UPDATE Sibiu: Protestarii promit să revină și luni în stradă
UPDATE 22.18 Mulți dintre sibienii care au protestat duminică seara pe străzile centrale ale orașului au spus că vor reveni și luni seara, în stradă, ca să ceară demisia Guvernului.
Duminică seara, peste 5.000 de sibieni au participat la protest, potrivit unor surse oficiale.
Oamenii s-au strâns în Piața Mare din centrul orașului, cu steaguri, vuvuzele și pancarte cu lozinci anti-PSD și prin care au cerut demisia Guvernului.
Din Piața Mare, coloana s-a îndreptat pe pietonala Nicolae Bălcescu, de acolo prin fața sediului PSD, către Piața Unirii, Calea Dumbrăvii și Bulevardul Mihai Viteazu.
Acest protest este autorizat de Primărie și Jandarmerie să dureze, zilnic, până pe 15 februarie.
UPDATE ORA 20.53 Sibiu: Peste 5.000 de persoane cer demisia Guvernului
Peste 5.000 de sibieni cer, duminică-seară, demisia Guvernului, în cadrul unui protest autorizat de primărie și Jandarmerie, potrivit unor surse oficiale.
Oamenii s-au strâns în Piața Mare din centrul orașului cu steaguri, vuvuzele și pancarte cu lozinci anti-PSD și prin care cer demisia Guvernului.
Din Piața Mare, coloana s-a îndreptat pe pietonala Nicolae Bălcescu, de acolo prin fața sediului PSD, către Piața Unirii, Calea Dumbrăvii și Bulevardul Mihai Viteazu.
Protestul e preconizat să se finalizeze în jurul orei 23.00.
ORA 20.18 Sibiu: Peste 4.500 de protestatari sunt prezenți la marș
Peste 4.500 de sibieni participă duminică-seară, în jurul orei 20.00, la protestul care a început în Piața Mare din centrul municipiului, potrivit unor estimări oficiale.
Protestarii cer demisia Guvernului.
Coloana de manifestanți a plecat din fața Primăriei, pe pietonala Nicolae Bălcescu, spre Piața Unirii și apoi pe două bulevarde importante din oraș. La final, protestarii vor să revină tot în Piața Mare.
Ca și în serile precedente, protestarii au venit cu steaguri, pancarte și strigă lozinci anti-PSD, în cadrul unei manifestări avizate de Jandarmerie și Primărie.
AGERPRES / (A — autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frățilă, editor online: Evelin Ceciu)
* UPDATE-ul este realizat în baza știrilor AGERPRES, orele indicate reprezentând data difuzării știrilor pe fluxul agenției.