UPDATE Tulcea: Starea răniților în accidentul de la Alum SA, stabilă; potrivit ITM, s-a blocat cuptorul de calcinare
Starea celor trei bărbați răniți, miercuri după-amiază, în timpul accidentului din combinatul Alum SA, soldat cu deversare de alumină la temperatură de 500 de grade Celsius, este stabilă, a declarat pentru AGERPRES directorul Spitalului Județean de Urgență (SJU), Tudor Năstăsescu.
'Cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 40 și 55 de ani, au o stare generală bună, sunt echilibrați termodinamic și respirator, sunt conștienți și cooperanți', a afirmat Năstăsescu.
Unul dintre cei trei bărbați are răni pe o singură talpă, altul are răni de gradul 1 și 2 pe ambele tălpi, iar cel de-al treilea dintre ei prezintă arsuri pe coapse, gambe și pe ambele mâini. 'Nu se impune transferul la un alt spital din țară în niciunul dintre cele trei cazuri', a precizat Năstăsescu.
Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), accidentul de la cuptorul de calcinare al combinatului în care era alumină topită a apărut după blocarea acestuia, în etapa în care alumina se usucă.
'Atunci când cuptorul s-a desfundat, alumina a plecat pe conductă la o temperatură de 500 de grade Celsius, iar furtunul a luat foc pe o lungime de circa 1,5 metri. A fost incendiat imediat și un pat de cabluri electrice', a afirmat inspectorul șef al ITM, Ali Izet.
ITM continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs evenimentul.
La rândul lui, președintele sindicatului din cadrul combinatului, Gheorghe Dragu, a afirmat că persoanele rănite după deversarea de alumină din cuptor au purtat costume de protecție. 'Un eveniment similar s-a întâmplat acum doi ani. Atunci a fost rănită o singură persoană. În urma acelui eveniment, s-au montat parapeți de protecție pentru angajați', a menționat liderul de sindicat din combinatul Alum SA.
Pentru stingerea incendiului apărut la cuptorul de calcinare au intervenit pompierii angajați ai combinatului, care au solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta. Pompierii militari au intervenit cu patru autospeciale cu apă și spumă și au solicitat sprijinul colegilor din orașul Babadag și din județele Brăila și Constanța.
'Din ordinul inspectorului general, salvatorii din cele două județe se retrag. Forțele detașamentului Tulcea intervin la răcirea angrenajelor metalice', a menționat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Florentin Daciu.
Tulcea: Două persoane rănite într-un incendiu izbucnit la Alum SA
Două persoane au fost rănite, miercuri după-amiază, în timpul unui incendiu izbucnit la combinatul Alum SA din municipiul Tulcea, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta.
'Detașamentul de pompieri Tulcea intervine pentru limitarea efectelor unui incendiu la Cuptorul 2 Calcinare al combinatului Alum SA. Se intervine cu patru autospeciale cu apă și spumă și cu o autoscară', a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Florentin Daciu.
Două persoane rănite în urma izbucnirii incendiului au fost preluate, potrivit sursei, de Serviciul Județean de Ambulanță. 'Cuptorul era în funcțiune și avea trei tone de aluminiu', a precizat Daciu.
În sprijinul Detașamentului de pompieri Tulcea sunt așteptate un autovehicul specializat din orașul Babadag, trei autospeciale din Brăila și alte două autovehicule specializate din Constanța.
AGERPRES