Ursul pe care autoritățile din Ploiești îl căutau de o lună a fost prins în Rafinăria Lukoil / Primarul spune că s-ar putea să mai fie un animal în zonă

Ursul pe care autoritățile din Ploiești îl căutau de o lună a fost prins în Rafinăria Lukoil / Primarul spune că s-ar putea să mai fie un animal în zonă

Ursul văzut în mai multe locuri din Ploiești, pe care autoritățile locale îl căutau de aproape o lună a fost prins și relocat, informează primăria municipiului, scrie Hotnews .

„Luni, 21 august 2023, în jurul orei 5.45, echipa de intervenție coordonată de primarul municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, a reușit capturarea exemplarului de urs, a cărei prezență a fost semnalată, în ultima vreme, pe raza orașului nostru”, a transmis pe Facebook Primăria.

Prezența ursului fusese semnalată de câteva ori în ultimele săptămâni pe diverse străzi din Ploiești, fără ca aninalul să fie - până acum - găsit și de autoritățile locale. Primăria Ploiești a anunțat miercurea trecută „puncte fixe de observare şi patrulare” în zonele în care ursul a fost semnalat, montarea a trei camere de supraveghere video şi „monitorizarea cu dronă, de două ori pe zi”.

Acum a fost prins după un apel la 112: „a fost semnalată prezența exemplarului de urs în incinta Rafinăriei Lukoil, din Ploiești. În urma apelului recepționat, echipa special constituită în acest sens a intervenit, de urgență, procedând la tranchilizarea animalului. Menționăm că, pe toată durata intervenției, ursul nu a avut de suferit, exemplarul urmând a fi relocat, de îndată, într-un mediu adecvat acestuia, în zona localității prahovene Tabla Buții.

Ulterior; primăria Ploiești a anunțat că ursul a fost deja relocat și a postat noi imagini cu animalul.

Primarul Ploieştiului crede că este posibil să mai fie un animal în zonă, astfel că a dispus menţinerea măsurilor de supraveghere în zona rafinăriei Vega.

„Cel prins are ceva blăniţă albă la gât şi, după filmările care au existat, pare că acesta ar fi ursul care a fost văzut la Remat, în Mihai Bravu. Vom vedea. Menţinem măsurile de supraveghere în zona Vega", a spus Volosevici.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…