pe locurile eligibile
Potrivit prezentării USR, „Elena Lasconi este primarul municipiului Câmpulung și a reușit în doar trei ani să dezvolte orașul cu ajutorul fondurilor europene - peste 400 de milioane de lei, adică bugetul orașului pe 40 de ani”.
Dan Barna este prezentat ca „vicepreședinte ALDE Europe și fost vicepremier, care a contribuit esențial la elaborarea PNRR.”. „Vlad Voiculescu este fost ministru al Sănătății, autorul PNRR pe Sănătate și cu o lungă istorie de activism la nivel european pentru apărarea drepturilor pacienților”, arată USR.
În ceea ce privește persoana lui Vlad Botoș, USR susține că „este unul dintre cei mai influenți și activi europarlamentari români. El urmărește absorbția fondurilor europene în calitate de vicepreședinte al Comisiei de Dezvoltare Regională (REG), una dintre cele mai importante comisii din Parlamentul European.”
Zilele trecute, Cristian Ghinea susținea că USR este la 14% în propriile sondaje. Acest lucru înseamnă că Uniunea ar obține patru mandate, iar cu șansă, după redistribuirea voturilor, poate cinci mandate. În schimb, într-un sondaj independent, cum este cazul INSCOP-ului din luna iunlie, USR era la 12,7%, ceea ce tradus în mandat înseamnă exact 4.
Sursa: adevarul.ro