UPDATE Simona Halep - Anna Karolina Schmiedlova, în primul tur la Wimbledon
Jucătoarea română de tenis Simona Halep o va întâlni pe Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia) în runda inaugurală a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului.
Halep (24 ani), numărul cinci mondial, nu a mai jucat până acum cu Schmiedlova (21 ani, 40 WTA), câștigătoarea turneului WTA de la București anul trecut. La ediția din 2015 a turneului de la Wimbledon, Halep a pierdut în primul tur. Cea mai bună performanță a româncei a fost semifinala disputată în 2014 (învinsă de Eugenie Bouchard).
Irina Begu, cap de serie numărul 25, va juca în runda inaugurală cu Carina Witthoeft (Germania), în timp ce Monica Niculescu (28 ani, 47 WTA) va înfrunta o adversară venită din calificări.
Begu (25 ani, 27 WTA) a învins-o de două ori pe Witthoeft (21 ani, 109 WTA), în 2013, în primul tur la Bad Gastein, cu 6-3, 6-3, și în 2015 în turul al treilea la Australian Open, cu 6-4, 6-4.
Sorana Cîrstea (26 ani, 86 WTA) va avea o adversară foarte dificilă, Petra Kvitova (Cehia), cap de serie numărul 10 și dublă câștigătoare la Wimbledon. Kvitova (26 ani, 11 WTA) conduce la meciurile directe cu 4-2. Ultimul meci s-a încheiat cu victoria Petrei Kvitova, cu 6-1, 5-7, 7-6 (4), în primul tur la Madrid în 2014.
Și Patricia Țig (21 ani, 100 WTA) va avea un meci greu, cu italianca Sara Errani (29 ani, 22 WTA), cap de serie numărul 20.
Campioana en titre de la All England Club, americanca Serena Williams, va juca în primul tur împotriva unei adversare venite din calificări. Williams va viza la Londra al 22-lea său titlu de Mare Șlem din carieră.
AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Mihaela Pană)