UPDATE Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a ajuns la Palatul Regal

UPDATE Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a ajuns la Palatul Regal

UPDATE ORA 20.31 Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a ajuns miercuri seara, în jurul orei 20,20, la Palatul Regal din București, unde, până sâmbătă, cei care l-au admirat pe fostul suveran îi pot aduce un ultim omagiu.

* Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO

Cortegiul funerar a fost întâmpinat de sute de oameni, cu aplauze. S-a scandat minute în șir "Regele Mihai" și "Monarhia salvează România".

Sutele de persoane aflate în fața Palatului Regal pentru a-l întâmpina pe fostul suveran au adus portrete ale acestuia, flori și steaguri cu însemnele regale ale României.

Calea Victoriei este străjuită de steaguri ale României cu bandă neagră de doliu.

Cortegiul a venit de la Castelul Peleș, unde miercuri, pentru câteva ore, a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al fostului suveran, după aducerea în țară.

La Peleș, i-au adus un ultim omagiu Regelui Mihai președintele țării, premierul, membri ai Executivului, președinții celor două Camere ale Parlamentului și membri ai corpului diplomatic străin acreditat la București.

În drumul spre Palatul Regal, cortegiul, salutat pe tot traseul de oameni simpli, a trecut pe sub Arcul de Triumf.

Pe sub Arcul de Triumf au trecut miercuri seara atât mașina în care se afla coroana regală, cât și mașina cu sicriul fostului suveran al României. Sute de oameni l-au salutat în plină stradă, iar pe traseu au aruncat cu flori spre cortegiul funerar.

La Palatul Regal, imediat după depunerea sicriului fostului suveran în Sala Tronului este programată o slujbă religioasă cu caracter privat.

Toți cei care doresc să depună flori și să se închine la catafalcul Regelui pot veni la Sala Tronului de la Palatul Regal miercuri, între orele 21,00 și 24,00, joi — între orele 8,00 și 22,00 și vineri — între orele 8,00 și 22,00.

Zilele de 14, 15 și 16 decembrie au fost declarate de Guvern zile de doliu național pe teritoriul României în memoria Regelui Mihai.

Regele Mihai a murit pe 5 decembrie, în Elveția, la vârsta de 96 de ani.

UPDATE ORA 18.25 Sicriul cu trupul Regelui Mihai a părăsit Castelul Peleș; acesta va fi depus la Palatul Regal

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a părăsit miercuri seară Castelul Peleș, acesta urmând să fie adus în Capitală și depus la Palatul Regal.
Acesta a fost însoțit de Margareta, Custodele Coroanei Române, de principele Radu, dar și de membri ai Familiei Regale.

La plecare, cei 90 de militari ai Brigăzii 2 Vânători de Munte, ai Batalionului 21 Vânători de Munte "Leonard Mociulschi", ai Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul" și ai Muzicii militare a Academiei Forțelor Aeriene au prezentat onorul.

Sicriul a fost purtat pe umeri de opt militari ai Brigăzii 30 Gardă ''Mihai Viteazul''.

Începând cu ora 21,00, Regele Mihai va fi depus la Palatul Regal din Capitală, unde cei care doresc vor putea să-i aducă un ultim omagiu până la ora 24,00.

Timp de patru ore, la Castelul Peleș, numeroși reprezentanți ai instituțiilor statului și ai corpului diplomatic acreditați la București au transmis condoleanțe și s-au recules la catafalcul Regelui. Au depus coroane de flori președintele României, Klaus Iohannis, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, premierul Mihai Tudose.

La Castelul Peleș au ajuns și reprezentanți diplomatici ai Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Germaniei, Elveției, Canadei, Spaniei, Vaticanului și Marocului. Printre cei care au ținut să prezinte personal condoleanțe s-au numărat ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, și ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell.

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, și procurorul general al României, Augustin Lazăr, au prezentat și ei, personal, condoleanțe Familiei Regale. La Castelul Peleș au mai fost prezenți reprezentanți ai Academiei Române, Institutului Cultural Român, Consiliului Național al Audiovizualului sau Jandarmeriei Române.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I a ajuns la Castelul Peleș din Sinaia miercuri, în jurul orei 13,30.

UPDATE ORA 15.35 Fostul președinte Emil Constantinescu a prezentat condoleanțe Familiei Regale la Peleș

UPDATE ORA 15.27 Președ intele Parlamentului Republicii Moldova a adus un ultim omagiu Regelui Mihai

UPDATE ORA 15.04 Premierul Tudose și membri ai Executivului îi aduc un omagiu regelui Mihai, la Peleș

UPDATE ORA 14.58 Președintele Camerei Deputaților, la Castelul Peleș; Liviu Dragnea a adus un ultim omagiu regelui Mihai

UPDATE ORA 14.50 Călin Popescu-Tăriceanu a ajuns la Castelul Peleș pentru a-i aduce un ultim omagiu regelui Mihai

UPDATE ORA 14.46 Klaus Iohannis a sosit la Castelul Peleș; i-a adus un ultim omagiu regelui Mihai

UPDATE ORA 13.45 Sicriul cu corpul neînsuflețit al regelui Mihai I a ajuns la Castelul Peleș din Sinaia


Sicriul cu corpul neînsuflețit al regelui Mihai I a ajuns miercuri după prânz la Castelul Peleș din Sinaia, însoțit de șeful Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, principele Radu și membri ai Familiei Regale

Cortegiul funerar a fost întâmpinat de garda de onoare, formată din vânători de munte de la o unitate militară din Bușteni, precum și de un sobor format din nouă preoți.

Acoperit cu drapelul tricolor, sicriul a fost purtat pe umeri de opt militari din Regimentul 30 Gardă "Mihai Viteazul" și apoi a fost așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș.

Aici, de la ora 14,00 la ora 15,00 vor putea transmite condoleanțe Președinția României și a Republicii Moldova, membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, membrii Parlamentelor celor două țări; între 15,00 și 16,00 — reprezentanții instituțiilor statului (centrale și locale); de la ora 16,00 la ora 17,00 — reprezentanții corpului diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai organizațiilor internaționale; iar între orele 17,00 și 18,00 — reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.

Sicriul cu corpul neînsuflețit al regelui Mihai I a fost adus la ora 11,00 pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române. Pe aeroport a avut loc o ceremonie religioasă.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența șefului Familiei Regale, Margareta, a principelui Radu și a membrilor Familiei Regale — Irina Walker, principesa Maria, Nicolae de Roumanie Medforth Mills, Karina de Roumanie.

La aeroport au venit miniștrii Afacerilor Externe și Apărării Naționale, Teodor Meleșcanu și Mihai Fifor, șeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, consilierul prezidențial Andrei Muraru, președintele PNL, Ludovic Orban, reprezentantul patriarhului Daniel, mitropolitul Nifon, arhiepiscopul Târgoviștei și exarh patriarhal, însoțit de un sobor de preoți și diaconi.

UPDATE ORA 11.55 UPDATE Mașina cu trupul neînsuflețit al regelui Mihai I a pornit spre Sinaia

Mașina cu trupul neînsuflețit al regelui Mihai I a pornit, miercuri, spre Sinaia.

Aceasta este urmată de o mașină care transportă crucea fostului suveran și de mașinile cu membrii Familiei Regale și a oficialităților.

Sicriul cu corpul neînsuflețit al regelui Mihai I a fost adus, miercuri, la ora 11,00, pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența șefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, a principelui Radu și a membrilor Familiei Regale — Irina Walker, principesa Maria, Nicolae de Roumanie Medforth Mills, Karina de Roumanie.

La aeroport au fost prezenți miniștrii Afacerilor Externe și Apărării Naționale, Teodor Meleșcanu și Mihai Fifor, șeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, consilierul prezidențial Andrei Muraru, președintele PNL, Ludovic Orban, reprezentantul Patriarhului Daniel, mitropolitul Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, însoțit de un sobor de preoți și diaconi.

Alături de fostul suveran, pe ultimul drum de la Geneva la București, au fost prezenți principesele Elena și Sofia și Alexander Nixon, secretarul de stat Victor Opaschi, general maior Laurian Anastasof, reprezentantul Armatei României, membri ai Casei Majestății Sale și mitropolitul Iosif, care s-au alăturat reprezentanților Familiei Regale și oficialităților venite la aeroport.

Opt militari ai Brigăzii 30 Gardă au scos sicriul acoperit cu stindardul regal din aeronavă. Un detașament al Regimentului 30 Gardă a prezentat onorul.

În acordurile imnului funebru intonat de Muzica Militară cei opt militari au pornit spre catafalc. Unul dintre militari, purtând crucea de lemn, urmat de un altul care a dus o coroană de flori, au mers în fața sicriului.

După ce sicriul a fost așezat pe catafalc și după un lung semnal de trompetă, au fost intonate Imnul Național și Imnul Regal.

Ceremonia a continuat cu o scurtă slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți în frunte cu mitropolitul Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, și mitropolitul Iosif al Europei Occidentale. Răspunsurile liturgice la slujbă au fost date de Corul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale.

La finalul ceremoniei religioase a fost prezentat onorul și sicriul cu trupul neînsuflețit al regelui Mihai I a fost așezat în mașina mortuară.

Miercuri de la ora 14,00 sicriul cu corpul neînsuflețit al regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș unde reprezentanți ai Președinției și Guvernului României și Republicii Moldova, membri ai Parlamentului celor două țări, alți reprezentanți ai instituțiilor statului și ai corpului diplomatic ai UE și NATO și a altor organizații internaționale, reprezentanți ai Academiei Române vor transmite condoleanțe.

În aceeași zi de la ora 18,00 corpul neînsuflețit al regelui Mihai I va fi transportat de la Castelul Peleș la Palatul Regal din București.

ORA 11.04 Sicriul cu corpul neînsuflețit al regelui Mihai I a fost adus pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă"

Sicriul cu corpul neînsuflețit al regelui Mihai a fost adus, miercuri, la ora 11,00, pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române.

Evenimentul se desfășoară în prezența șefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, a principelui Radu și a membrilor Familiei Regale — Irina Walker, principesa Maria, Nicolae de Roumanie Medforth Mills, Karina de Roumanie.

La aeroport sunt miniștrii Afacerilor Eterne și Apărării Naționale, Teodor Meleșcanu și Mihai Fifor, șeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, consilierul prezidențial Andrei Muraru, președintele PNL, Ludovic Orban, reprezentantul Patriarhului Daniel, mitropolitul Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, însoțit de un sobor de preoți și diaconi.

Alături de fostul suveran, pe ultimul drum de la Geneva la București, au fost prezenți principesele Elena și Sofia și Alexander Nixon, secretarul de stat Victor Opaschi, general maior Laurian Anastasof, reprezentantul Armatei României, membri ai Casei Majestății Sale și mitropolitul Iosif, care s-au alăturat reprezentanților Familiei Regale și oficialităților venite la aeroport.

După o scurtă slujbă religioasă, corpul neînsuflețit al regelui va fi transportat cu mașina la Sinaia, unde miercuri, de la ora 14,00, va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”