USR propune reformarea Curţii Constituţionale; printre propuneri - creşterea numărului de judecători la 12
Uniunea Salvaţi România propune reformarea Curţii Constituţionale a României (CCR) şi oferă "şapte soluţii pentru o instanţă constituţională depolitizată".
"Conştienţi de faptul că prevederile constituţionale care reglementează organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale s-au dovedit falimentare şi au permis transformarea CCR într-un instrument obedient în mâna politicienilor, înţelegând importanţa acestei instituţii fundamentale pentru buna funcţionare a democraţiei, propunem o reformă a Curţii Constituţionale echilibrată, în care niciuna dintre puteri să nu le poată domina pe celelalte, iar latura tehnico-juridică a Curţii Constituţionale să nu fie subminată de latura sa politică", se arată într-un comunicat al USR transmis, luni, AGERPRES.
USR propune creşterea numărului de judecători ai Curţii la doisprezece, cu vot decisiv la preşedintele CCR, dintre care şase judecători să fie aleşi de magistraţi prin scrutin general, trei să fie numiţi de Preşedinte, iar trei să fie aleşi de Parlament, cu votul a minim două treimi din numărul tuturor parlamentarilor.
O altă propunere se referă la interzicerea ocupării funcţiei de judecător constituţional de către persoane care au fost membri în partide politice în ultimii nouă ani, anteriori numirii/alegerii, precum şi creşterea vechimii în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior, necesară pentru a putea ocupa funcţia de judecător CCR, de la 18 ani la 25 de ani.
USR mai propune ca preşedintele CCR să nu poată fi reales în această funcţie, ca toate atribuţiile CCR să fie prevăzute în mod limitativ de Constituţie, neputându-se adăuga alte atribuţii prin lege organică, să fie eliminată atribuţia de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională şi să fie eliminată posibilitatea de pronunţare a unor decizii interpretative pentru a înlătura tendinţa CCR de a-şi aroga atribuţii de legiuitor pozitiv.
"În prezent, Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, trei fiind numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României. Numirile sunt făcute exclusiv de politicieni, legislativul numind 2/3 din totalul judecătorilor CCR, iar puterea judecătorească nu are niciun rol în procedura de numire. Dominaţia legislativului asupra celorlalte puteri, din perspectiva numirilor judecătorilor constituţionali, este evidentă", se arată în comunicat.
Propunerile sunt formulate de jurişti ai USR - senatorul George Dircă, deputatul Silviu Dehelean, deputatul Stelian Ion şi candidatul USR la alegerile europarlamentare Vlad Gheorghe. AGERPRES