USR PLUS/Cioloş: Nu ieşim de la guvernare; să punem capăt ideii de tabere şi să încetăm cu excluderile celor care contestă

USR PLUS/Cioloş: Nu ieşim de la guvernare; să punem capăt ideii de tabere şi să încetăm cu excluderile celor care contestă

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a declarat, sâmbătă, că formaţiunea nu va ieşi de la guvernare, transmiţând că trebuie pus capăt ideii existenţei de tabere interne, care abia aşteaptă să se lupte între ele şi să înceteze excluderile şi sancţiunile îndreptate împotriva celor care contestă.

Cioloş a spus la prezentarea în Comitetul Politic al USR PLUS a candidaturii sale pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii că alegerile interne nu sunt o competiţie "pe viaţă şi pe moarte", ci sunt doar o etapă care are ca scop creşterea partidului.

"Ne aflăm într-un moment de cotitură pentru viitorul României, însă nu cred că este momentul de festivisme. Deocamdată nu avem nimic de sărbătorit, chiar dacă am obţinut nişte victorii de etapă importante. Am încheiat prima etapă politică a acestei construcţii care ne-a adus împreună şi am încheiat-o cu câteva rezultate remarcabile. Am reuşit să fim la guvernare şi să demonstrăm că avem forţă, soluţii pentru viitor. Nu este suficient, pentru că situaţia politică nu ne permitem să facem ceea ce ne-am propus şi învăţăm să lucrăm într-o coaliţie", a afirmat Dacian Cioloş.

El a adăugat că trebuie pus capăt ideii de tabere şi facţiuni în partid.

"Suntem un partid care a confirmat că poate şi trebuie să le arate cetăţenilor că poate mai multe de 20-25% la votul la următoarele alegeri parlamentare. Până atunci însă e nevoie să ne asigurăm că suntem în partid puternic, un partid mare, un partid cu resurse umane şi un partid contează nu doar prin voturile pe care le adună, ci contează şi prin oamenii pe care îi pune în faţă. Şi aici trebuie să recunoaştem că avem încă nevoie în partid de mecanisme prin care să ne asigurăm că toţi oamenii pe care îi punem în faţă sunt oameni cu competenţă şi sunt oameni cu pregătire pentru posturile pe care le ocupă şi pentru asta cred că trebuie să punem capăt ideii de tabere şi de facţiuni interne care abia aşteaptă să se lupte între ele", a subliniat Cioloş.

Copreşedintele USR PLUS a menţionat că trebuie să înceteze şi excluderile şi sancţiunile care sunt îndreptate împotriva celor care contestă.

"E normal să ai opinii diferite şi la fel de normal să poţi să le exprimi atunci când sunt opinii care pot să ajute la construcţia partidului şi nu cred că trebuie să ne fie teamă să ascultăm acele opinii. E normal să avem şi opinii diferite care ne pot ajuta să adunăm oamenii din societate în jurul nostru, pentru că şi în societate există idei şi opţiuni diferite şi atunci, dacă noi avem pretenţia că vrem să fim un partid mare şi să adunăm oamenii în jurul nostru, trebuie să dăm posibilitatea să se exprime acele idei în partid. Şi pentru asta cred că trebuie să încetăm cu excluderile şi cu sancţiunile care sunt îndreptate împotriva celor care contestă şi să învăţăm să ne ascultăm unii pe ceilalţi. Ca să fim un partid mare trebuie să îi respectăm pe cei învinşi şi să îi susţinem pe cei învingători să poată să îşi ducă mandatul la bun sfârşit. Împreună putem face un partid mare şi puternic, dacă înţelegem că alegerile interne nu sunt o competiţie pe viaţă şi pe moarte şi sunt doar o etapă care are ca scop să crească partidul", a arătat liderul USR PLUS.

Cioloş a mai spus că USR PLUS nu va ieşi de la guvernare.

"Prin ceea ce facem acum punem bazele viitoarei guvernări, pentru care vom cere mandatul în 2024. Până atunci însă, suntem datori să facem tot ce ne stă în putinţă să ne îndeplinim promisiunile care ne-au dus în această coaliţie şi pentru asta trebuie să înlăturăm definitiv ipoteza pe care încearcă să o acrediteze unii, şi anume, că suntem doar un copil răzgâiat, care ştie doar să se certe, ştie doar să critice şi care nu are maturitatea să facă lucruri. Deci, nu ieşim de la guvernare. O să muriţi cu noi de gât aceia care rezistaţi la reforme, pentru că e momentul ca România să fie reformată. Suntem parteneri în coaliţie, dar acest parteneriat nu a fost făcut doar ca o înţelegere pentru a împărţi posturi, ci am acceptat acest parteneriat ca să schimbăm România şi asta va fi USR PLUS în coaliţia de guvernare. Ştiu că PSD probabil şi-ar dori să ne vadă plecaţi pentru a putea şantaja PNL într-o guvernare minoritară, care apoi în 2024 să-i aducă la guvernare. Am mai văzut strategii şi tactici din acestea. Probabil că şi o parte din PNL ne-ar vrea plecaţi, să ne scoată ţapi ispăşitori şi să scape de stresul pe care îl au cu noi, dar nu plecăm nicăieri", a precizat Cioloş.

Potrivit acestuia, USR PLUS trebuie să pună presiune permanentă pe coaliţie pentru ca reformele să fie aplicate.

"În coaliţie negociem ca să construim, şi nu negociem şi nu am negociat ca să distrugem. Vă cer votul pentru a construi un partid care din diversitate şi din diferenţa de opinii să se întărească, un partid care din dezbaterile interne să arate că poate să facă loc mai multor idei care se exprimă în societatea românească, un partid care nu doar să ceară transparenţă din partea autorităţilor statului, ci să fie transparent el însuşi, un partid în care majoritatea să nu mai domine minoritatea şi diferitele idei să se poată exprima", a afirmat Dacian Cioloş.

Comitetul Politic al USR PLUS s-a reunit sâmbătă, la Teatrul Naţional din Bucureşti, pentru prezentarea candidaturilor la preşedinţia formaţiunii şi pentru componenţa Biroului Naţional. În cursa pentru preşedinţia USR PLUS s-au înscris vicepremierul Dan Barna, europarlamentarul Dacian Cioloş, copreşedinţi ai formaţiunii, şi senatorul Irineu Darău. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!