UPDATE Turcia permite din nou tranzitul petrolierelor prin strâmtoarea Bosfor

UPDATE Turcia permite din nou tranzitul petrolierelor prin strâmtoarea Bosfor

Autoritățile maritime turcești au redeschis Strâmtoarea Bosfor pentru tranzitul petrolierelor, după ce a fost închisă sâmbătă dimineața timp de câteva ore, în urma unei tentative de lovitură de stat din partea unei fracțiuni din forțele armate, transmite Reuters.

În fiecare an, circa 10.000 de nave care transportă 150 de milioane de petrol și produse petroliere trec prin Strâmtorile Bosfor și Dardanele. Strâmtoarea Bosfor este una din cele mai importante din lume pentru transportul maritim al țițeiului, cu peste 3% din cantitatea furnizată pe plan mondial, în special din Rusia și Marea Caspică, traversând canalul navigabil de 27,35 kilometri care leagă Marea Neagră de Marea Mediterană.

De asemenea, prin Strâmtoarea Bosfor se livrează cantități importante de cereale din Rusia și Kazahstan către piețele mondiale.

Agenția de transport maritim GAC a anunțat redeschiderea traficului după ce a fost închis sâmbătă dimineața timp de câteva ore din motive de securitate, iar vapoarele pot acum traversa Strâmtoarea Bosfor, care împarte Istanbulul în două părți: cea asiatică și cea europeană.

Un purtător de cuvânt al Transneft, compania care deține monopolul asupra sistemului de oleoducte din Rusia, a anunțat că principalul port de la Marea Neagră, Novorossiisk, operează normal și are suficiente petroliere lângă port pentru a continua operațiunile de încărcare neîntrerupt până în 25 iulie, indiferent de ce se întâmplă în Strâmtoarea Bosfor.

Datele Reuters arată că aproximativ zece petroliere sunt ancorate în largul Istanbulului, așteptând instrucțiuni pentru a naviga prin Strâmtoarea Bosfor.

De asemenea, prin Turcia sunt transportate cantități importante de țiței din Marea Caspică și state cum ar fi Azerbaidjan și Kazahstan către terminalele din Marea Mediterană, cum ar fi portul Ceyhan care ocolește Strâmtoarea Bosfor.

Un reprezentant al companiei britanice BP care operează conductele de țiței și gaze din Azerbaidjan către Turcia, prin Georgia, a afirmat că nu au existat întreruperi ale livrărilor.

O sursă de la compania azeră de stat Socar a declarat pentru Reuters că livrările de țiței către Ceyhan nu au fost afectate.

Agenția iraniană de știri Mehr a informat că Teheranul a oprit temporar exporturile de produse petrochimice către Turcia în urma închiderii granițelor între cele două țări.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…