USL, varianta porno/Doi primari pornoșăgari de la PSD și PNL candidează fără jenă sub culorile partidului!

USL, varianta porno/Doi primari pornoșăgari de la PSD și PNL candidează fără jenă sub culorile partidului!

USL, varianta porno/Doi primari pornoșăgari de la PSD și PNL candidează fără jenă sub culorile partidului!

Un primar din județul Prahova condamnat definitiv în toamna anului 2019 la 1 an și șase luni de închisoare pentru pornografie infantilă candidează pentru un nou mandat, transmit jurnaliștii  Câmpina TV .

În toamna anului 2019, primarul comunei Șotrile, Bogdan Davidescu, era condamnat definitiv la un an și șase luni de închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă. Prefectura Prahova a constatat încetarea de drept a mandatului său de primar în ianuarie 2020, pentru ca, după scurt timp, Davidescu să revină în Primăria Șotrile fiind angajat consilier personal al viceprimarului cu atribuții de primar. Acum, Bogdan Davidescu a decis să candideze ca independent pentru un nou mandat de primar al comunei Șotrile, mai transmite sursa citată.

La momentul condamnării definitive a lui Bogdan Davidescu, PSD Prahova, prin vocea președintelui său, Bogdan Toader, se delimita de primarul condamnat și anunța excluderea sa din partid. În schimb, mulți locuitori din Șotrile sunt extrem de contrariați pentru că acum, deși Davidescu este candidat independent, prin localitate bannerele lui Davidescu sunt alături de cele ale lui Toader, după cum se poate vedea și în imagine. Mai mult, PSD nu are candidat propriu la Primărie, ci doar listă de candidați pentru Consiliul Local, mai transmite Câmpina TV.

Primarul din județul Iași care a făcut sex în sediul Primăriei cu minore traficate candidează din nou, folosind culorile PNL. Oficial, a fost exclus din partid în ianuarie, dar liberalii nu au candidat în comună

Primarul Damian Butnariu din Mogoșești-Siret (județul Iași) candidează pentru un nou mandat, folosind culorile PNL, partid care, caz unic în județ, nu a desemnat candidat în această localitate

În luna ianuarie a acestui an, Butnariu a fost exclus din rândul liberalilor după ce Ziarul de Iași a dezvăluit că numele său a apărut într-un dosar de trafic de persoane: edilul făcuse sex, în sediul Primăriei, cu două minore traficate de un proxenet. La acel moment, președintele PNL, Ludovic Orban, declara că ”nu o să mai candideze el, o să avem alt candidat.” Acum, întrebat despre situația de la Mogoșești-Siret, Orban a răspuns: ”Nu am idee”.

Reprezentanții a patru filiale de partide din localitate au declarat, pentru G4Media, că Butnariu este susținut de PNL. Liderul Organizației Județene Iași a liberalilor, Costel Alexe, nu s-a arătat deranjat de cromatica copy-paste după cea a PNL și nici nu a dat vreo explicație pentru faptul că PNL nu are un candidat propriu în comună.

Proxenetul a primit 15 ani de pușcărie

Candidatul cu cele mai mari șanse la funcția de primar în comuna ieșeană Mogoșești Siret în mandatul 2020-2024 este edilul în funcție, Damian Butnariu.

El candidează independent, după ce, în ianuarie, a fost exclus din PNL. Decizia excluderii a fost luată deoarece numele său a apărut într-un dosar de trafic de persoane. Concret, audiat de judecători în timpul procesului, edilul a recunoscut că a întreținut „raporturi sexuale normale şi orale“, în sediul Primăriei, cu două fete de 17 ani, victime ale unei reţele de trafic de minori din zona Paşcani. ”Una dintre ele fusese răpită de la şcoală chiar cu câteva ore înainte de a fi vândută primarului. Ulterior incidentului, a încercat să se sinucidă”, a scris  Ziarul de Iași . Butnariu a plătit proxenetului 100 de lei.

În dosar, care s-a soldat cu condamnarea proxenetului, în primă instanță, la 15 ani de închisoare, Butnariu a avut doar calitatea de martor. După dezvăluirile presei, ONG-ul Reset a depus o plângere penală împotriva edilului, plângere care nu s-a materializat într-un rechizitoriu, cel puțin până acum. ”Cu siguranță a fost o luptă politică. Peste câteva zile, pe 24 ianuarie, urma să vină președintele la Iași”, este explicația lui Butnariu pentru dezvăluirea de la începutul anului.

Orban, în ianuarie: ”O să avem alt candidat”

”Am fost informat (…) Nu s-a știut de lucrul ăsta. Credeți că a știut cineva? Acum s-a văzut, ca urmare a unei depoziții făcute în instanță. El a fost demis din funcția de președinte al organizației (filiala locala a PNL) și nu o să mai candideze el, o să avem alt candidat. Cum să știm de așa ceva? Dacă dumneavoastră vă imaginați că poți să știi tot ce a făcut orice candidat de primar acum 10-15-20 de ani… A trecut vremea aia în care se făcea dosarul la securitate și se știa tot despre fiecare”, declara, câteva zile mai târziu, pentru hotnews.ro, șeful pe linie de partid al lui Butnariu, Ludovic Orban. La sfârșitul lunii ianuarie, PNL Iași anunța că Butnariu a fost exclus din rândurile acestei formațiuni politice.

Zilele trecute, Butnariu și-a depus din nou candidatura, ca independent. ”Sunt cu bun-simț, am spus că dacă mă vor oamenii, mă opresc, dar oamenii m-au determinat, printr-o mișcare comună, să candidez”, a declarat Damian Butnariu pentru G4Media. El a negat orice legătură cu vreun partid politic, deși spune că ”am primit mult oferte”.

Butnariu a evitat să răspundă atât la întrebarea cu cine va face alianță în Consiliul Local, în cazul în care va fi ales, cît și la cea referitoare la spre cine vor merge voturile alegătorilor săi în confruntarea de la Consiliul Județean: ”Trebuie să le citesc programele (candidaților n.r.)”, a declarat el.

Cele patru apropieri de PNL

Există, însă, mai multe indicii care conduc spre ideea unei candidaturi cu susținere reciprocă Butnariu-PNL.

  1. Bannerele lui Butnariu seamănă izbitor cu cele ale PNL. ”Din inimă, trăirea pe care am avut-o atâția ani…”, a fost explicația primarului pentru alegerea combinației albastru-galben. El a fost membru PNL timp de 16 ani. ”Nu este un secret nici pentru comunitate și nici pentru opinia publică faptul că domnul primar a fost membru liberal și de aici probabil și păstrarea identității vizuale si asocierea cromatică galben albastru. Nu avem calitatea să impunem unui competitor electoral ce culori, font sau mesaje să folosească”, a declarat Costel Alexe, șeful Organizației Județene Iași a PNL.
  2. Declarațiile a patru reprezentanți ai unor partide din comună. ”PNL îl sprijină pe el, din câte am înțeles. I s-a promis că va fi primit din nou în partid”, a spus unul dintre acești reprezentanți, sub anonimat. Radu Pârlea, candidatul PMP la Primărie: ”E independent, teoretic. Practic, pe bannerele lui sunt culorile PNL. E clar un troc pentru voturi în care el ia Primăria, iar voturile lui trebuie să meargă la candidatul PNL la Consiliul Județean.” ”PNL nu poate renunța la el pentru că a băgat bani mulți la PNL”, a declarat Vasile Alexa, candidatul Pro România. ”Butnariu este susținut de PNL. Inițial au vrut să îl pună de la ei pe unul slab, ca mână moartă, dar au renunțat și merg pe mâna lui Butnariu”, a afirmat alt politician din localitate.
  3. Mogoșești-Siret este singura localitate din județ unde PNL nu are candidat desemnat din rândurile membrilor. Alexe nu a oferit o explicație pentru acest lucru, așa cum nu a răspuns clar nici la întrebarea dacă Butnariu este susținut de PNL. Referitor la acestă chestiune, Alexe ne-a scris sumar: ”Domnul Damian Butnariu este candidat independent în comuna pe care a condus-o câteva mandate”. Candidatul Pro România, Vasile Alexa, susține că Butnariu ”a făcut personal listele de la PNL”. ”Nici nu m-am întâlnit cu ei”, este replica lui Butnariu. Politicienii locali ne-au dat exemplul locului 2 de pe listele de la PNL care este cumătra lui Butnariu, Sorinela Brumă.
  4. Miza electorală pentru Alexe la alegerile din 27 septembrie. Acesta este candidatul PNL la Consiliul Județean, iar diferite sondaje arată că lupta pe care o are cu candidatul PSD este echilibrată. Parte a unui tandem liberal cu primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, Alexe a demarat o campanie extrem de agresivă pentru a convinge electoratul și de racolare de primari PSD.

Localitatea Mogoșești-Siret face parte din colegiul de deputat al lui Alexe, loc de unde i-au venit și voturi la alegerile din 2016.

Apropierea primarului de PNL este trădată și de un mesaj postat recent pe pagina de Facebook a Primăriei Mogoșești Siret, în care erau transmise public mulțumiri pentru PNL cu ocazia depunerii unui proiect de realizare a Căminului Cultural din localitate.

Foto: Bannerul electoral al candidatului Damian Butnariu (Sursa: G4Media.ro) 




populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri