UPDATE/DNA: Fost primar al municipiului Caracal, trimis în judecată pentru peste 1.000 de fapte de abuz în serviciu

UPDATE/DNA: Fost primar al municipiului Caracal, trimis în judecată pentru peste 1.000 de fapte de abuz în serviciu

Gheorghe Anghel, fost primar al municipiului Caracal, a fost trimis în judecată pentru peste 1.000 de fapte de abuz în serviciu, într-un dosar cu prejudiciu de 5 milioane de lei, instrumentat de Serviciul Teritorial Craiova al DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis miercuri AGERPRES, fostul edil a fost deferit justiției pentru constituirea unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată (1.011 acte materiale).

În același dosar au mai fost trimise în judecată 17 persoane, funcționari publici și reprezentanți ai unor firme, pentru fapte precum constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și fals, precum și șase societăți comerciale.

Procurorii precizează că faptele au fost săvârșite între anii 2009 și 2012.

"În perioada 2009 — 2012, la nivelul Primăriei Municipiului Caracal și-a desfășurat activitatea un grup infracțional organizat, care a avut drept scop obținerea, de către membrii săi și persoane apropiate acestora, de sume de bani necuvenite, în principal direct din încasările instituției publice, în condiții nelegale, prin folosirea de documente care nu atestau operațiuni comerciale reale. Prejudiciul cauzat bugetului Unității Administrativ Teritoriale a Municipiului Caracal este de 5.009.500 lei", se arată în comunicatul DNA.

Conform aceleiași surse, grupul infracțional organizat a fost inițiat de primarul Gheorghe Anghel și de directorul economic al instituției, Maria Tudor. La grup au aderat ulterior funcționari publici aflați în subordinea celor doi și reprezentanți ai unor societăți comerciale, care au acționat coordonat pentru obținerea de foloase ilicite.

"În concret, în perioada menționată anterior, inculpații Anghel Gheorghe și Tudor Maria au dispus eliberarea de sume de bani direct din casierie și au semnat ordine de plată în favoarea mai multor societăți comerciale, fără ca aceste plăți să fie în vreun fel justificate de angajamente legale din care să rezulte obligații de plată în sarcina Primăriei Caracal, fără să existe dovada efectivă a recepționării bunurilor plătite și folosirea acestora în interesul instituției, fără să rezulte necesitatea obiectivă a efectuării unor astfel de achiziții și fără ca aceste operațiuni financiare să fie supuse controlului financiar preventiv", se menționează în comunicat.

Potrivit procurorilor, la grupul infracțional organizat au aderat reprezentanți de fapt sau de drept ai societăților comerciale în numele cărora s-au emis pretinsele documente justificative, dar și alți funcționari publici din cadrul Primăriei Caracal. Aceștia din urmă au pus la dispoziția angajaților din cadrul Direcției Economice și casieriei centrale numeroase facturi fiscale și chitanțe cu conținut nereal, documente de evidență primară în care au fost consemnate de regulă prestări de servicii fictive în beneficiul instituției publice.

Gheorghe Anghel este acuzat că, în calitate de inițiator și lider al grupului infracțional organizat, a acționat în mod concertat alături de ceilalți inculpați pentru obținerea de foloase necuvenite pentru sine și pentru ceilalți, folosind în mod discreționar bugetul local.

"De exemplu, a rezultat că inculpatul Anghel Gheorghe a folosit discreționar bugetul local, în sensul că a organizat diverse 'mese de protocol', fără respectarea prevederilor legale (...) și a achiziționat produse care nu erau necesare instituției publice sau servicii de presă destinate promovării unei imagini favorabile, încălcând flagrant obligațiile stabilite de lege în sarcina sa ca ordonator principal de credite. În acest sens, a dat dispoziții atât direct, dar mai ales indirect, prin intermediul directorului economic, să fie plătite sume de bani în special din numerarul casieriei, dar și prin ordine de plată (semnate de el și inculpata Tudor Maria), din conturile de trezorerie ale instituției publice, fără respectarea prevederilor legale și în baza unor înscrisuri care, în cea mai mare parte, nu atestau prestații reale făcute în beneficiul primăriei sau al municipiului Caracal", precizează DNA.

Pentru a evita o eventuală sesizare a organelor fiscale, primarul a suprimat mecanismele de control intern prevăzute de lege, care aveau ca obiect tocmai verificarea legalității plăților și folosirea eficientă a fondurilor publice.

Gheorghe Anghel și Maria Tudor mai sunt acuzați că au hotărât să elimine etapele obligatorii prevăzute de lege cu privire la utilizarea fondurilor publice și, implicit, suprimarea înscrisurilor care ar fi trebuit să fie semnate de aceștia, respectiv dispoziția de plată către casierie și ordonanțarea de plată, tocmai pentru a suprima dovezile scrise care probau activitatea infracțională derulată în perioada 2009 — 2012.

Consiliul Local Caracal s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5.009.500 lei, reprezentând prejudiciul produs bugetului local.

Procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților, dosarul fiind trimis pentru judecare Tribunalului Olt.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…