UPDATE SUA: Nicio dovadă că Obama a pus sub ascultare Trump Tower (oficial)

UPDATE SUA: Nicio dovadă că Obama a pus sub ascultare Trump Tower (oficial)

Ministerul american al Justiției a confirmat sâmbătă că nu dispune de nicio dovadă în sprijinul afirmațiilor președintelui Donald Trump potrivit cărora predecesorul său, Barack Obama, a pus sub ascultare Trump Tower în timpul campaniei prezidențiale, scrie AFP.

"FBI și NSD (National Security Division) au confirmat că nu au nicio probă referitoare la înregistrările pe care le-a descris în mesajele pe Twitter la 4 martie 2017", a anunțat ministerul în răspuns la o solicitare în domeniul libertății de informare, depusă de un organism de control guvernamental.

NSD este un departament din cadrul Ministerului Justiției.

FBI respinsese deja afirmațiile prezidențiale, făcute atunci când polemica se intensifica privind presupusele legături dintre echipa lui Donald Trump și Rusia.

Într-un mesaj pe Twitter la 4 martie, Donald Trump l-a acuzat pe Barack Obama că a pus sub ascultare telefoanele de la Trump Tower, cartierul general al campaniei sale electorale, făcând o paralelă cu urmărirea militanților și simpatizanților comuniști din SUA în anii 1950.

"Cum a putut coborî atât de jos președintele Obama pentru a pune sub ascultare telefoanele mele în timpul procesului sfânt al alegerilor. Este Nixon/Watergate", a adăugat Trump pe Twitter. El s-a referit la scandalul Watergate, de spionaj politic, care a dus în 1974 la demisia lui Richard Nixon, pe atunci președinte al țării.

Câteva zile mai târziu, Donald Trump și-a reluat acuzațiile în cursul unei conferințe de presă, organizată în comun cu cancelarul german, Angela Merkel.

Fostul purtător de cuvânt al președintelui, Sean Spicer, a susținut aceste acuzații, citând informații difuzate de canalul Fox News potrivit cărora agenția britanică de spionaj GCHQ a efectuat ascultările la cererea lui Barack Obama.

Amiralul Mike Rogers, directorul NSA — agenția americană de interceptare a comunicațiilor—, a respins ferm aceste informații în cursul unei audieri în Congres.

Reacționând la acest anunț, Austin Evers, directorul executiv al American Oversight — un ONG de control al administrației de la Washington—, a declarat: "FBI și Ministerul Justiției sunt acum alături de fostul director (al FBI) Comey și confirmă în scris că președintele Trump a mințit când a afirmat pe Twitter că fostul președinte Obama l-a 'pus sub ascultare' la Trump Tower".

"Acest document judiciar confirmă că propriul Minister al Justiției al președintelui Trump nu crede în credibilitatea sa în legătură cu un element cheie al anchetei privind Rusia",a adăugat el.

Agențiile americane de informații au afirmat că președintele rus, Vladimir Putin, a dat ordinul de a desfășura acțiuni pentru a-i dăuna lui Hillary Clinton și a crește șansele lui Donald Trump la prezidențiale.

Vladimir Putin și ceilalți responsabili ruși neagă constant și categoric orice implicare a Rusiei în campania electorală americană din 2016.

Kremlinul a confirmat miercuri că, în ianuarie 2016, a primit un e-mail de la un consilier al lui Donald Trump în legătură cu un proiect imobiliar în Moscova, dar a precizat că nu a răspuns la mesajul respectiv, în timp ce președintele american a negat în campanie că ar avea interese economice în Rusia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”