UPDATE/Ecaterina Andronescu, audiată la DNA în dosarul Microsoft: Sunt suspectată de abuz în serviciu

UPDATE/Ecaterina Andronescu, audiată la DNA în dosarul Microsoft: Sunt suspectată de abuz în serviciu

Ora 11:25 Ecaterina Andronescu a parasit sediul DNA. La plecare, fostul ministru a declarat ca este suspectata de abuz in serviciu. Intrebata daca a fost informata de procurori ca s-ar fi cerut aviz pentru arestarea sa, Ecaterina Andronescu a afirmat ca "nu s-a pus problema".

Fostul ministru al Educatiei Ecaterina Andronescu a fost audiata joi dimineata de procurorii anticoruptie, informeaza B1TV. Senatoarea PSD a fost citata de DNA in dosarul Microsoft. Ecaterina Andronescu a ajuns la sediul DNA in jurul orei 8:00.

Plenul Senatului a avizat, miercuri 19 noiembrie, inceperea urmaririi penale in cazul social-democratei Ecaterina Andronescu (72 de voturi "pentru", 62 "impotriva", 1 vot anulat) dupa ce Directia Nationala Anticoruptie a solicitat declansarea a procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmaririi penale in cazul sau in dosarul licentelor IT (Microsoft).

Ecaterina Andronescu s-a aparat sustinand ca nu considera ca numele sau avea ce cauta in dosarul Microsoft. Amintim ca procurorii anticoruptie o acuza pe Ecaterina Andronescu de abuz in serviciu, luare de mita, trafic de influenta si spalare de bani. Dupa anuntarea rezultatului votului, Andronescu le-a spuns colegilor care i-au ridicat imunitatea: "Ma voi bate pentru a-mi dovedi nevinovatia si va rog sa nu va pierdeti increderea in onestitatea mea".

De ce anume o acuza procurorii Directiei Nationale Anticoruptie pe Ecaterina Andronescu:

Pe 26 septembrie 2014, DNA a anuntat ca vrea sa inceapa urmarirea penala impotriva a noua ministri din guvernele Nastase si Boc pentru fapte de coruptie, in dosarul cunoscut sub numele Microsoft. Insa in acest dosar, pe langa contractele de achizitionare a unor licente Microsoft in scolile din Romania, in atentia procurorilor a intrat si Programul "Sistem Educational Informatizat" (SEI) - pentru care Ecaterina Andronescu este acuzata de mai multe fapte de coruptie.

Pe scurt, procurorii sustin ca mai multi ministri din Guvernul Nastase si Guvernele Boc 1, 2 si 3 au savarsit fapte de coruptie pentru a incheia sau a prelungi contracte cu preturi umflate, care au dus la pagubirea bugetului de stat. Proiectele in cadrul carora ar fi avut loc faptele de coruptie: licentele Microsoft in scoli si Programul "Sistem Educational Informatizat" (SEI).

La Ecaterina Andronescu, procurorii spun ca in perioada 2001 - 2009 aceasta ar fi pretins si primit de la firma SIVECO si firmele colaboratoare foloase necuvenite constand in sume de bani sau calculatoare, pentru sine sau pentru altul, in scopul de a le asigura derularea unor proiecte cu ministerul.

Fragment din comunicatul DNA:

"ECATERINA ANDRONESCU, ministrul Educatiei si Cercetarii in perioada 28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003, ministrul Educatiei, Cercetarii si Inovarii in perioada 22 decembrie 2008 - 1 octombrie 2009 si in prezent senator in Parlamentul Romaniei, pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu, luare de mita, trafic de influenta si spalare de bani, constand in aceea ca ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului 'Sistem Educational Informatizat' si respectiv pentru proiectul ce a vizat licentierea Microsoft; ar fi initiat si avizat proiecte de Hotarari de Guvern prin care a urmarit favorizarea firmelor Compaq si Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora; ar fi stabilit, printr-un Memorandum, firmele care sa participe la realizarea proiectului, atestand in mod nereal ca acestea fac parte dintr-un consortiu; ar fi stabilit procente de participare la proiect in favoarea anumitor firme; ar fi acceptat cesiunea contractului de catre SIVECO, desi invocase necesitatea achizitiei de la aceeasi sursa; ar fi inlesnit firmei SIVECO si colaboratorilor sai incheierea contractului in conditiile lipsei de competitie, incheind contractul in conditii oneroase pentru ministerul pe care il conducea, toate acestea avand drept consecinta prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achizitiei de servicii si produse la preturi peste valoarea de piata: licente cu circa 30 - 40% mai scumpe, calculatoare si produse software la preturi cu pana la 50% mai mari decat cele pentru aceleasi produse sau produse similare de pe piata; in perioada 2001 -2009, ar fi pretins si primit de la firma SIVECO si firmele colaboratoare foloase necuvenite constand in sume de bani sau calculatoare, pentru sine sau pentru altul, in scopul de a le asigura derularea unor proiecte cu ministerul".

Aprobarea data marti de Comisia juridica vine dupa ce aceasta s-a reunit deja de doua ori pana acum, pe 13 si pe 28 octombrie, pentru a da un vot pe cererea de ridicare a imunitatii senatorilor Ecaterina Andronescu si Serban Mihailescu, insa a amanat decizia pana dupa turul al doilea al alegerilor prezidentiale.

Avizul Comisiei juridice este oricum unul consultativ, plenul fiind cel care decide, in final, daca se da sau nu curs cererii ca un parlamentar sa fie urmarit penal.

Inacest dosar, DNA a cerut avize pentru urmarirea penala a noua fosti ministri - senatorii Serban Mihailescu si Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Gabriel Sandu si Adriana Ticau.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere si din societatile implicate in derularea proiectului privind licentele Microsoft pentru scoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv in cadrul contractului.

"Directia Nationala Anticoruptie a fost sesizata la data de 5 iunie 2013 de catre Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a actiunii de control efectuata la Ministerul pentru Societatea Informationala si la Ministerul Educatiei Nationale, in legatura cu inchirierea de licente educationale. Intrucat din Raportul de control rezultau indicii cu privire la incheierea, in conditii nelegale, a contractului comercial de inchiriere licente din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educationale Microsoft, a actelor aditionale la acest contract, precum si a contractelor aferente derularii Programul "Sistem Educational Informatizat" (SEI), Directia Nationala Anticoruptie s-a sesizat din oficiu cu privire la savarsirea unor infractiuni de abuz in serviciu si respectiv a unor infractiuni de coruptie in legatura cu derularea acestor contracte", a precizat DNA.

Procurorii sustin ca fostii ministri Dan Nica, Serban Mihailescu, Ticau Adriana, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu si Sandu Gabriel "si-au exercitat cu rea-credinta atributiile de serviciu, determinand incheierea contractului cadru de licentiere din 15.04.2004 in conditii oneroase pentru bugetul de stat, asigurand posibilitatea deturnarii unui discount de circa 47% acordat de Microsoft in considerarea Guvernului Romaniei, si implicit permitand plata unor comisioane catre persoanele implicate".

Totodata, anchetatorii au indicii ca cei sase fosti ministri au pretins si primit sume de bani pentru a-si exercita in mod defectuos atributiile de serviciu si pentru a-si exercita influenta asupra altor persoane, pentru a fi favorizata firma Fujitsu Siemens Computers la incheierea si derularea contractului de licentiere Microsoft.

Camera Deputatilor a aprobat, in 13 octombrie, cererea de incepere a urmaririi penale a deputatului Valerian Vreme.

Presedintele Traian Basescu a avizat, in 3 octombrie, cererea DNA, pentru fostii ministri Adriana Ticau, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Gabriel Sandu si Daniel Funeriu.

Saptamana trecuta, procurorii anticoruptie le-au adus la cunostinta Adrianei Ticau si lui Daniel Funeriu acuzatiile si faptele de care s-ar face vinovati in dosarul Microsoft, potrivit unor surse judicare.

Numele lui Dorin Cocos si cel al lui Nicolae Dumitru sunt mentionate in declaratiile unor martori audiati in dosarul Microsoft, prezentate in documente ale procurorilor anticoruptie aflate printre cele prin care s-a cerut aviz pentru inceperea urmarii penale a celor noua fosti ministri. Un alt martor le-a spus procurorilor despre relatiile dintre fostul sef al Fujitsu Romania, Claudiu Florica, si Dorin Cocos, respectiv Gheorghe Stefan.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”