UPDATE VIDEO Ambasadorii SUA și Marii Britanii le-au servit o masă caldă persoanelor fără adăpost, la Gara de Nord

UPDATE VIDEO Ambasadorii SUA și Marii Britanii le-au servit o masă caldă persoanelor fără adăpost, la Gara de Nord

Ambasadorii Statelor Unite și Marii Britanii la București, Hans Klemm, respectiv Paul Brummell, au servit o masă caldă persoanelor fără adăpost, miercuri, la Gara de Nord.

Astazi, la Gara de Nord, ambasadorii #HansKlemm (SUA) ?i Paul Brummell (UK), alaturi de voluntari din Bucuresti, au oferit o masa calda persoanelor fara adapost. Un eveniment organizat de Casa Ioana.

Cei doi diplomați au servit supă și cafea din interiorul unei bucătării mobile, acțiunea fiind organizată de Casa Ioana.

"Cred că este o inițiativă mică, dar foarte bună, să dăm supă, pâine, haine, pentru a oferi un Crăciun mai bun", a spus Paul Brummell, înainte de a intra în spațiul de unde a servit persoane fără adăpost, cu care a vorbit în limba română.

"Peste tot este dificil să văd oameni fără familii, care trăiesc într-o situație foarte marginalizată. Este foarte dificil și de aceea cred că organizații precum Casa Ioana fac o faptă bună", a adăugat diplomatul.

Ambasadorului Marii Britanii i s-a alăturat și ambasadorul SUA la București, Hans Klemm.

"În mod tradițional, în SUA, cel puțin din vremurile lui Charles Dickens, suntem preocupați de cei mai puțin norocoși și care au mai puțin decât noi. (...) Mai ales în această perioadă a anului, oamenii fac eforturi de implicare socială. Am aflat de această inițiativă, am fost invitat să particip și mi-am dorit foarte mult să fac asta, dar am și sentimentul că în România oamenii sunt conștienți de nevoia implicării sociale în mai mare măsură", a spus Hans Klemm.

"Pentru mine, alături de colegul meu, ambasadorul Marii Britanii, este o oportunitate să aducem un omagiu comunității în care locuim acum, adică în București", a adăugat ambasadorul SUA.

El a spus că a fost impresionat de faptul că "supa a fost delicioasă", dar și de numărul de oameni care au venit.

Ambasadorul SUA a adăugat că problema oamenilor fără adăpost este una serioasă, care afectează și țările dezvoltate.

"Este o problemă și în SUA. În Washington, prezența oamenilor fără adăpost este evidentă și este o problemă pe care nu am putut să o rezolvăm, așa că Bucureștiul nu este singur, persoanele care sunt fără adăpost aici nu sunt singure. Oamenii fără adăpost sunt o realitate și în țările dezvoltate ca SUA", a spus acesta, adăugând că, pentru rezolvarea situației, e nevoie de "timp, dedicare, resurse".

Casa Ioana a pregătit miercuri pentru oamenii fără adăpost 300 de porții de supă, 300 de pungi cu mâncare neperisabilă, haine, încălțăminte și jucării — obținute din colecte și din donații directe ale unor supermarketuri sau ale unor ambasade.

Mâncarea caldă a fost oferită de Intercontinental.

Printre voluntarii care au ajutat persoanele fără adăpost să aleagă jucării, haine și încălțăminte pentru copii s-a numărat și Venice Pintea, în vârstă de 10 ani. "Vreau să ajut oamenii. E prima mea zi. Am ajutat niște oameni să își aleagă încălțămintea pentru copiii lor", a spus aceasta, care a adăugat că a aflat de Casa Ioana de la prieteni ai mamei sale.

"Acest eveniment este organizat pentru a conștientiza faptul că există atâția oameni fără adăpost în București și pentru a sublinia că nu este neapărat vina oamenilor că sunt fără locuință... sunt mulți alți factori", a spus Ian Tilling, președinte și fondator Casa Ioana.

Potrivit acestuia, faptul că "51% dintre copii se confruntă cu sărăcia și excluderea socială" este o situație care trebuie adresată cât mai serios. "Acum suntem cea mai săracă țară din Europa, din nou. Trebuie să facem ceva să ieșim din această situație", a adăugat el.

Și Nicoleta Gontariu, reprezentant Casa Ioana, a spus că acțiunea de miercuri este un mod de a face oamenii să înțeleagă că "nu este suficient doar un bol de supă și că ar trebui luate în considerare drepturile omului, cum ar fi dreptul la un cămin".

Ea a afirmat că organizația Casa Ioana oferă adăpost în special femeilor cu copii, ce vin din familii abuzive.

"Pentru bărbați este o problemă în București, pentru că nu există decât centrul de urgență al municipalității și e o problemă serioasă", a spus ea, adăugând că, potrivit voluntarilor din teren, cei mai mulți oameni fără adăpost în Capitală sunt în zonele Gara de Nord, Universitate și Calea Victoriei.

"La Gara de Nord, cei mai mulți oameni fără adăpost sunt din centrele de plasament", a declarat ea, menționând că persoanele din aceste centre trebuie să le părăsească la vârsta de 18 ani. "Nu au mai avut nicio variantă către ce anume să se orienteze, au fost dependenți de sistem și a fost foarte greu să se descurce cu ce puteau să facă mai departe", a adăugat ea. Ea a arătat că o parte a oamenilor fără adăpost și-au pierdut casele în urma crizei economice, iar alții provin din familii destrămate.

Mihaela Costel, de 35 de ani, care a venit să primească o masă caldă miercuri, a povestit că a fost abandonată la orfelinat la vârsta de 9 ani. În prezent nu are locuință și doarme în adăposturi de noapte din Capitală. "Sunt pe străzi și familia mea a murit. Stau pe unde apuc. De la 9 ani am fost dată la orfelinat", a afirmat ea.

Potrivit Casa Ioana, numărul persoanelor fără adăpost din București este de peste 5.000, nefiind însă cunoscută cifra exactă.

Statisticile arată că 40% dintre români sunt expuși riscului de sărăcie și excluziune socială. Conform Eurostat, România a înregistrat cel mai mare grad de sărăcie și excluziune socială în rândul copiilor — 51% dintre copiii cu vârsta de 18 ani sau mai puțin nu au acces la educație, sănătate, locuință ori hrană.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…