UPDATE Tobă a cerut structurilor MAI fermitate în aplicarea legii, astfel încât votarea să se desfășoare în legalitate

UPDATE Tobă a cerut structurilor MAI fermitate în aplicarea legii, astfel încât votarea să se desfășoare în legalitate

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a solicitat structurilor MAI fermitate în aplicarea legii, astfel încât votarea să se desfășoare în legalitate, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

"Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a condus ieri ultima ședință a Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale în cadrul căreia s-a analizat stadiul îndeplinirii sarcinilor prevăzute în calendarul acțiunilor de pregătire a scrutinului din 5 iunie și au fost dispuse ultimele măsuri organizatorice pentru buna desfășurare a alegerilor, toate aceste activități fiind în termen. Ministrul Petre Tobă a cerut structurilor MAI maximă fermitate în aplicarea legii și operativitate în intervenția la solicitările cetățenilor, astfel încât votarea să se desfășoare în condiții de siguranță și legalitate", a afirmat Dajbog, într-o declarație de presă.

Ea a menționat că, pe parcursul nopții, efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor asigura măsurile de ordine publică la toate cele 18.616 de secții de votare, urmând ca duminică dimineață aceste locații să fie predate președinților birourilor electorale, cu sigiliile intacte.

"Astăzi, efectivele MAI vor asigura măsurile specifice de protecție pe timpul transportului către secțiile de votare a buletinelor de vot, ștampilelor cu mențiunea VOTAT, timbrelor autocolante și a celorlalte materiale electorale. În această după-amiază, la ora 18,00, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare împreună cu ceilalți membri trebuie să fie prezenți la sediile secțiilor de vot pentru a lua măsurile necesare pentru organizarea operațiunilor de votare. De asemenea, președintele secției de votare dispune fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot și ia măsuri de îndepărtare a materialelor de propagandă electorală de orice tip din interiorul și de pe clădirea în care se află secția de votare", a precizat purtătorul de cuvânt.

Potrivit Monicăi Dajbog, duminică, la ora 6,00, președintele biroului electoral al secției de votare, în prezența celorlalți membri, verifică urnele, cabinele de vot, existența listelor electorale, a buletinelor de vot și a ștampilelor necesare, după care închide și sigilează urnele prin aplicarea ștampilei de control a secției de votare.

"Vreau să subliniez rolul deosebit de important al președinților secțiilor de votare în cazul semnalărilor sistemului de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, în special în situațiile de posibil vot multiplu. În cazul acestor semnalări ale sistemului, în conformitate cu deciziile BEC, președinții au obligația de a sesiza angajații MAI care asigură paza secțiilor de votare. Poliția va răspunde la toate aceste sesizări", a spus Dajbog.

Ea a menționat că pentru buna derulare a alegerilor vor fi angrenați 65.815 de angajați ai MAI, astfel: pentru protecția secțiilor de vot au fost mobilizați 23.453 de angajați ai MAI, iar 30.067 de polițiști și jandarmi pentru menținerea ordinii publice atât în proximitatea secțiilor de votare, cât și pe raza localităților; pentru intervenția la evenimente au fost constituite echipe operative alcătuite din 4.682 de specialiști. În rezervă sunt pregătiți să intervină 7.613 lucrători, a precizat Dajbog.

"Așa cum s-a dispus și în videoconferința condusă ieri de ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, aceeași echidistanță în aplicarea legii va fi menținută și astăzi și mâine, în ziua alegerilor", a adăugat purtătorul de cuvânt al MAI.

AGERPRES/(AS — autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare . Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro .

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro .


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”