DNA a transmis ministrului Justiției, Florin Iordache, un punct de vedere referitor la proiectele de ordonanță privind grațierea și modificarea Codurilor penale, în care arată că schimbarea cadrului legislativ în regim de urgență și în lipsa unor analize obiective este "nejustificată".

"DNA a transmis ministrului Justiției punctul de vedere argumentat referitor la proiectele de modificare și completare a Codului penal și a Codului de procedură penală, precum și pentru grațierea unor pedepse, prin intermediul a două ordonanțe de urgență ale Guvernului. Direcția Națională Anticorupție consideră că modificarea cadrului legislativ în regim de urgență și în lipsa unor analize obiective care să ateste o nevoie socială imperioasă este nejustificată", se arată într-un comunicat al DNA transmis, vineri, AGERPRES.

DNA susține că legislația penală trebuie să realizeze un echilibru între nevoia societății de a trage la răspundere toate persoanele care au săvârșit infracțiuni și drepturile fundamentale ale persoanelor cercetate ori aflate în executarea pedepselor aplicate, însă "modificările propuse ar altera acest echilibru".

În punctul de vedere trimis MJ, DNA face o analiză detaliată a modificărilor propuse prin cele două proiecte, aducând numeroase critici.

Astfel, referitor la propunerile de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală, DNA susține că se încalcă dispozițiile art.115 din Constituție privind delegarea legislativă.

"Art.115 alin.1 din Constituție prevede că Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Or, conform art.73 alin.3 lit.h) din Constituție, infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se reglementează prin lege organică. Mai mult, alin.4 al art.115 din Constituție arată că Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. În consecință, dezincriminarea, schimbarea conținutului constitutiv al unor infracțiuni și modificarea felurilor și limitelor pedepselor nu pot face obiectul ordonanței de urgență", declară DNA.

Procurorii spun că se încalcă dispozițiile art.73 alin.3 lit.i) din Constituție privind felul actului de modificare a Codului penal, deoarece infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora se reglementează prin lege organică. De asemenea, se depășesc limitele motivelor din preambul.

În același timp, se limitează efectele denunțului, aspect necuprins în preambulul proiectului ordonanței de urgență.

"Intenția legiuitorului exprimată în expunerea de motive a noului Cod penal, act normativ pentru elaborarea căruia au lucrat mulți specialiști din domeniul dreptului penal și pe o perioadă de timp îndelungată, precum și politica penală a statului român nu se pot schimba atât de repede încât să se impună de urgență atenuarea reprimării abuzurilor și neglijențelor în serviciu și a conflictelor de interese", mai spune DNA.

DNA arată că Strategia Națională de Apărare a țării pentru perioada 2015-2019 prevede la pct. 59 că unul dintre riscurile la adresa apărării și securității îl reprezintă nerealizarea obiectivelor de dezvoltare a României, care poate fi generată, între altele, de proliferarea corupției.

De asemenea, Strategia Națională de Apărare a țării pentru perioada 2015-2019 așază corupția în categoria vulnerabilităților, arătând că aceasta vulnerabilizează statul, generează prejudicii economiei și afectează potențialul de dezvoltare a țării, buna guvernanță, decizia în folosul cetățenilor și comunităților, precum și încrederea în actul de justiție și în instituțiile statului, iar în plan extern, persistența corupției are impact negativ asupra credibilității și imaginii țării noastre.

În plus, Strategia stabilește la pct. 75 că identificarea și semnalarea actelor de corupție constituie una dintre direcțiile de acțiune și principalele modalități de asigurare a securității naționale, în dimensiunea de informații, contrainformații și de securitate.

Procurorii mai arată că statele membre au obligația de a trimite Comisiei Europene textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de directivă și "este interesant de aflat dacă statul român sau Guvernul României a comunicat Comisiei aceste aspecte".

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu, DNA consideră că reducerea pedepsei nu este justificată.

"Prin stabilirea unei pedepse cuprinse între 6 luni și 3 ani sau amendă, din punct de vedere sancționator, abuzul în serviciu este echivalentul, de exemplu, al furtului sau al falsului în înscrisuri sub semnătură privată, dar este mai puțin gravă decât falsul material în înscrisuri oficiale săvârșit de un funcționar public (...). Prin sancționarea infracțiunii de abuz în serviciu la pedeapsa cu închisoare alternativ cu pedeapsa amenzii, practic se conduce spre derizoriu conduita abuzivă a funcționarului în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul inculpatului. Ca atare pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în viitor săvârșirea de fapte penale. Funcțiile de constrângere și de reeducare și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a putea fi determinată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de către societate", declară DNA.

În opinia procurorilor, "o reacție blândă" față de acest gen de fapte ar face ineficientă lupta împotriva fenomenului de corupție și ar genera neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene, punându-se în pericol ordinea publică.

DNA consideră că trebuie menținută actuala abordare mult mai restrictivă prin care se sugerează faptul că orice încălcare abuzivă, chiar și minimă, prin care se aduce o încălcare a intereselor legitime ale unei persoane este incriminată penal.

În plus, condiționarea existenței infracțiunii de un anumit prejudiciu vine în contradicție cu garantarea dreptului la acces al persoanelor la un proces penal, întrucât s-ar limita sau chiar îngrădi dreptul persoanelor vătămate de a formula plângeri penale și de a obține repararea prejudiciului în cadrul procesului penal, cu consecința obligării acestora de a se adresa instanțelor civile, urmată de obligarea acestora la plata unor taxe judiciare de timbru (uneori exagerat de mari sau imposibil de achitat).

"O asemenea modalitate de incriminare ar constitui o veritabilă încurajare pentru comiterea repetată de către funcționari, cu intenție, a unor fapte de abuz în serviciu, care ar provoca prejudicii apropiate valoric de plafonul respectiv, dar care nu l-ar depăși, în vederea obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase materiale, în condițiile în care asemenea exercitări ilegale ale funcției ar putea atrage cel mult răspunderea disciplinară și civilă; de altfel, apreciem că în contextul socio-economic actual, un prejudiciu (suportat de către persoana vătămată) și respectiv un folos (obținut de către funcționar sau de către altul) de 200.000 lei nu reprezintă o chestiune deloc neglijabilă ori cu o gravitate atât de redusă încât să excludă antrenarea răspunderii penale", afirmă procurorii.

Totodată, limita prejudiciului — raportat la existența unui anumit cuantum — ar scoate în afara ilicitului penal faptele săvârșite cu ocazia unor achiziții directe făcute de autorități (prin fragmentarea/împărțirea valorii contractului până la limita la care aceasta ar fi infracțiune).

Procurorii mai semnalează faptul că există consecințe inclusiv în privința termenului de prescripție a răspunderii penale datorită diminuării termenelor de pedeapsă, în sensul împlinirii rapide a acestora.

Un alt neajuns major al proiectului supus dezbaterii, arată DNA, este înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, de care de altfel funcționarul se folosește, prin ipoteză, pentru comiterea infracțiunii.

Eliminarea din elementele constitutive ale sintagmei referitoare la producerea unei vătămări persoanelor ar conduce la imposibilitatea tragerii la răspundere penală în condițiile în care cuantumul pagubei suferite ar fi mai mic decât limita prevăzută de lege.

O altă modificare propusă se raportează la faptul că urmărirea penală a faptei de abuz în serviciu să se realizeze doar la plângere prealabilă.

"Acest punct de vedere îl apreciem ca fiind total greșit, deoarece interesul societății este ca persoana care a săvârșit o infracțiune să fie identificată, judecată, condamnată și să-și execute pedeapsa, iar interesele individuale ale persoanelor sunt ca niciunul dintre drepturile și interesele lor să nu fie încălcat prin conduita abuzivă a persoanelor însărcinate cu desfășurarea unor anumite atribuții de serviciu. Pe de altă parte, în cele mai multe cazuri formularea unei astfel de plângeri este imposibil de realizat în condițiile în care subiectul pasiv este statul, respectiv unitățile administrativ teritoriale, servicii publice reprezentate de însuși făptuitorul care nu are niciun interes să se defere justiției", declară DNA.

Pe de altă parte, procurorii spun că va exista un arbitrariu care decurge chiar din specificul instituției plângerii prealabile așa cum sunt definite la art.297 alin.2 Cpp dacă conducătorul persoanei vătămate ar trebui să sesizeze o astfel de infracțiune și dorește să evite răspunderea penală pentru paguba creată de un anume funcționar, "va putea în mod arbitrar să mușamalizeze această situație".

"Existența plângerii prealabile ca și condiție de procedibilitate și pedepsibilitate este în contradicție majoră cu gravitatea faptei raportat, cel puțin, la cuantumul pagubei materiale mai mare de 200.000 lei. Aceasta ar limita drastic posibilitatea de intervenție a organelor statului în restabilirea echilibrului social în cazul în care persoana vătămată ar alege să rămână în pasivitate. În altă ordine de idei, acest gen de fapte pot fi descoperite la un interval de timp considerabil de la data săvârșirii lor cu implicații majore asupra aplicării dispozițiilor art. 296 Cpp privind termenul de introducere a plângerii prealabile", mai spune DNA.

Procurorii subliniază că, prin noua reglementare, va fi încurajată "conduita abuzivă a funcționarilor, incorectitudinea, imoralitatea, lipsa de onestitate și de probitate a acestora în soluționarea unor drepturi și interese ale persoanele fizice sau juridice".

Sub aspectul sesizării infracțiunii vor fi lipsite de dreptul material la acțiuni: Curtea de Conturi a României, Direcția Generală Antifraudă/ANAF; Corpul de control al prim-ministrului, corpurile de control constituite la nivelul ministerelor, organele Ministerului de Interne, organele de urmărire penală.

De asemenea, sintagma "exercitarea serviciului" presupune un cadru general care ar putea lăsa loc de interpretare în situații concrete și ar trebui să se mențină interpretare "în exercitarea atribuțiilor de serviciu", întrucât reprezintă un cadru determinat, ușor de delimitat și care nu vine în contradicție cu considerentele Deciziei Curții Constituționale 405/2016.

"Nu se poate face abstracție nici de împrejurarea că modificarea proiectată aruncă în derizoriu infracțiunea de abuz în serviciu, plasând-o pe același palier cu infracțiuni precum cele de amenințare ori la regimul circulației pe drumurile publice, deși, cel puțin în istoria recentă, a provocat pagube incomensurabile patrimoniilor publice. Impactul acestor modificări pentru cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată în care au fost cercetați inculpați pentru infracțiunea de abuz în serviciu este unul major și poate lipsi de eficiență anchetele penale desfășurate de structura noastră de parchet în urma cărora aceștia au fost deduși judecății, anchete ce au presupus efectuarea unui volum important de acte procedurale și implicarea unor numeroase instituții ale statului cu atribuții în domeniu. De altfel, aceste modificări ar avea un impact negativ asupra mediului concurențial de afaceri în ceea ce privește modalitatea de atribuire a unor contracte de achiziții publice și ar crea premisele unor încălcări ale legii nesancționate de legislația penală", precizează DNA.

Procurorii apreciază ca fiind greșită dezincriminarea infracțiunii de neglijență în serviciu, deoarece rațiunea incriminării actuale a acestei infracțiuni este similitudinea cu abuzul în serviciu, singura diferență fiind sub aspectul laturii subiective, respectiv intenție pentru abuzul în serviciu și culpă pentru infracțiunea de neglijență în serviciu. Dacă un funcționar nu îndeplinește din culpă un act și se produc grave pagube materiale, vătămări ale drepturilor unor persoane/entități, angajarea răspunderii penale nu mai e posibilă. Nu se arată niciun motiv pentru care neglijența în serviciu nu mai prezintă pericol social.

Potrivit DNA, în cazul conflictului de interese, prin noua formă de reglementare propusă practic a fost eliminată sintagma "sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură".

"Forma actuală a incriminării conflictului de interese are ca scop crearea premiselor legale desfășurării activităților de serviciu și exercitării funcțiilor și demnităților publice într-un cadru de imparțialitate și integritate, pentru a asigura încrederea cetățenilor în autoritățile și instituțiile statului. Prin incriminarea acestor fapte se garantează desfășurarea de către funcționarul public a activității sale profesionale cu un înalt grad de probitate morală astfel încât implicarea acestuia în luarea unor decizii trebuie să nu aibă ca finalitate satisfacerea unui interes contrar, respectiv să se împiedice conduita funcționarul public care pus în situația de a alege între interesele sale private sau ale unor persoane apropiate lui și interesele instituției publice pe care o reprezintă să nu fie tentat să acționeze în favoarea celor dintâi", afirmă DNA.

Procurorii spun că nu se impune introducerea condiției ca foloasele patrimoniale să fie "necuvenite", atât timp cât prin Decizia CC 603/2015 s-a reținut că noțiunea de folos patrimonial din cuprinsul art. 301 alin.(1) din Codul penal are în vedere orice tip de folos patrimonial, și nu doar folosul patrimonial necuvenit.
"Considerăm că modificările preconizate reduc drastic și fără nicio motivare serioasă aplicabilitatea reală, precum și posibilitatea organelor de judiciare de a descoperi, proba și sancționa asemenea fapte, prin eliminarea din incriminarea a ipotezelor în care funcționarul, prin actul îndeplinit sau decizia la care participa, obținea foloase patrimoniale pentru persoana cu care se afla în raporturi de muncă sau de la care beneficia de foloase de orice natură, ambele situații frecvent întâlnite în practică. Noua incriminare a acestei infracțiuni face imposibilă sancționarea funcționarului care, de exemplu, atribuie contracte unei persoane de la care beneficiază, ca particular, de foloase, ceea ce reprezintă o gravă încălcare a standardelor de integritate pe care funcționarii trebuie să le respecte și care poate constitui o formă de mascare a mitei date tocmai pentru atribuirea contractului respectiv", mai arată DNA.

De asemenea, susțin reprezentanții DNA, o altă modificare susceptibilă să ridice probleme în ceea ce privește caracterul efectiv al interdicției prevăzute de art.301 Cp este și cea privind caracterul necuvenit al folosului obținut pentru soț, rudă sau afin, inexistentă în actuala reglementare.

Astfel, în ipoteza în care funcționarul atribuie un contract finanțat din fonduri publice soțului său, cel dintâi se va putea apăra susținând că soțul său a efectuat prestația la care s-a obligat astfel încât folosul nu are un caracter necuvenit, "ceea ce evident că este inacceptabil într-un stat de drept în care trebuie apărată și respectată, în primul rând, aparența de corectitudine și integritate a funcționarilor publici".

Totodată, prin excluderea infracțiunilor de conflict de interese, dar și a neglijenței în serviciu (care se propune a fi abrogată) se restrânge sfera subiecților activi cărora li se aplică textul art.301 Cod penal, respectiv doar la acele persoane care au calitatea de funcționar public.

"Apreciem soluția propusă ca fiind abuzivă, în condițiile în care dispozițiile art. 301 alin. (1) din Codul penal, ce reglementează conflictul de interese, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile art. 308 alin. (1) din Codul penal, referitoare la infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane, întrucât acestea din urmă incriminează, de asemenea, fapte de corupție și de serviciu, cu referire și la art. 301 din Codul penal. Astfel, potrivit actualei reglementări, pot avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de conflict de interese, prevăzută la art. 301 din Codul penal, pe lângă funcționarii publici, definiți la art. 175 din Codul penal, și persoanele prevăzute la art. 308 alin. (1) din acest cod, cu diferența de regim sancționator prevăzută la art. 308 alin. (2) din Codul penal", afirmă sursa citată.

Cu privire la introducerea alineatului 3) al art.290 din Codul de procedură penală, în sensul "limitării formulării denunțului la o perioadă de 6 luni de la data săvârșirii faptei, apreciindu-se ca fiind lipsit de eficiență juridică", DNA o apreciază ca fiind excesivă.

În opinia procurorilor, nu se justifică limitarea depunerii denunțului într-un anumit termen, cu atât mai mult cu cât legiuitorul a urmărit chiar să incrimineze nedenunțarea unor infracțiuni (art. 266 Cp și art. 410 Cp), iar textul nou introdus nu este în acord cu prevederile din Codul penal.

"Motivele pentru care o persoană nu formulează un denunț pot fi diverse. De asemenea, este posibil ca fapta să fie cunoscută de către denunțător după acest termen de 6 luni — situație nereglementată de textul menționat. Depunerea denunțului în termen de 6 luni la organul de urmărire penală competent nu constituie un criteriu obiectiv și rezonabil, așa încât nu justifică aplicarea unui tratament juridic diferențiat denunțătorilor sub acest aspect. Deși completările aduse reglementării denunțului sunt situate în Codul de procedură penală, acestea reprezintă o normă de drept penal, deoarece au efecte în planul răspunderii penale. Stabilirea unui termen în care denunțul trebuie formulat și a necesității depunerii lui la organul de urmărire penală competent vor afecta în mod substanțial comportamentul subiecților de drept penal. Este cunoscut faptul că, mai ales în materia infracțiunilor de serviciu, o persoană s-ar putea afla în situația de a se teme să formuleze denunț împotriva unui superior cât timp acesta din urmă se află în funcție. De asemenea, nu trebuie omisă împrejurarea că lipsirea de efectele juridice prevăzute de lege care conduc la înlăturarea răspunderii penale va descuraja infractorii să depună denunțuri peste termenul de 6 luni, ceea ce ar conduce la îngreunarea sau zădărnicirea descoperirii unor infracțiuni. Nu în ultimul rând, trebuie subliniat că vor exista dificultăți pe care le-ar întâmpina un participant la săvârșirea infracțiunii (complice, instigator) în a determina momentul săvârșirii faptei (momentul acțiunii autorului) și și organul de urmărire penală competent", explică procurorii.

De asemenea, modificările propuse vor îngreuna extrem de mult descoperirea faptelor de corupție săvârșite anterior lunii iulie a anului 2016, ceea ce echivalează cu o dezincriminare de facto a acestor fapte.

Pe de altă parte, în nota de fundamentare și în expunerea de motive nu e indicat niciun argument care să justifice o asemenea modificare.

"În legislația română, cauza de nepedepsire a denunțătorului pentru infracțiunile de corupție e o instituție tradițională, în vigoare în mod neîntrerupt din 1936. Întrebarea firească este: ce s-a schimbat între timp? De ce vrea statul român să renunțe la un instrument care s-a dovedit eficient? În foarte puține cauze, denunțătorii anunță organele de urmărire penală imediat după consumarea infracțiunii, deoarece la acel moment sunt mulțumiți de folosul primit în schimb. Din practică, s-a constatat că, denunțurile se înregistrează când apar neînțelegeri între participanții la infracțiune sau când aceștia doresc să profite de cauze de reducere a pedepselor. Nu se explică rațiunea pentru care se dorește protejarea celor care au luat mită și garantarea faptului că, după trecerea a 6 luni nu mai pot fi trași la răspundere. Noua formă de reglementare propusă nu corespunde realităților sociale de prevenire a faptelor de corupție pentru că prin lipsirea de eficiență juridică a denunțului după împlinirea termenului propus se realizează în mod real o protejare a persoanelor fizice și juridice de la efectul aplicării legi penale. Practic se încalcă principiul constituțional al înfăptuirii justiției astfel cum este reglementat de dispozițiile art.124 din Constituție, se obstrucționează bunul mers al actului de justiție. Astfel, persoanele care au săvârșit fapte de natură penală vor fi ocrotite prin noua reglementare de tragere la răspundere penală și sancționarea lor penală", menționează DNA.

Procurorii reamintesc că în legislațiile penale europene denunțul nu este condiționat formal de nicio limită temporală (art.158 din Codul de procedură penală german, art. 200-203 Cpp austriac, art. 323bis din Codicele penal italian, art.721-3, art. 128-32, art. 414-2, art. 422-2 din Cpp francez).

Referitor la proiectul de ordonanță pentru grațierea unor pedepse, DNA afirmă că Guvernul nu poate dispune grațierea colectivă, deoarece singura autoritate care poate să decidă grațierea colectivă este Parlamentul României, întrucât grațierea colectivă formează obiectul legilor organice (conform dispozițiilor art. 73 alin. 3 lit. i din Constituția României), iar legea specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe poate viza numai domenii care nu fac obiectul legilor organice (potrivit art. 115 alin. 1 din Constituția României).

"Mai mult, actul normativ, în întregul său, instituie privilegii și este discriminatoriu, fără nicio justificare obiectivă, încălcându-se dispozițiile art. 16 din Constituția României privind egalitatea în drepturi, nu urmează rațiunea legilor de grațiere anterioare (Legea nr. 137/1997 și Legea nr. 543/2002), singura concluzie plauzibilă fiind aceea că scopul său este favorizarea anumitor persoane condamnate", consideră procurorii.

DNA mai arată că prin proiectul de grațiere se încalcă art.115 din Constituție privind delegarea legislativă, deoarece Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, însă acordarea grațierii colective se reglementează prin lege organică.

Mai mult, alin. 4 al art. 115 din Constituție arată că Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, astfel încât acordarea grațierii nu poate face obiectul ordonanței de urgență.

În secțiunea a doua din nota de fundamentare a proiectului, intitulată "motivul emiterii actului normativ", se analizează doar situația suprapopulării penitenciarelor, inclusiv prin prisma jurisprudenței CEDO în materie, rezultând că se pune problema doar a pedepsei închisorii cu executare în detenție. Cu toate acestea, actul de grațiere ar fi incident și în situația altor forme de individualizare a modului de executare a pedepsei închisorii, așa cum se prevede în mod expres la art.1 alin.2 și art.5 alin.2, se precizează în comunicatul DNA.

DNA consideră că adoptarea unei astfel de ordonanțe de urgență nu este necesară în raport de situația actuală din penitenciare.

"În raport de scopul declarat al proiectului menționat, un astfel de act normativ nu ar conduce la diminuarea populației din penitenciare, având în vedere că, potrivit raportului de activitate al Administrației Naționale a Penitenciarelor pe anul 2015, persoanele care execută pedepse aplicate pentru infracțiuni contra patrimoniului reprezintă aproximativ 50% din această populație, în condițiile în care respectivele persoane sunt exceptate de la grațiere. În schimb, nu sunt exceptate de la grațiere persoanele condamnate pentru infracțiuni asimilate celor de corupție, în condițiile în care persoanele condamnate pentru comiterea infracțiunilor de corupție reprezintă aproximativ 1% din populația penitenciarelor, ceea ce nu ar conduce la o decongestionare a sistemului penitenciar. De asemenea, nu sunt exceptate de la grațiere persoanele condamnate pentru infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de art.8 și art.9 din Legea nr. 241/2005, care, în decursul timpului, au produs importante consecințe negative asupra bugetului de stat, fiind calificate, ca și infracțiunile de corupție, drept amenințări la adresa siguranței naționale", afirmă DNA.

În plus, motivul emiterii ordonanței — "starea penitenciarelor" — nu justifică extinderea efectelor grațierii asupra pedepselor cu amendă, pedepselor suspendate condiționat sau sub supraveghere.

Pe de altă parte, pragul de 5 ani închisoare pentru pedepsele propuse spre grațiere este unul nejustificat de larg, inclusiv în raport de nivelul mediu al pedepselor cu închisoare cu executare dispuse în mod definitiv de instanțele penale.

"Fără o justificare obiectivă, dispozițiile art.2 se aplică tuturor infracțiunilor (inclusiv celor exceptate de la grațiere, prin art.3 alin.4), deci și celor de violență, viol, corupție etc., nefiind impusă nici obligația achitării prejudiciului în termen de 1 an, sub sancțiunea revocării grațierii. Drept urmare, persoanele în vârstă de peste 60 de ani sunt grațiate în parte indiferent de faptele comise, fără a le fi impusă obligația acoperirii prejudiciului, indiferent de starea lor materială (pot deține averi semnificative)", mai declară sursa citată.

Potrivit DNA, categoriile de infracțiuni de la art.4 alin.3 sunt exceptate doar de la grațierea totală, nu și de la grațierea parțială, iar urmarea este că "beneficiază de clemență și infractori periculoși, deoarece grațierea parțială nu se acordă în mod condiționat de săvârșirea unor tipuri de infracțiuni".

"Sunt grațiate toate pedepsele cu amendă, fără a se stabili un plafon maxim, așa cum se stabilește în cazul pedepselor cu închisoarea, ceea ce înseamnă că voința politică este de a se renunța la executarea pedepselor pecuniare indiferent de cuantumul lor — acestea sunt aplicate în special persoanelor juridice, pentru evaziune fiscală, infracțiune care nu este exceptată de la grațiere. Una dintre prioritățile Ministerului Public, inclusiv din perspectiva recuperării prejudiciilor (condiționalitate MCV) este tragerea la răspundere penală a persoanei juridice — nu există nicio rațiune umanitară pentru grațierea pedepselor aplicate persoanelor juridice. Pedeapsa cu amendă este singura pedeapsă principală ce se aplică persoanei juridice și executarea ei nu are legătură cu
'starea penitenciarelor'. Dimpotrivă, întrucât art.3 alin 4 nu exceptează evaziunea fiscală prevăzută de art. 9 de la beneficiul grațierii, iar persoanele juridice sunt preponderent condamnate pentru aceste infracțiuni, propunerea legislativă este o încurajare a acestui fenomen, contrar obiectivelor asumate de România în domeniile prioritare. Raționamentul este valabil și pentru persoanele fizice condamnate pentru evaziune", spun procurorii.

Mai mult, adaugă aceștia, grațierea condiționată de achitarea prejudiciului de la art. 3 alin. 2 nu vizează persoane juridice și nici pedepsele neprivative de libertate, preponderente în totalul condamnările.

Dispozițiile art.2 nu conțin mențiuni cu privire la momentul la care condițiile personale trebuie îndeplinite, ceea ce va produce confuzie și va da naștere unor interpretări neunitare — trebuia inclusă o dispoziție în sensul că grațierea parțială este incidentă în cazul celor care îndeplineau condițiile speciale (vârstă, boală, stare de gravidie, copii în întreținere), la data intrării în vigoare a actului de grațiere.

Conform DNA, se impunea ca achitarea prejudiciului (și executarea măsurilor de confiscare specială și extinsă) să fie o condiție prealabilă grațierii.

"Nu sunt exceptate de la grațiere — fără nicio rațiune obiectivă: lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (exceptate prin Legea nr. 137/1997 și Legea nr. 543/2002), delapidarea (exceptată prin legile de grațiere anterioare), abuzul în serviciu, chiar dacă a produs consecințe deosebit de grave (anterior, abuzul în serviciu în formă calificată era exceptat), conflictul de interese, infracțiunile de corupție comise de alte persoane prevăzute de art.308 Cp, infracțiunile de corupție comise de membrii instanțelor de arbitraj sau de funcționari străini (art. 293 și 294 Cp)", potrivit DNA.

De asemenea, nu sunt exceptate tocmai infracțiunile de evaziune fiscală propriu-zise, cele mai grave, care formează obiectul majorității cauzelor instrumentate de organele judiciare.

În schimb, sunt exceptate de la grațiere faptele puțin grave: fapta de a nu se reface evidența contabilă distrusă, refuzul de a se supune controlului fiscal, deținerea fără drept a formularelor fiscale cu regim special; însă sunt grațiate, indiferent de cuantumul prejudiciului cauzat și indiferent dacă a fost sau nu acoperit la momentul constatării grațierii: rambursarea ilegală de TVA (încadrată în art.8 din lege); ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive (art.9 alin.1 lit.a-c), pedepsite cu închisoarea de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi, în forma simplă, limitele de pedeapsă fiind majorate cu 5 ani, respectiv 7 ani, în situația în care prejudiciul este mai mare de 100.000 euro, respectiv 500.000 euro.

"Includerea evaziunii fiscale printre infracțiunile grațiabile și posibilitatea grațierii pedepselor neprivative de libertate aplicate pentru fraudarea bugetului Uniunii Europene conduc la concluzia lipsei de interes pentru protejarea bugetului intern, singura sursă de modificare a stării penitenciarelor, dar și a bugetului general UE, în dezacord cu politicile penale ale României. Concluzia este că inițiatorul prezentului act normativ nu are printre priorități combaterea evaziunii fiscale, având în vedere că aplicarea de sancțiuni disuasive și efective (cu executare) este una dintre condițiile esențiale pentru atingerea acestui obiectiv", încheie DNA.

AGERPRES