UPDATE Un suspect implicat în focurile de armă din Dallas s-ar fi împușcat - FOTO/VIDEO

UPDATE Un suspect implicat în focurile de armă din Dallas s-ar fi împușcat - FOTO/VIDEO

ORA 11.09 Un suspect implicat într-o confruntare armată cu poliția s-ar fi împușcat după atacul care s-a soldat cu moartea a cinci polițiști și rănirea altor șase în Dallas (Texas, sud), a informat vineri postul local KDFW, citat de DPA.

* SUA: Autoritățile aviației civile restrâng zborurile deasupra Dallasului după tirurile care au ucis polițiști

Aceeași informație a fost difuzată și de postul NDTV și de publicația Dallas Morning News.

Informația nu a fost însă confirmată de oficialitățile orașului Dallas.

UPDATE ORA 10.34 Aflat la Varșovia, Obama a fost informat de situația din Dallas; bilanțul polițiștilor uciși a crescut la cinci

Președintele american Barack Obama, aflat la Varșovia, unde participă la summitul NATO, a fost informat despre împușcăturile din Dallas, Texas, în cursul cărora mai mulți lunetiști au împușcat mortal cel puțin cinci polițiști, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, informează Reuters și EFE.

'Președintele a fost informat în legătură cu împușcarea agenților de poliție din Dallas. A cerut echipei sale să-l țină la curent cu situația pe măsură ce se obțin noi informații', a declarat reporterilor Earnest.

Cinci agenți de poliție au murit și șase au fost răniți în timpul unei manifestații împotriva violenței poliției în Dallas, în momentul în care doi lunetiști au deschis focul asupra lor. Inițial, bilanțul polițiștilor uciși a fost de patru, dar ulterior poliția din Dallas a informat că unul dintre polițiștii răniți în tirurile din Dallas a murit vineri la spital.

Unul dintre suspecții implicați în tiruri continuă să fie baricadat într-o parcare subterană din centrul orașului Dallas, de unde a anunțat că a amplasat mai multe bombe în întreaga clădire și în alte zone din oraș. Totodată, poliția are în custodie trei persoane, printre care și o femeie.

UPDATE ORA 9.05 Șeful poliției din Dallas spune că suspecții aflați în custodia poliției nu cooperează cu autoritățile

Șeful poliției din Dallas (statul Texas, sud), David Brown, a declarat că cei trei suspecți aflați în custodia poliției — doi bărbați și o femeie — nu cooperează cu autoritățile, iar un al patrulea suspect se află într-o parcare subterană și este implicat într-un schimb de focuri cu polițiștii, transmite vineri CNN.

Potrivit lui Brown, poliția negociază de 45 de minute cu unul dintre suspecți, într-un garaj din centrul orașului. Acesta le-a spus negociatorilor poliției că sunt amplasate bombe în întreg centrul orașului Dallas, că sfârșitul este aproape și că mai mulți ofițeri vor avea de suferit.

Primarul din Dallas a anunțat de altfel că centrul orașului este în continuare 'o scenă a crimei activă' și că oficialitățile încearcă să stabilească cât de extinsă este această zonă.

Reuters relatează că Facebook a activat funcția 'Safety Check' pentru utilizatori.

UPDATE ORA 8.26 Bilanțul polițiștilor uciși la Dallas a crescut la patru morți; doi suspecți reținuți

Patru polițiști au fost uciși cu focuri de armă joi în centrul orașului Dallas (Texas) în timpul unei manifestații populare organizate în semn de protest împotriva uciderii a doi oameni de culoare în cursul săptămânii în statele Minnesota (nord) și Louisiana (sud) de către forțele de ordine, relatează AFP.

Cel puțin șapte agenți și un civil au fost răniți, conform AFP, după ce anterior unele media au relatat că 11 polițiști au fost răniți, dar cifra nu fusese confirmată în mod oficial.

Doi suspecți au fost reținuți, indică poliția din Dallas. Unul dintre ei s-a predat autorităților, iar celălalt a fost reținut în urma unui schimb de focuri cu membri ai SWAT, forța de intervenție a poliției americane, precizează un comunicat al forțelor de ordine din Dallas, postat pe Twitter.

Un "pachet suspect" a fost descoperit în apropiere de locul unde se afla al doilea suspect", se mai spune în comunicat, care adaugă că o echipă de deminare este pe cale să intervină.

Un prim bilanț consemna trei polițiști uciși.

Șeful poliției din Dallas, David Brown, a indicat într-un comunicat că "doi lunetiști au tras asupra a 10 polițiști de pe o poziție la înălțime în timpul unei manifestații".

Potrivit canalelor de televiziune locale, tirurile au avut loc joi seara la scurt timp după încheierea unei manifestații care făcea parte din mai multe acțiuni de protest organizate pe întreg teritoriul SUA în semn de protest față de uciderea a doi bărbați de culoare de către poliție în cursul săptămânii, unul în Louisiana (sud) și altul în Minnesota (nord).

UPDATE ORA 7.56 Bilanțul polițiștilor uciși la Dallas a crescut la patru morți (autorități)

Patru polițiști au fost uciși cu focuri de armă joi în centrul orașului Dallas (Texas) în timpul unei manifestații populare organizate în semn de protest împotriva uciderii a doi oameni de culoare în cursul săptămânii în statele Minnesota (nord) și Louisiana (sud) de către forțele de ordine, relatează AFP și alte media.

Alți 11 oameni ai legii au fost răniți, potrivit presei locale, care informează că trei dintre aceștia sunt în stare critică.

Doi suspecți au fost arestați, a indicat între altele poliția din Dallas într-un comunicat difuzat pe Twitter.

Anterior, șeful poliției acestui oraș din sudul SUA, David Brown, declarase că au fost doi lunetiști, iar forțele de ordine au reușit să izoleze un suspect. Potrivit lui David Brown, suspecții ar fi amenințat să detoneze o bombă în centrului orașului Dallas.

ORA 7.09 SUA: Trei polițiști, uciși în timpul unei manifestații la Dallas (poliție)

Trei polițiști au fost uciși cu focuri de armă joi în centrul orașului Dallas (Texas) în timpul unei manifestații populare organizate în semn de protest împotriva uciderii a doi oameni de culoare în cursul săptămânii în statele Minnesota (nord) și Louisiana (sud) de către forțele de ordine, relatează AFP și Reuters.

"În cursul serii, aparent doi lunetiști au deschis focul asupra a zece polițiști de pe o poziție la înălțime în timpul unei manifestații. Trei polițiști au decedat, alți doi sunt pe cale de a fi operați și trei sunt în stare critică", a indicat șeful poliției acestui oraș din sudul SUA, David Brown, citat de AFP. Alți doi sunt răniți mai ușor, a adăugat el în același comunicat.

Pentru moment niciun suspect nu a fost arestat. Poliția a declanșat o operațiune de căutare intensă a suspecților, conform Reuters.

Echipe de intervenție ale poliției SWAT au fost desfășurate la fața locului. Martori citați de media locale au afirmat că au auzit 12 focuri de armă care sunau ca și cum ar fi fost trase de armă semiautomată. "Tirurile proveneau de pe un acoperiș", a declarat un participant la manifestație postului de televiziune KTVT.

Înregistrări video publicate pe rețelele de socializare arătau manifestanți care defilau în momentul declanșării focurilor de armă.

Nu a fost posibil de observat pentru moment dacă au fost loviți și manifestanți.

Manifestația din Dallas făcea parte din mai multe acțiuni de protest organizate pe întreg teritoriul SUA în semn de protest față de moartea a doi bărbați de culoare, uciși de poliție în cursul săptămânii, unul în Louisiana (sud) și altul în Minnesota (nord).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”