Textul moţiunii de cenzură împotriva Comsiei Europene a fost pregătit de olandeza Sophie in't Veld, fostul premier belgian Guy Verhofstadt şi spaniolul Luis Garicano, vicepreşedintele Renew. Moţiunea trebuie să fie semnată de către cel puţin 10% dintre eurodeputaţi, respectiv aproximativ 70, pentru a fi supus la vot în plenul Parlamentului European.
În cazul în care preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, „ continuă să refuze să aplice cu seriozitate regulile de condiţionalitate privind statul de drept", care condiţionează plata fondurilor europene de respectare cu rigurozitate de către statele membre a drepturilor fundamentale, „îi vom retrage susţinerea noastră", a declarat Guy Verhofstadt, fostul premier belgian.
Comisia Europeană a aprobat miercurea trecută planul de relansare polonez în valoare de 35,4 miliarde de euro, sistat de un an din pricina carenţelor reproşate Varşoviei în materie de independenţă a justiţiei.
Cei trei reprezentanţi din cadrul Renew Europe califică insuficiente anunţurile Varşoviei, între care ridicarea suspendării unui judecător şi votul din Parlamentul polonez privind dizolvarea camerei disciplinare menite să-i controleze pe judecători, care au deschis calea pentru aprobarea planului polonez.
Condiţiile solicitate de Comisie sunt „sub cele solicitate de Curtea de Justiţie a UE (CJUE) şi nu răspund refuzului autorităţilor poloneze de a recunoaşte primatul dreptului UE", în contextul în care Varşovia „nu manifestă nicio intenţie (...) de a restabili pe deplin independenţa puterii judiciare", afirmă Sophie in't Veld, acuzând-o pe Ursula von der Leyen că „a creat o problemă politică majoră".
În cadrul votului din Comisie, două nume grele ale executivului UE, daneza Margrethe Vestager (Renew Europe) şi olandezul Frans Timmermans (S&D), ambii vicepreşedinţi executivi, s-au opus validării planului polonez.
„Comisia este conştientă că soluţiile anunţate de autorităţile poloneze sunt pur cosmetice", a declarat Guy Verhofstadt într-o scrisoare către grupul său politic, consultată de AFP.
Pentru a fi adoptată în Parlamentul European, o moţiune de cenzură trebuie să fie aprobată cu două treimi din voturile exprimate.
Responsabilii şi purtătorii de cuvânt ai diferitelor grupuri(Verzi, S&D, Renew şi PPE), fiind contactaţi de AFP, nu au dorit să comenteze înainte de adunările prevăzute să aibă loc în cursul după-amiezii la Strasbourg.
Iratxe Garcia Perez, preşedinta grupului S&D, a solicitat săptămâna trecută ca orice plată către Polonia din fonduri UE să fie refuzată până când Varşovia nu îndeplineşte „toate condiţiile" stabilite de CJUE, în timp ce Verzii au exprimat „preocupări grave".