Următorul cel mai probabil conflict între Rusia şi NATO va fi în Marea Neagră (general american)

Următorul cel mai probabil conflict între Rusia şi NATO va fi în Marea Neagră (general american)

Europa ar trebui să devină mai interesată de securitatea Georgiei şi a Ucrainei, ţări riverane Mării Negre, susţine generalul (r) american Ben Hodges, care între 2014 şi 2017 a fost comandant al Forţelor terestre americane în Europa (USAREUR), subliniind că viitorul summit NATO de la Londra ar trebui să acorde mai mult atenţie problemei legate de securitatea în regiunea Mării Negre, deoarece Alianţa Nord-Atlantică nu dispune de o prezenţă avansată sporită (Enhanced Forward Presence, eFP) adaptată acestei zone, potrivit agenţiei de presă ucrainene DSnews.

În acest context, el a subliniat importanţa regiunii Mării Negre în protejarea flancurilor estic şi sudic ale NATO. ' Este necesară o discuţie în cadrul Alianţei, care să ducă la formarea unei idei clare că regiunea Mării Negre este la fel de importantă pentru securitatea europeană ca Marea Baltică', a afirmat Ben Hodges.

'Cred că regiunea Mării Negre va fi cel mai probabil viitorul teatru de conflict. În orice caz, acesta este un spaţiu, unde noi (NATO) suntem în situaţie de rivalitate (cu Rusia). Ucraina are un rol esenţial în zona Mării Negre, de fapt, tocmai din această cauză Rusia a anexat Crimeea pentru că de acolo (din peninsulă) poate atinge 97% din coasta Mării Negre cu diverse tipuri de armament', a explicat Ben Hodges într-un interviu acordat la începutul săptămânii agenţiei de presă citate.

Potrivit acestuia, 'ruşii pot perturba navigaţia, pot crea probleme României în perimetrul zonelor ei economice exclusive, unde sunt resurse energetice, pot bloca accesul în Odesa', oraş-port în sudul Ucrainei.

În acelaşi timp, el a evocat provocările legate de podul peste strâmtoarea Kerci, care leagă peninsula Crimeea de Rusia continentală, precum şi situaţia regiunilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud, a căror independenţă a fost recunoscută de Rusia în urma conflictului de cinci zile cu Georgia în august 2008.

'Avem nevoie de o formulă DIME (Diplomatic, Information, Military, Economic) - o combinaţie de componente diplomatice, informaţionale, militare şi economice pentru această zonă. Alianţa trebuie să dezvolte o abordare multidimensională în regiunea Mării Negre pentru a-şi proteja aliaţii, prietenii şi pentru a asigura libertatea de navigaţie', subliniază generalul american în rezervă, în prezent expert militar.

Referitor la componenta militară, Ben Hodges consideră că este necesar să aibă loc mai multe aplicaţii militare în regiune şi să fie îmbunătăţit schimbul de date operative între Ucraina, România şi Georgia.

'Împreună, cele trei ţări vor avea o imagine mult mai bună despre ceea ce se întâmplă în Marea Neagră, iar aceasta se poate face chiar şi în afara Alianţei. NATO trebuie să-şi crească în mod semnificativ prezenţa navală în Marea Neagră', susţine generalul american, potrivit căruia Convenţia de la Montreux (care stipulează că tonajul agregat al navelor de război al ţărilor neriverane care intră în Marea Neagră nu poate depăşi 30.000 de tone pentru o perioadă de maximum 21 de zile) nu ar fi o problemă, întrucât NATO nu s-a apropiat de pragul respectiv vizând numărul de zile de staţionare în apele Mării Negre.

În privinţa aspectului economic, el a explicat de ce Europa Occidentală nu a luat în serios regiunea Mării Negre, conform publicaţiei ucrainene Segodnia, care face un rezumat al interviului acordat de fostul comandant USAREUR DSnews.

'Pentru că nu vede potenţial economic aici, mize mari. Da, există un soi de comerţ, dar comerţul cu Balcanii, cu Georgia nu este atât de important. Regiunea are nevoie de dezvoltare, este important de dezvoltat potenţialul ei economic pentru ca ţările occidentale să devină "acţionari" ai securităţii regionale. În consecinţă, Europa va deveni mai interesată de securitatea Georgiei şi a Ucrainei', a concluzionat Hodges.

Totodată, generalul în rezervă american consideră că Occidentul ar trebui să-şi amelioreze relaţiile cu Turcia, 'să găsească un limbaj comun cu ea'. 'Avem nevoie de Turcia pentru a descuraja nu numai Rusia în Marea Neagră, ci şi Iranul', a subliniat el, adăugând că Turcia este 'unghiul' care uneşte flancul estic al NATO cu cel sudic.

În acelaşi interviu, el s-a referit şi la provocările în materie de securitate pentru SUA. În opinia sa, Rusia va fi un adversar al Statelor Unite pentru cel puţin 20 de ani, în timp ce China pentru cel puţin 120 de ani.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”