US Open, moment emoționant: Dominic Thiem a jucat ultimul meci, la New York, în aplauzele publicului
Austriacul Dominic Thiem a disputat ultimul său turneu de Mare Şlem, fiind învins luni în trei seturi, 6-4, 6-2, 6-2, de americanul Ben Shelton, în primul tur la US Open.
Dominic Thiem. FOTO: Arhiva Adevărul
Thiem, care va împlini 31 de ani pe 3 septembrie, a cucerit singurul său trofeu major chiar la Flushing Meadows, în 2020. "Vă mulţumesc mult pentru sprijinul vostru în toţi aceşti ani", le-a spus austriacul spectatorilor prezenţi în tribunele arenei Artur Ashe, la finalul meciului cu Shelton.
"Am jucat aici pentru prima oară în 2014 şi am înregistrat cel mai mare succes al meu pe acest teren în ciudata ediţie din 2020, în condiţii foarte diferite", a adăugat Thiem, referindu-se la turneul newyorkez disputat cu porţile închise în urmă cu patru ani, în plină pandemie de coronavirus.
"A fost un moment incredibil, dar în acelaşi timp puţin trist. Aşa că sunt foarte fericit că am avut şansa de a juca ultimul meu meci de la US Open astăzi pe acest teren şi în faţa dumneavoastră", a subliniat el, potrivit Agerpres.
În ceea ce era previzibil ca fiind ultimul său meci de la Flushing Meadows, având în vedere performanţele americanului în comparaţie cu rezultatele sale din ultimii ani, Thiem a avut onoarea de a deschide turneul pe imensul teren Arthur Ashe.
Dominic Thiem a participat la ediţia din acest an a US Open în baza unei invitaţii oferite de organizatori, care i-au făcut cadou un set de fotografii cu cele mai frumoase momente ale sale la Grand Slam-ul newyorkez.
Jucătorul austriac urmează să se retragă din circuitul profesionist în luna octombrie, după turneul ATP de la Viena.
Sursa: adevarul.ro