UPDATE/ Vâlcov nu s-a prezentat la recurs! Aplică „metoda Dragnea” pentru a trage de timp! Procesul, amânat pentru 11 iunie!

UPDATE/ Vâlcov nu s-a prezentat la recurs! Aplică „metoda Dragnea” pentru a trage de timp! Procesul, amânat pentru 11 iunie!

Darius Vâlcov nu s-a prezentat la primul termen, dar a trimis instanței o solicitare de amânare pentru a-și angaja avocați pentru acest proces. Strategia a fost aplicată și de Liviu Dragnea, cel care a cerut instanței o amânare, la primul termen din dosarul angajărilor fictive de la Teleorman.

Sunt probleme și cu judecătorii din completul de judecată. Unul dintre judecători a fost înlocuit de supleant, Lucia Rog, însă aceasta a solicitat să se abțină de la judecare pentru că a dispus măsuri preventive în acest dosar.

UPDATE/Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, marţi, pentru 11 iunie, dosarul în care Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începe marţi judecarea apelului în dosarul în care Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, transmite Agerpres.

Decizia de condamnare a consilierului premierului Dăncilă a fost dată în februarie 2018, însă cei trei judecători ai completului au întârziat un an cu redactarea motivării sentinţei.

În acelaşi dosar, Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, a fost condamnat la 4 ani şi şase luni de închisoare cu executare, iar Lucian Petruţ Şuşală, fost şofer al lui Darius Vâlcov, a primit 2 ani cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 5 ani.

De asemenea, Petre Bogdan Timofte a fost condamnat la 3 ani cu executare, iar Constantin Tomescu a primit 3 ani şi 6 luni cu executare.

Decizia a fost atacată atât de către DNA, cât şi de Vâlcov şi ceilalţi inculpaţi.

Darius Vâlcov, unul dintre creatorii programului de guvernare al PSD, a fost trimis în judecată în mai 2015 pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări, mai scrie Agerpres.

Propunerea a fost făcută în contextul în care, în noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanţarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.

În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte – „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava”, „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina” şi „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti Olt şi Piatra Olt”.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie referitoare la atribuirea celor trei contracte, susţine DNA, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Darius Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion.

În consecinţă, Tehnologica Radion a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, fiind semnate contracte, cu Compania de Apă Olt, pentru mai multe lucrări, de 78.201.552 lei.

Conform DNA, Theodor Berna şi Darius Vâlcov au stabilit de comun acord ca sumele de bani să-i fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei.

Astfel, în baza acestei înţelegeri, în perioada ianuarie – martie 2011, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei Tehnologica Radion, unde a primit suma totală de 1.200.000 lei (în 3 tranşe a câte 400.000 lei fiecare), remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii.

De asemenea, în perioada aprilie – decembrie 2011, Darius Vâlcov a primit de la Theodor Berna, prin intermediul lui Minel Prina, suma totală de 2.500.000 lei (în 5 tranşe a câte 500.000 lei fiecare).

În plus, în perioada 2012 – 2013, Darius Vâlcov a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 lei.

DNA mai arată că acest mecanism a avut drept rol, pe lângă disimularea sumei de 3.080.000 lei, şi transferul bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, sub forma unor opere de artă şi sub forma unor servicii, amenajări şi bunuri, în beneficiul unui hotel din municipiul Slatina, pe care Vâlcov îl deţinea şi controla prin interpuşi.

Vâlcov mai este acuzat că, începând cu anul 2011, a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu şapte firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi, obţinând astfel, pentru sine, un folos în cuantum de 2.272.200 lei.

În dosar, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro şi 73.077 dolari. De asemenea, s-a instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de 90.000 dolari, 1.322.950 lei şi 600.000 lei. Toate aceste bunuri şi sume de bani au ajuns în posesia lui Darius Vâlcov, cu excepţia sumei de 600.000 lei, care a rămas în contul unei societăţi comerciale.


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...