UPDATE Tribunalul București: Greva controlorilor de trafic aerian este legală
Tribunalul București a decis marți că greva declanșată de controlorii de trafic aerian este legală.
Instanța a respins ca neîntemeiată contestația depusă de Regia Autonomă Administrația Română a Controlorilor de Trafic Aerian — ROMATSA și a decis că greva este legală.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Decizia a fost întâmpinată cu aplauze de cei aproximativ 30 de sindicaliști prezenți în sala de judecată.
Regia Autonomă Administrația Română a Controlorilor de Trafic Aerian — ROMATSA a contestat luni în instanță legalitatea grevei anunțate pentru marți de către Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR).
La începutul dezbaterilor din sala de judecată, avocatul sindicaliștilor a anunțat că greva a fost suspendată la ora 12,10, însă conflictul de muncă nu a încetat, astfel încât procesul deschis de ROMATSA poate continua.
Un consilier juridic de la ROMATSA le-a cerut judecătorilor să declare ca nelegală greva controlorilor de trafic aerian, contestând modul în care a fost întocmită lista cu semnăturile de susținere ale salariaților.
La rândul său, un consilier de la Ministerul Transporturilor a spus că lista cu semnături a fost întocmită în luna noiembrie 2016 și nu mai este de actualitate. Mai mult, angajații de pe acea listă și-au continuat acum activitatea în proporție de 70%, ceea ce înseamnă că ei nu susțin greva.
De cealaltă parte, avocatul Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) a replicat că sindicaliștii au parcurs toate etapele prevăzute de Legea dialogului social.
Niciuna dintre părți nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Tot marți, președintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Gabriel Tudorache, a anunțat că negocierile cu patronatul ROMATSA vor continua în perioada următoare, dar dacă acestea nu vor duce la încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă (CCM) greva va fi reluată.
"Având în vedere impactul negativ asupra traficului aerian și disconfortul creat pasagerilor ce se deplasează din destinații de concediu prin continuarea grevei propriu-zise părțile au convenit încheierea unei convenții prin care se suspendă temporar greva propriu-zisă începând cu ora 12,10 și continuarea negocierilor în vederea ajungerii la un acord pentru semnarea unui nou Contract Colectiv de Muncă. Dacă negocierile eșuează greva va fi reluată fără a mai fi necesară parcurgerea etapelor procedurale preliminare prevăzute de lege", a arătat Tudorache.
AGERPRES