UPDATE VIDEO Cetatea Deva se redeschide pentru turiști, după trei ani de lucrări

UPDATE VIDEO Cetatea Deva se redeschide pentru turiști, după trei ani de lucrări

După trei ani de lucrări, Cetatea Deva se va redeschide pentru turiști de la 1 aprilie, vizitatorii urmând să aibă la dispoziție mai multe trasee pe care le vor putea parcurge la pas, durata unui tur complet al monumentului fiind de cel puțin două ore.

Vezi mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Autoritățile locale au organizat, joi, o prezentare a lucrărilor de reabilitare efectuate pe parcursul ultimilor trei ani, perioadă în care accesul pe Cetatea Deva a fost limitat la o simplă zonă de belvedere.

"Dacă anul trecut am avut circa 130.000 de turiști, eu vă asigur că în acest an numărul acestora va ajunge la 300.000. Acest monument istoric freamătă de legende, de povești, iar acestea trebuie puse în valoare", a declarat primarul municipiului Deva, Petru Mărginean.

Potrivit acestuia, administrația locală lucrează la o strategie pentru dezvoltarea ofertei turistice a Cetății Deva, aici urmând să se desfășoare mai multe evenimente culturale, în aer liber. Între acestea s-ar putea număra și festivalul de operă în aer liber "Opera Nights", care este organizat de câțiva ani la poalele Cetății și la Castelul Corvinilor din Hunedoara.

În ceea ce privește oferta actuală a monumentului istoric, managerul proiectului, Elena Stelczner, a precizat că există mai multe trasee pe care turiștii pot vizita Cetatea Deva. Accesul se poate face pe jos sau cu telecabina, de la poalele Cetății.

"Sunt mai multe trasee de vizitare ale Cetății, fie cu pornire pe jos de la poarta 1 și urcare pe o scară cu 217 trepte. Se poate ajunge până la platforma și camera artileriei. Apoi se poate veni în incinta 2 și se pot vedea bastionul și scara semicirculare. Un alt traseu se poate ajunge cu telecabina până la incinta 3 și apoi traversat spre incinta 2", a explicat Stelczner.

De asemenea, vor putea fi organizate expoziții în Camera Bastionului, Camera Artileriștilor sau la porțile de intrare.

Autoritățile locale speră ca, de anul viitor, să poată începe o serie de lucrări de reabilitare și în incinta 1 a cetății, care nu a fost cuprinsă în proiectul inițial, finanțat de Uniunea Europeană.

Lucrările de reabilitare a Cetății Deva au costat 38,42 milioane lei, din care 21,96 milioane lei au fost asigurați din Fondul European de Dezvoltare Regională, 3,35 milioane lei au venit de la bugetul de stat, iar Primăria Deva a contribuit cu o cofinanțare de 516.844 lei.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri